6 septembrie 2024
SportAzi FC Bacău, mâine CSM Bacău

Fotbal/ Liga a III-a

Azi FC Bacău, mâine CSM Bacău

Duminică, 14 iulie, divizionara C FC Bacău și-a reluat antrenamentele în vederea viitoarei ediții de campionat ce va debuta în august. Imediat după reunirea lotului, gruparea pregătită de Costel Enache a plecat într-un stagiu de pregătire centralizată la Poiana Stampei. „Alb-roșii” și-au întărit lotul cu trei fotbaliști de la CSM Bacău: Corban, Aftanache și Buțerchi. De asemenea, mai sunt veniți în probe trei jucători.

La capitolul plecări, FC Bacău s-a despărțit de Ștefan Pavel, care se va alături celor de la CSM Bacău. În ceea ce-l privește pe Cătălin Vraciu, acesta și-a încheiat cariera de jucător, dar va rămâne la FC Bacău, preluând o grupă de copii a Academiei care tocmai a fost clasificată de FRF între primele 16 din țară.

Principala revelație a play-off-ului Seriei 1 din Liga a III-a, FC Bacău speră într-o evoluție și mai bună în stagiunea 2024-2025. De notat că primul amical al verii pentru trupa lui Costel Enache va avea loc pe 3 august, în compania concitadinei Aerostar. Ultima divizionară C băcăuană care își va relua pregătirile este CSM Bacău.

Formația clubului aflat sub tutela municipalității va suna adunarea luni, 15 iulie, sub comanda unui nou cuplu de antrenori alcătuit din Andrei Întuneric și Claudiu Filip. Principala preocupare a „CSMeilor” este configurarea unui nou lot, în condițiile în care majoritatea jucătorilor au părăsit echipa în această vară.



spot_img
spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img