Mai multe discrepante intre datele furnizate de Directia Statistica si Evidenta Populatiei ridica semne de intrebare cu privire la numarul real de votanti existent in municipiul Bacau, dar si la nivel de judet. In timp ce datele statistice arata ca in orasul Bacau populatia stabila se cifreaza la putin peste 133.000 de locuitori, in listele electorale sunt inscrise peste 163.000 de persoane cu drept de vot!
Statisticienii spun ca diferenta enorma – 30.000 de persoane – are o explicatie logica. Oficialii Biroului Electoral de Circumscriptie (BEC) Bacau au declarat ca vor lua listele la puricat, primii vizati fiind bacauanii decedati prezenti in listele electorale permanente. Acestea au fost furnizate de Serviciul de evidenta a populatiei.
Municipiul Bacau pare sa fi devenit scena unor paradoxuri statistice. Cu o luna si jumatate inainte de alegerile locale nu se stie exact numarul de votanti existenti in Bacau. Mai mult, cifrele raportate de statisticieni se bat cap in cap cu cele de la Serviciul de evidenta a populatiei. Conform rezultatelor recensamântului, populatia stabila a municipiului Bacau se cifreaza la aproximativ 133.000 de locuitori. Numarul de votanti existenti in oras, asa cum reiese din listele electorale permanente, depaseste cu 30.000 numarul de locuitori (!!!). Potrivit unei adrese remisa BEC Bacau de Primarie, in municipiu exista 163.850 de votanti, inscrisi pe listele electorale, din care doar putin peste 144.000 au carte de identitate. Reprezentantii BEC au declarat pentru cotidianul Desteptarea ca cifrele au fost furnizate de Primarie, insa acestea le-ar fi primit – prin intermediul Prefecturii Bacau – de la Serviciul de evidenta a populatiei.
"Datele sunt comunicate de biroul de evidenta a populatiei. Ei fac actualizarea acestor liste electorale permanente. Urmeaza sa verificam si noi listele si sa radiem persoanele decedate. Om vedea câti ies in final. Oricum, orice cetatean are dreptul sa verifice inscrierile in listele electorale si sa semnaleze tot ceea ce inseamna omisiuni sau greseli. Eu nu cunosc statistica reala, la zi. Astea-s cifrele comunicate de Prefectura, Primarie si Evidenta populatiei", a afirmat judecatorul Paul Dolgos, loctiitorul presedintelui BEC Bacau. La alegerile programate pe 10 iunie, in municipiul Bacau vor fi functionale 122 de sectii de votare.
Alegeri dupa datele din 2011
Conducerea Prefecturii Bacau afirma ca inadvertentele intre cifre se datoreaza, in mare parte, faptului ca alegerile din acest an se deruleaza dupa cifrele statistice aferente datei de 1 iulie 2011. Tudorita Lungu, prefectul judetului Bacau, a declarat ca intre cifrele de la statistica si cele de la evidenta populatiei exista diferente majore, motivate in principal de modul de lucru diferit.
"Datele catre Prefectura sunt comunicate de Evidenta populatiei. Alegerile sunt organizate dupa datele statistice de la 1 iulie 2011. Exista si o hotarâre de Guvern in acest sens. Datele de la recensamânt nu sunt inca validate. Abia din 2013 putem lua in calcul datele noi furnizate de recensamânt", a declarat Lungu. Reprezentantii Primariei Bacau au o problema cu fostul prefect, Constantin Scripat. Secretarul municipiului, Ovidiu Popovici, a declarat ca cifra de votanti transmisa de Primarie catre BEC Bacau ar fi fost stabilita de fostul prefect.
"Eu am o hârtie de la Prefectura in care se stabileste aceasta cifra. Domnul Scripat, in laboratoarele interne, a iesit cu acest numar de alegatori", a afirmat Popovici.
Alegerile se fac pe date administrative
Potrivit datelor Serviciului de evidenta a populatiei, au domiciliul in judetul Bacau 163.850 de persoane. Acestea au un buletin valabil si ar putea sa isi exercite dreptul la vot in 10 iunie.
Dar, numarul lor este cu mult mai mare decât indica datele provizorii ale ultimului recensamânt. Potrivit statisticilor, populatia stabila a municipiului s-a diminuat, fiind estimata la 133.460 de persoane.
"Discrepanta intre cele doua cifre provine din faptul ca la recensamânt se foloseste o metodologie, iar la alegeri se iau in calcul datele din surse administrative", a explicat Eugenia Harja, seful Directiei Judetene de Statistica Bacau. Potrivit acesteia, la recensamânt au fost luate in calcul persoanele care s-au stabilit in localitate de mai bine de un an, chiar daca nu au documente care sa le ateste resedinta. "Diferenta ca numar de persoane este reprezentata de cei care au plecat din localitate, dar nu si-au schimbat actele. Astfel, ei apar ca având domiciliul in Bacau si ar putea eventual sa voteze daca vor acest lucru, dar de fapt sunt in alta parte in tara sau chiar in strainatate", a mai spus Harja. In acelasi mod, studentii nu au fost luati in calcul la recensamânt ca populatie stabila, dar pot vota daca si-au schimbat resedinta. De altfel, potrivit unui comunicat al Ministerului Administratiei si Internelor, persoanele care au solicitat viza de flotant cu cel putin trei luni inaintea alegerilor locale vor putea vota in localitatea in care si-au stabilit noul domiciliu, conform Legii 67/2004.
