26 noiembrie 2024

Bacăul sub lupa șomajului: peste 5.400 de șomeri!

La finalul lunii iulie 2024, nu mai puțin de 5.407 băcăuani figurau pe lista șomerilor.

Cea mai mare parte a șomerilor, fără ajutor de șomaj! Dintre cei peste 5.400 de șomeri, doar 1.329 primesc indemnizație de șomaj, adică aproximativ 24,6%. Restul, adică un colosal număr de 4.078, sunt lăsați să supraviețuiască fără niciun sprijin financiar! Mai mult, șomajul loveste cu precădere persoanele cu studii primare, gimnaziale sau profesionale – 4.526 dintre cei fără loc de muncă au acest nivel de educație.



Municipiul Bacău, în topul celor afectați! În mediul urban, Bacăul este campionul nefericit al șomajului, cu 401 de șomeri, dintre care 236 sunt femei. Dar municipiul nu este singur în această situație. În Moinești, 323 de oameni și-au pierdut locurile de muncă, iar la Comănești, 168 se află în aceeași situație tragică.

Criză gravă în mediul rural! Deși problemele par grave în orașe, mediul rural este și mai afectat. Din totalul de 5.407 șomeri, 3.869 provin din sate și comune, adică un uluitor 71,6%! Femeile din aceste zone sunt și ele grav lovite, cu un număr de 1.600 de persoane aflate în șomaj. Oare ce șanse au aceste persoane să-și găsească un loc de muncă?

Cifrele ascund o realitate sumbră! Deși oficial, șomajul în județul Bacău afectează 1,2% din populația activă, aceste cifre ar putea fi doar vârful icebergului. Mulți dintre cei care nu mai beneficiază de ajutor de șomaj trăiesc în condiții precare, iar lipsa locurilor de muncă lovește cel mai tare persoanele cu educație scăzută.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014