Situație fără precedent. La nivel național, avocații din România au protestat luni, 21 decembrie, la ora 11 fix, față de un caz în care, doi colegi ai lor din capitală au mari probleme în urma unui dosar.
La ora stabilită, și avocații din Bacău au protestat, în liniște, pe scările din fața Judecătoriei.
„Este un protest spontan, să fim solidari cu colegii noștri care au fost condamnați în dosarul Pădurea Băneasa, respectiv Roșu Mihăiță Robert și Dicu Corina. Aceștia au fost condamnați, în opinia noastră, pentru fapte care țin de exercitarea profesiei de avocat.
În fond au fost achitați și propunerea de arestare preventivă a fost respinsă într-o primă fază, după care, Înalta Curte, în calea de atac, au fost condamnați la 5 ani cu executare colegul Roșu, iar colega Dicu cu suspendare”, a precizat avocat Clara Luncanu.
Cu alte explicații a venit avocatul Gabriel Ioniță: „Vrem să tragem atenția asupra pericolului real în care se află profesia noastră, dacă Înalta Curte va legitima motivele de apel ale DNA-ului apărute în spațiu public și care, de altfel, au generat o jurisprudență, să spunem așa, foarte periculoasă pentru exercitarea profesiei de avocat, în sensul în care, simpla faptă de a consilia clientul, de a-l reprezenta în fața organelor abilitate pentru anumite reconstituiri de drepturi, ar constitui infracțiune. Or asemenea abordări nu pot fi încurajate într-un stat de drept.”
Dacă lucrurile vor rămâne tot așa, și în funcție de ce vor decide organele de conducere ale profesiei, se vor lua și alte decizii, aliniate la deciziile tuturor barourilor din țară.
Demersul avocaților băcăuani a avut loc ca reacție ca la condamnările colegilor avocați din București, de pe 17.12.2020 de către Înalta Curte de Casație și Justiție (dosarul Prințu Paul).
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.