26 decembrie 2024

Bacău: manifestări de Ziua Independenței și Ziua Regalității

Ziua Independenței Naționale a României și Ziua Regalității, sărbătorite anual pe 10 mai, au fost marcate printr-o manifestare organizată la Grupul statuar „România biruitoare” din Bacău. Manifestarea a fost organizată de Asociația Tradiții Militare Românești „Regimentul 3 Artilerie 1877” și Asociația Profesorilor de Religie „Sf. Parascheva”, în colaborare cu patru dintre colegiile băcăuane („Mihai Eminescu”, „N. D. Karpen”, „Vasile Alecsandri” și „Ion Ghica”) și două dintre școlile gimnaziale („Spiru Haret” și „Domnița Maria”). 

La eveniment au venit grupuri de elevi de la școlile amintite, cei mai mulți dintre ei purtând uniforme militare specifice perioadelor în care România a fost fie în Războiul de Independență, fie în Primul Război Mondial. Președintele Asociației Tradiții Militare Românești, col. (rtr) Stelian Cojocaru, a explicat asistenței care sunt aceste uniforme și din ce sunt compuse ele.



Manifestarea a început cu o slujbă religioasă ținută de părintele paroh Mihai Tomozei, de la Biserica Precista. Apoi, istoricul zilelor de 9 și 10 mai și specificul sărbătorilor marcate pe 10 mai au fost explicate de președintele Filialei Bacău Cultul Eroilor, Dănuț Voicu.

Pentru toți cei prezenți prof. Dana Necula Sava, a ținută și o scurtă, dar veritabilă lecție de istorie în aer liber, pe tema „Regalitatea României”.

Aspecte ale istoriei evenimentelor din 1877, dar și ale rolului regalității în România, au fost reliefate, inclusiv prin scurte momente artistice, de profesorii Teodora Plăeșu, Lăcrămioara Mihăilă, Andrei Tudor și Tiberiu Plăcintă, Daniela Anghel și Gabriel Gabor, împreună cu elevii lor.

La final, la Grupul statuar „România biruitoare” a fost depusă o coroană de flori.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img