29 decembrie 2024

Avuția netă a românilor, cea mai mare din ultimul deceniu

Informațiile oficiale furnizate în aceste zile de Institutul Național de Statistică, pe baza datelor Băncii Naționale a României, indică faptul că românii au economisit serios în ultimii doi ani și jumătate, de când PSD asigură în mod serios și pragmatic guvernarea țării. Practic, avuția netă a populației României a atins la finele anului trecut suma de 2.023 miliarde lei, respectiv 435 miliarde euro, procentul covârșitor, de 78%, fiind deținut de valoarea activelor imobiliare.
Depășirea pragului critic de 2.000 de miliarde de lei al avuției nete a românilor constituie un maxim al ultimilor zece ani, precum și al doilea nivel înregistrat după anul 2008. Mai mult, cifrele instituțiilor de profil indică creșterea avuţiei nete a populaţiei cu 9,8% în 2018 faţă de nivelul anului 2017.

Acest trend ascendent în evoluţia acestui indicator important în barometrul calității vieții a fost influențat îndeosebi de avansul activelor financiare, dar şi de majorarea portofoliului activelor imobiliare deținute de populație. Astfel, activele financiare nete ale populaţiei au crescut în 2018 cu 6,6% faţă de 2017, până la 443 miliarde lei, în timp ce pe segmentul imobiliare s-a înregistrat un avans de 10,7%, în valoare de 1.580,2 miliarde lei.



În mod tradițional, românii continuă să cultive ideea de a fi proprietari, țara noastră fiind de departe campioană în Uniunea Europeană în ceea ce privește deţinerea de imobile. În acest context, se remarcă și sporirea numărului creditelor bancare, în special a celor ipotecare, contractate în ultima perioadă de români, cu sprijinul substanțial al facilităților oferite de Executiv, atât prin Programul „Prima Casă”, cât și prin „Investește în tine” și alte proiecte stimulative adresate îndeosebi tinerilor aflați în căutarea unei locuințe.

Este indiscutabil că datele prezentate de INS și BNR, confirmate și de statisticienii europeni din Eurostat, arată în mod clar faptul că populația României câștigă mai mult, și, în consecință, trăiește mai bine. Creșterea economică din ultimi ani se resimte în confortul și bunăstarea românilor, iar aceste realități nu pot fi contracarate de dezinformări și minciuni, indiferent de unde vin acestea.

Senator PSD Bacău,
Miron SMARANDACHE

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img