Ieri, în jurul orei 14.00, la intersecţia străzilor Dr. Alexandru Şafran cu Poligonului din Bacău, s-a produs un accident de circulaţie în urma căruia cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Din primele cercetări effectuate la faţa locului a rezultat că un bărbat de 68 de ani, din judeţul Iaşi, care conducea un autoturism pe strada Poligonului din Bacău, la intersecţia cu str. Dr. Alexandru Şafran nu a respectat semnificaţia indicatorului „Oprire” şi nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism, condus de un băcăuan de 30 de ani,a intrat în coliziune cu acesta şi l-a proiectat într-un autoturism, un bărbat de 55 de ani din Bacău, care era oprit la intersecţie pe str. Al. Tolstoi.
În urma evenimentului rutier conducătorul auto de 30 de ani şi cei patru pasageri din maşina condusă de acesta au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Bacău, pentru îngrijiri medicale.
Cei trei conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative.
În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătamare corporală din culpă.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.