Care să fie vârsta optimă pentru a aşterne pe hârtie măcar o parte dintre meandrele vieţii? Formal, aceasta ar fi orientată în raport cu ieşirea la pensie. Constantin Zavati (7 iul. 1923, Bacău – 22 iul. 2022, Bacău) ar fi trebuit să vină cu prima carte imediat după anul 1983, când şi-a încheiat cariera de dascăl, dar abia la 92 de ani a ieşit cu cea dintâi culegere de amintiri: „Memoriile unui ofiţer de artilerie”, continuată de „Memorii din copilăria mea”, apoi ale „unui profesor de chimie în comunism” şi de ale „unui pensionar în perioada de tranziţie”.
Mi-am adus aminte acum că în primul an de după retragere, invitat fiind la festivităţile Şcolii de Băieţi Nr. 2 din Bacău (toamna lui 1984), a vorbit despre anii de învăţăcel la actuala Şcoală Gimnazială „Al. I. Cuza” şi a promis că va trece în pagină depozitul de fapte şi imagini păstrate în memoria sexagenarului.
Dar nu e după cum dorim noi, ci după un calendar neştiut de nimeni, aşa că „Satul copilăriei mele” (Bucşeştiul familiei sale) ori „Bacăul copilăriei mele” vor apărea mult mai târziu. „Ne vedem/auzim la centenar!”, scriam în „Deşteptarea” din iulie 2018, când constatam că memorialistul „se află la un lustru de statutul” meritat. (Fotografia alăturată este datată 1951, când C.Z. a debutat ca profesor.)
Biografia sa documentară nu mai este de mult o necunoscută. Ar mai fi crâmpeie disparate, care se cheamă spre acelaşi nucleu: Doiniţa Sîrbu, directoarea Şcolii Gimnaziale „Al. I. Cuza”, mulţumindu-i pentru donaţiile din 2019 (fotografii, manuscrise etc.), îl asigură că „modelul de pasiune, râvnă, devotament pentru patrie şi valorile româneşti va fi făcut cunoscut elevilor şi profesorilor de azi ai şcolii”; Relu Leoveanu scrie în „Banchetul” de la Petroşani că elev fiind la Liceul „Vasile Alecsandri”, l-a ajutat pe C.Z. să construiască soneria electrică a şcolii; Traian Valeriu rememorează clipele când primea, ca redactor la ziarul regiunii Bacău, textele talentatei Mariana Zavati; în 2020, C.Z. se bucură odată cu toţi băcăuanii de intrarea în proprietate publică a Casei „Vasile Alecsandri”:
„O mare victorie, după 29 de ani!” (Deşteptarea, 14 aug. 2020). Parcă mai apăsat transmit aici promisiunea pe care i-am făcut-o după fiecare înregistrare audio: textul rezultat se cuvine să intre în atenţia doritorilor de adevăr necosmetizat. Bacăul are în C.Z. unul dintre cei mai viguroşi istorici ai săi.
