Echipa pregătită de Florin Bratu a primit astăzi vizita celor de la Dacia Unirea Brăila, într-un meci din etapa a XXXII-a a ligii secunde. Dacă echipa brăileană este ca și condamnată la retrogradare, “aviatorii” încă trag speranțe că vor rămâne în Liga 2.
Astfel, băcăuanii au mizat astăzi pe cartea atacului, și întâlnind un adversar cu probleme la toate nivelurile, au înregistrat un rezultat neașteptat.
După 90 de minute de joc, tabela de joc a arătat rezultatul de 9-0, punându-l în dificultate pe responsabilul cu modificarea scorului pe tabela de marcaj. A fost un meci bun pentru băcăuani ce poate însemna o nouă relansare în încercarea de salvarea de la retrogradare.
Aerostar ocupă în continuare locul 17 în clasament, cu 32 de puncte, etapa următoare, sâmbătă, 4 mai, evoluând în deplasare la Ripensia Timișoara.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.