24 decembrie 2024

Avem (ne)voie să ne bucurăm

Deciziile aleșilor nu-i vor mulțumi niciodată pe toți locuitorii. Nu este posibil, dar nici necesar. Hotărârile se iau cu votul majorității, nu al tuturor consilierilor. Nu-i de mirare că organizarea unor evenimente ca Ziua Comunei sau Ziua Orașului sunt criticate de oponenții politici ai primarilor, mai ales că ne aflăm într-o campanie electorală fără de sfârșit.

Cât cheltuiesc autoritățile cu baloanele, artificiile și artiștii e altă poveste. Dincolo de aceste date (de care se va ocupa, pe îndelete, Curtea de Conturi), evenimentul oferă ceva mult mai important pentru o comunitate: bucuria oamenilor de a fi împreună, de a avea o sărbătoare numai a lor și de a-și redescoperi identitatea, răgazul de a-și aminti ce i-a unit în trecut și ce dorințe sau planuri îi vor uni în viitor. Sunt din ce în ce mai rare evenimentele care pot să-i facă fericiți pe români, să le dea motive să fie optimiști într-o lume în care catastrofa a devenit cotidiană.



Nu știu dacă evenimentele nefericite sunt mai numeroase, noi fiind mai puțin responsabili decât strămoșii noștri, sau dacă suntem hrăniți în mod intenționat cu spaima pericolului iminent pentru ca, paralizați, să renunțăm la inițiative individuale sau naționale. Oricum ar sta lucrurile, ca să redevenim sau să rămânem normali avem nevoie de activități normale, pe care încă avem șansa să le construim.

Nu sunt străine de „mâna omului” incendiile de pădure, inundațiile, epidemiile și exploziile nucleare, dar în timp ce noi ne speriem și ne simțim vinovați puternicii lumii se distrează. Cetățenii obișnuiți, dintr-un sat de pe Trotuș, au și ei dreptul să se bucure măcar de câteva ori pe an: la sărbătorile religioase, la vreo nuntă sau vreun botez și de Ziua Comunei.

Atunci, pot să lase deoparte hainele de lucru și să scoată din șifonierul de cireș hainele bune: el, costumul de stofă și cravata, ea, bluza de dantelă albă și fusta bleumarin. Apoi, așa gătiți, să aducă la lumină sufletul bun și vesel moștenit de la părinți și bunici, să-și amintească întâmplări din viața comunei și să-i învețe pe tineri să se regăsească în ele.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img