Bacaul s-a revoltat rau de tot din cauza acestei avarii pe reteaua de apa. In primul rând, pentru ca nu a existat o comunicare eficienta, nu s-a spus „bre, oameni buni, a crapat teava, dar cât mai curge un pic faceti provizii, sa aveti ce turna in toalete, ca se impute tot orasul”.
CRAB a anuntat doar Primaria, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta si alte câteva institutii, iar informatia a ramas ferecata in sertare, ca doar era week-end.
Insa la CRAB nu exista o persoana delegata cu functie de purtator de cuvânt, care sa aiba o evidenta a mijloacelor mass media. Iar in rest, ceilalti si-au vazut de week-end.
Au trebuit sa sune ziaristii la institutii, iar imediat ce informatiile au fost postate pe net, s-au raspândit cu viteza fulgerului. Cam asta e comunicarea in anul 2015.
Iar daca autoritatile inca functioneaza dupa mijloacele din mileniul trecut, atunci macar o masina cu megafon ar fi putut sa umble pe strazi si sa anunte seceta, sau sa fie pus in functiune sistemul de alarmare, cu megafoanele sale, ca tot se baga bani publici in el si il bibilim de parca asteptam sosirea extraterestrilor sau al treilea razboi mondial ca sa il folosim.
Astfel s-au pomenit zeci de mii de bacauani ca nu mai au apa taman când au timp liber de week-end, când omul isi programeaza o multime de treburi casnice, iar asta a iritat si mai mult. Inevitabil, au aparut zvonuri dintre cele mai fanteziste despre avarie, de la faptul ca ar fi o razbunare de-a lui Stavarache impotriva cetatenilor, pâna la sabotaje si alte pasarele.
Si tot referitor la comunicare, a trebuit sa treaca mai mult de o zi din momentul avariei ca sa se faca public si un program de furnizare al apei, care insa nu s-a respectat si nu a coincis de la o zona la alta.
Una peste alta, mai avem de rabdat lipsa apei, dupa cum puteti citi si in articolele din ziarul de astazi. Avaria aceasta ar trebui sa fie o invatatura de minte, ar trebui analizata si facute corecturile unde este cazul, fiindca institutiile abilitate au esuat lamentabil in fata acestei crize majore. Dar as pune pariu ca la urmatoarea avarie vom avea aceleasi probleme.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.