De la o săptămână la alta, numărul cazurilor de rujeolă creşte, cu toate că Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bacău monitorizează situaţia şi se iau măsurile necesare pentru limitarea îmbolnăvirilor.
„De la începutul anului, la nivelul judeţului Bacău, ne confruntăm cu o creştere importantă a morbidităţii prin rujeolă. Au fost înregistrate 341 de suspiciuni, din care 209 sunt confirmate, 16 infirmate, iar restul serurilor sunt în lucru”, a declarat Anda Dumitrescu, purtător de cuvânt la DSP Bacău.
Cele mai multe cazuri confirmate au fost la grupa de vârstă 0 – 1 an (57 de cazuri), dar au fost 28 de confirmări şi la grupa de vârstă 5 – 9 ani, 23 la grupa 10-14 ani şi 20 de cazuri la copii care au vârsta de 1 an.
La nivelul judeţului, se disting trei zone cu aglomerări de cazuri de rujeolă confirmate. Acestea sunt: Bacău cu 71 de cazuri, Comăneşti cu 40 de cazuri şi Dărmăneşti cu 21 de cazuri. În mediul rural au fost 70 de cazuri confirmate.
În toate situaţiile au fost luate măsuri pentru supravegherea clinico-epidemiologică de către personalul DSP a contacţilor pentru o perioadă de 18 zile de la izolarea cazurilor şi s-au vaccinat toţi contacţii eligibili.
Reamintim că, în judeţul Bacău, s-au înregistrat şi două decese din cauza rujeolei. Este vorba despre o fetiţă de 10 luni, pentru care mama a refuzat vaccinarea, şi despre un alt bebeluş de 8 luni, care nu era eligibil la vaccinare.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.