15 noiembrie 2024

Avertizare de canicula si vijelii

Administratia Nationala de Meteorologie a actualizat, miercuri, informarea meteo de canicula, disconfort termic, instabilitate atmosferica, care este valabila pâna vineri, la ora 06.00. Vremea se mentine caniculara în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei si al Banatului, zone în care disconfortul termic va fi accentuat.

În aceste regiuni se vor înregistra frecvent temperaturi maxime in jur de 35 de grade, iar in Lunca Dunarii de 37 de grade. In Bacau, temperaturile vor urca pâna la 34 de grade. Joi, disconfortul termic se mentine ridicat în Dobrogea, sudul si estul Munteniei, precum si în sudul Olteniei, unde indicele temperatură-umezeala (ITU) va atinge si va depasi usor pragul de 80 al disconfortului termic, iar maximele termice vor fi de 34…36 de grade.



Totodata, pâna in dimineata zilei de vineri, vor fi intervale cu instabilitate atmosferica accentuata. Se vor semnala averse, descarcari electrice si intensificari de scurta durata ale vântului, pe arii extinse la munte, dar si in centrul, nordul, nord-estul si sud-vestul teritoriului si pe spatii mai restrânse in celelalte zone.

Ploile vor avea si caracter torential, izolat va cadea grindina, iar cantitatile de apa vor depasi 30…35 l/mp.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014