14 noiembrie 2024

Auzite sau citite

BACALAUREATUL APĂRĂ LIMBA ROMÂNĂ. Dintre multele răspunsuri primite la întrebarea „Ce ţi-a picat la oral?“, am reţinut unul adecvat rubricii noastre. I s-a cerut candidatului nostru să-şi exprime opinia în legătură cu necesitatea de a respecta normele limbii române (oral şi în scris, am dedus noi). „Am susţinut că a vorbi corect te face mai credibil şi mai convingător, pe când a comite greşeli de exprimare înseamnă desconsiderarea ta, a celui cu care comunici şi a subiectului pe care-l tratezi. Pe lângă asta, un vorbitor atent la corectitudinea construcţiilor îi transmite celuilalt o imagine mai elevată“ (Cris S.).

TRĂSNETE ŞI… PARATRĂSNETE. Învăţământul românesc de după 1990 nu a scăpat de fantoma inadecvării. Pierdem simţul realităţii şi ne ascundem după cuvinte goale, dar pompoase. O elevă dintr-a şasea, dintr-o şcoală de centru de judeţ, scrie după dictarea bravei sale profesoare de română: „Titlul e o formă de paratext“. Ce i-o fi… trăsnit dăscăliţei ca să-şi omoare şcolarii cu un termen din cea mai abstractă zonă a gândirii? Măcar de l-ar fi explicat…



COPIILE ANOTIMPURILOR. „Romeo Vanica, de la Formaţia Mondial, nu mai este printre noi. Să ni-l amintim ascultând piesa al cărei text îi aparţine: Primăvara“ (RRA, 24 apr. 2014). Au urmat versurile cântate: „Dup-atâta frig şi ceaţă/Iar s-arată soarele…“ Bietul George Topîrceanu a rămas pe dinafară. Am aşteptat sfârşitul emisiunii muzicale, pentru necesara erată, dar nimic…

ŞCOALA ALTFEL, DAR NU AŞA. Un şir de copii, de 7-8 ani, disciplinaţi, ţinându-se de mână, pe… buza trotuarului, în faţa trecerii de pietoni. Nu îndrăznesc să pună piciorul pe zebră fără comandă. Noi, şoferii, oprim toţi, îndemnându-i să traverseze, dar fără succes. Cauza: peste câţiva metri, o vedem pe învăţătoare desprinzându-se cu greu de o cunoştinţă, cu care stătea la taclale. Era „Săptămâna altfel“…

ÎNVAŢĂ DE LA… PĂRINŢI! O nouă emisiune marca RRC este „Clasa de părinţi“ (realizator, Mirela Nicolae): sprintenă, utilă, atrăgătoare. Daniel Horhocea a stat de vorbă cu un tătic care spunea că îi citeşte fiului de 8 ani texte literare, nu înainte de a i le explica. „Dacă un copil nu înţelege ceea ce i se cere a fi citit, nu va reţine nimic“, spune părintele de la care ar trebui să învăţăm şi noi, dascălii…
SE POATE ŞI FĂRĂ LOCAŢIE. „Am concertat în două locuri din Argentina, cu mare succes. Un loc special a fost o veche uzină, transformată într-o sală de spectacole“ (Gabriel Croitoru, RRC).

PARADOXUL OGLINZII, LA RRC. „Povestea vorbei“ a devenit, din rubrică a emisiunii „Texte şi pretexte“, producţie radiofonică de sine stătătoare. Se ascultă zilnic (de luni până vineri), de la ora 10,50. Durează 5 minute, pentru a face loc unui calup PROMO, cu un interludiu publicistic de câteva secunde, şi este ca de obicei atent redactată de Reluş Mureşan. Prima ediţie din 2014 s-a deschis cu o serie sinonimică a temei „muncă“ (să fie de bun augur pentru noi toţi), ca apoi să se discute expresia „a tăia frunză la câini“. Când am auzit că un folclorist şi lingvist român a descris obiceiul ţăranilor din zona Zlatnei de a tăia frunze de salcie pentru a-şi hrăni vitele, am jurat că e vorba de Giorge Pascu (n. 1882, Bacău – d. 1951, Zlatna), lingvist şi folclorist. Am reascultat ediţia din 8 ian. pe internet şi am stabilit paternitatea descoperirii. (Păcat de moartea emisiunii „Texte şi pretexte“! Vreme de cincizeci de minute, cât ar ţine o oră de clasă, Valentin Protopopescu şi Răzvan Dolea realizau – în direct! – una dintre cele mai reuşite producţii radiofonice de la noi. Mi-aş dori să renască o astfel de emisiune cu adevărat culturală!)




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014