15 noiembrie 2024

Bacău Dance Open, răsunător în rezultate și organizare

 11 trofee și 74 de medalii pentru dansatorii sportive de la Adamas

Pentru două zile, weekend-ul trecut, Sala Sporturilor din Bacău a îmbrăcat straie de sărbătoare cu ocazia celui mai important eveniment de dans sportiv organizat de CDS Adamas Bacău, Bacău Dance Open – BDO. A fost un eveniment deosebit, care s-a bucurat în cele două zile de întreceri de peste 1200 de participanți sosiți din 12 țări.



Competiția a fost jurizată de peste 25 de arbitri români și din străinătate, tehnicieni valoroși reprezentanți ai Federației Române de Dans Sportiv – FRDS, sau a federațiilor de specialitate din țările lor, membri ai World Dance Sport Federation – WDSF.

Pe lângă numărul impresionant de participanți, competițiile au fost urmărite din tribune de un număr mare de băcăuani și de susținătorii concurenților veniți de la mai multe cluburi din țară și străinătate. Pe lângă întrecerile din Sala Sporturilor, BDO a cuprins și un camp de pregătire pentru perechile de performanță atât de la clubul gazdă cât și de la alte cluburi din țară, activitate găzduită la Clubul Adamas.

La reușita acestui eveniment și-au adus aportul mai mulți sponsori, cel mai important sprijin fiind din partea Consilului Județean Bacău, sprijin care s-a dovedit a fi definitoriu pentru calitatea BDO, un eveniment ce s-a ridicat la cel mai înalt nivel.

„Suntem bucuroși că am reușit din nou să organizăm BDO așa cum ne-am dorit, la standarde înalte. Este foarte important pentru noi pentru că sportivii noștri au putut evolua „acasă” și și-au arătat valoarea, care este oglindită în rezultate.

Apoi este foarte important pentru orașul nostru să fim acolo, în elita dansului sportiv românesc și international. Trebuie să le mulțumesc sportivilor noștri pentru efortul și munca depusă și să îi felicit pentru rezultate. Le mulțumesc tuturor celor care ne-au fost aproape. Părinților sportivilor care și-au adus contribuția în organizarea logistică.

Sponsorilor și în mod special Consilului Județean Bacău, fără de care BDO nu ar fi fost la acest nivel. Toate acestea au arătat că, împreună putem fi mult mai buni și ne dau speranța că în anul următor vom putea aduce în Bacău o competiție și mai puternică, cu licență internațională”, a declarat Romeo Tanasă, președintele Clubului Adamas.

Deșteptarea a fost partener media Bacău Dance Open.

Prezentăm și rezultatele dansatorilor sportivi de la Adamas:
Curcudel Silviu Ionuț – Micilica Lavinia Elena, locul III OB Latin Tineret și Adulți
Constantinescu Călin Mihai – Savin Ema Maria, locul IV OB Latin Tineret și Adulți
Dragotă Eric Mihai – Dragotă Ingrid Maria, locul II Basic Standard 12-15 ani
Moraru Darius Ionuț – Corina Maria Grapcenco, locul III Basic Standard 12-15 ani
Constantinescu Călin Mihai – Savin Ema Maria, locul I Basic Standard 16 -34 ani
Curcudel Silviu Ionuț – Micilica Lavinia Elena, locul III Basic Standard 16 -34 ani
Marian Ovidiu Constantin-Conțu Alessia Ioana, locul VII Basic Standard 16 -34 ani
Moraru Darius Ionuț- Corina Maria Grapcenco, locul II clasă D 12-15 ani
Curcudel Silviu Ionuț – Micilica Lavinia Elena, locul I clas- D Latino 16-35 ani
Curcudel Silviu Ionuț – Micilica Lavinia Elena, locul I clasă D Standard 16-35 ani
Marian Ovidiu Constantin – Conțu Alessia Ioana, locul II clasă D Dtandard 16-35 ani
Dorneanu Matei Alexandru – Tarcău Antonia Valentina, locul III clasă E 12-13 ani
Constantinescu Denis Petrișor – Luncanu Bianca Maria, locul VI clasă E 14-15 ani
Marian Ovidiu Constantin – Conțu Alessia Ioana, locul VI clasă E Latino 16-35 ani
Dasca Darius Rafael – Petrovici Ana Maria, locul II debutanți Cha Cha 8-9 ani
Lazăr Călin Costin – Friptuleac Elisabeta, locul VI ebutanți Cha Cha 8-9 ani
Ichim Darius Ștefan – Prăjișteanu Anastasia Elena, locul VII debutanți Cha Cha 8-9 ani
Lazăr Călin Costin – Friptuleac Elisabeta, locul V debutanți VL 8-9 ani
Ichim Darius Stefan – Prăjișteanu Anastasia Elena, locul VI debutanți VL 8-9 ani
Chiper Sofia, locul III Fete Solo Argint 12-15 ani
Agoroaei Elena Tiziana, locul II Fete Solo Aur peste 16 ani
Ardeleanu Ioana Mădălina, locul III Fete Solo Aur peste 16 ani
Anton Larisa Ioana, locul IV Fete Solo Aur peste 16 ani
Gavril Adela Maria, locul VI Fete Solo Bronz 10-11 ani
Compot Roberta Iustina, Locul IV Fete Solo Debutante 12-15 ani
Savin Tudor – Conțu Giorgia Elena, locul IV Hobby 12-15 ani
Codiță Luca Sebastian – Tanasa Amira, locul V Hobby 12-15 ani
Budac Eduard Marian – Popa Delia Maria, locul IV Open B Latin 16-34 ani
Grapcenco Cosmin Andrei – Munteanu Teodora, locul II OPen Latin Tineret
Lungu Marian – Condopol Bianca Ștefania, locul VI Open Latin Tineret
Moraru Darius Ionuț – Corina Maria Grapcenco, locul VII Open Standard 12-15 ani
Grapcenco Cosmin Andrei – Munteanu Teodora, locul II Open Standard Tineret
Lungu Marian – Condopol Bianca Ștefania, locul III Open Standard Tineret
Bâlu Rareș Andrei – Tomiță Rebeca, locul IV Open Standard Tineret
Arteni Adrian Constantin – Bardasu Ana Stefania, locul II Precompetițional 2 D 10-11 ani
Hongu David Ștefan – Ciută Ioana, locul V Precompetițional 2 D 10-11 ani
Iancu Andrei David – Iancu Alexia, locul I Precompetițional 2 D 8-9 ani
Hongu David Ștefan – Ciută Ioana, locul IV Precompetițional 3 D 10-11 ani
Arteni Adrian Constantin – Bardașu Ana Ștefania, locul VI Precompetițional 10-11 ani
Iancu Andrei David – Iancu Alexia, locul IV Precompetițional 3 D 8-9 ani




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014