"La alegerile din acest an nu se ia in calcul rezultatul de la ultimul recensamânt. Se merge pe datele existente la 1 iulie 2011. Ca se fac din start cheltuieli cu buletine de vot inutile, eu nu le pot comenta. Asta e legea. Ce este clar e ca nu lucram cu datele de la acest recensamânt. S-a stabilit prin lege",
Constantin Scripat, fost prefect
STATISTICA: Potrivit unei statistici existente la nivelul Prefecturii Bacau, 219 bacauani din municipiul de resedinta nu au drept de vot. Conform documentului, in judetul Bacau exista inregistrate pe listele electorale permanente peste 601.000 persoane cu drept de vot, din care peste 515.000 detin carti de identitate. Peste 1000 de bacauani din judet nu au drept de vot.
219 bacauani din municipiu nu au drept de vot
„Stranierii” se pregatesc sa-l voteze pe Stavarache din strainatate?
Asupra localelor din 2008 au planat mai multe semne de intrebare, discutiile fiind generate de aceleasi discrepante existente intre listele electorale permanente si cifrele date publicitatii de catre Directia de Statistica. La acel moment, diferentele s-au dovedit mai mici decât cele contabilizate cu prilejul recensamântului din 2012.
Mai multe voci din peisajul administratiei bacauane au acreditat ideea ca, in 2008, actualul primar – Romeo Stavarache – ar fi primit câteva mii de voturi din partea unor bacauani care nu se aflau in municipiu in ziua votului. Acestia figurau ca plecati la munca in Italia. In urma cu 4 ani, administratia Stavarache si-a facut un titlu de glorie din infratirea Bacaului cu Torino, in orasul italian traind câteva zeci de mii de bacauani.
Cum afecteaza scaderea masiva a populatiei alegerile locale
Daca s-ar fi desfasurat sub imperiul rezultatelor de la recensamânt, localele din 2012 ar fi consemnat un regres in ceea ce priveste numarul de alesi locali. Astfel, cu doar 133.000 de locuitori, municipiul Bacau ar fi avut un Consiliu Local compus din doar 21 de consilieri, fata de 23 cât sunt in prezent. O diminuare identica s-ar fi inregistrat si la Consiliul Judetean care in loc de 37 de consilieri judeteni ar fi trebuit sa aiba doar 35.
Scaderea populatiei ar fi penalizat in mod drastic municipiul Onesti. Orasul de pe Trotus functioneaza cu un Consiliu Local alcatuit din 21 de alesi. In urma recensamântului, municipiul mai are doar 36.000 de locuitori, fata de 51.000 cât contabiliza in urma cu 10-15 ani. Potrivit prevederilor Legii 215 a administratiei publice locale, Consiliul Local Onesti urmeaza sa piarda 4 alesi, diminuându-se pâna la 17.
Cum alegerile locale se desfasoara dupa cifrele statistice din iulie 2011, unitatile administrativ-teritoriale nu vor fi inca afectate de rezultatele catastrofale inregistrate la recensamânt.
Mai mult ca sigur, urmatoarea legislatura va surprinde cu totul alte cifre decât in prezent. Scaderea populatiei va afecta si rangul anumitor localitati, fapt ce se va concretiza in diminuarea schemele de personal ale primariilor, stiut fiind faptul ca acestea se reglementeaza in raport de cantitatea de populatie deservita de fiecare din primarii.
Alegerile parlamentare, programate – cel mai probabil – pentru toamna acestui an, par si ele sa fi scapat de efectele secundare ale recensamântului. Totusi, scaderea populatiei va conduce la o diminuare pe cale naturala a efectivului de parlamentari. Calculele hârtiei arata ca Legislativul va incadra cu pâna la 50 de parlamentari mai putin din cauza scaderii populatiei.
La judet diferentele sunt si mai alarmante: 601.000 votanti la o populatie de 561.000 de locuitori
Diferentele intre cifrele statistice si cele administrative sunt si mai mari la nivel de judet. Listele electorale permanente contabilizeaza peste 600.000 de persoane cu drept de vot, in timp ce rezultatul recensamântului a evidentiat ca populatia stabila din judet numara doar 561.000 de locuitori. Diferenta, de aproximativ 40.000 este explicata de statisticieni prin faptul ca in ultimii ani, odata cu integrarea României in Uniunea Europeana, multi bacauani au ales sa-si faca un viitor in Occident.
Lucian Bogdanel
Andreea Gavrila