Furtunile din noaptea de sâmbătă spre duminică, însoţite de descărcări electrice şi ploi puternice au produs numeroase avarii în sistemul de distribuţie al electricității, unul dintre cele mai lovite județe fiind Bacăul. Au fost afectate în special elemente de izolaţie şi conductoare electrice, precum şi elemente de suport şi susţinere ale acestora, cel mai frecvent în urma căderii de vegetaţie peste reţelele electrice.
Încă din cursul nopții și în continuare pe timpul zilei de duminică, echipele Delgaz Grid au intervenit și au restabilit alimentarea cu energie în unele din zonele afectate. Totuși, duminica, la ora 10, se mai semnalau avarii pe 15 linii aeriene de medie tensiune, iar 15 localități din județul Bacău erau încă nealimentate.
“Echipele companiei noastre şi ale contractorilor lucrează în continuare pentru remedierea avariilor din sistemul de distribuţie, precum şi a deranjamentelor individuale şi colective. Întrucât unele conductoare sunt rupte şi există riscul să ajungă pe suprafaţa solului, Delgaz Grid atrage atenţia asupra pericolului de electrocutare şi arsuri pe care le reprezintă conductoarele pentru persoanele aflate în vecinătatea acestora”, a precizat Sorin Munteanu, purtător de cuvânt al Companiei Delgaz Grid.
Meteorologii au emis un nou cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru județul Bacău, valabil de duminică seara și aproape întreaga zi de luni, 3 iulie, când se vor semnala precipitații între 25-50 l/mp.