Sucursala Bacău a Uniunii Armenilor din România, condusă de Vasile Agop, și Asociația Clubul Sportiv Regional de Șah „Nord-Est”, condusă de Costică Lupușoru, au organizat, în Bacău, ediția a III-a a concursului de șah „Cupa Tigran Petrosian” pentru copii și juniori cu vârste până la 16 ani. La eveniment au venit și primarul Lucian Stanciu-Viziteu și consilierul județean Ilie Bîrzu.
La concurs au participat circa 70 de copii, iar sistemul de joc a fost un open elvețian în 7 runde. Comisia de arbitraj a fost formată din Jănică Negruț – arbitru șef și Ionuț Lazăr, Rafael Ienășoaie și Gabriel Ienășoaie – arbitri.
Premierea câștigătorilor s-a făcut pe grupe de vârstă – Under 8 ani, U10, U12, U14 și U16. Au fost acordate câte trei premii pentru fiecare grupă, dar și premii speciale pentru primele trei fete învingătoare în concurs, precum și două premii speciale.
Astfel, în Turneul A pe locul I s-au clasat: în Clasamentul general Ionuț-Leonard Creangă (ACS Regional de Șah Nord-Est), la categoria U16 George-Adelin Matei (CS Paloda, Adjud), la U14 Răzvan Bălăiță (CS Balta Albastră, Siretu Bacău), la U12 Flaviu Anton (CS Balta Albastră, Siretu Bacău), iar la fete Daria-Maria Ursu (CS Balta Albastră, Siretu Bacău).
În Turneul B, în Clasamentul general primul este Rareș-Andrei Manea (Hobby Club Bacău), la U10 David Pintilie (CS Paloda, Adjud), la U8 Sofia-Andree Floareș (CS Balta Albastră, Siretu Bacău), iar la fete Anastasia Nechifor (CSO Buhuși).
Premiul special pentru cel mai tânăr jucător a revenit lui Victor-Andrei Mazilu (ACS Regional de Șah Nord-Est), dar premiul special pentru cea mai tânără jucătoare s-a reportat, din lipsă de concurentă.
La începutul primăverii acestui an, Sucursala Bacău a Uniunii Armenilor din România și Asociația Clubului Sportiv Regional de Șah „Nord Est”, din Bacău, au încheiat un protocol de colaborare prin care au stabilit organizarea unui Cerc de șah care poartă numele marelui maestru de origine armeană Tigran Petrosian. Acum, primarul Bacăului a promis sprijin pentru o ediție mai amplă a acestui concurs în municipiu.