„Autoritățile nu fac nimic”

În zona centrală a Bacăului, săptămâna trecută, lucrătorii primăriei au săpat, au semănat iarbă si au semnalizat lucarea cu o pamblică galben-neagră pe care o puteți vedea de la Luceafărul până la Poșta Veche, între trotuar și șosea.

Dacă veți avea curiozitatea și veți merge la fața locului, veți vedea acea bandă de plastic fâlfâind, ruptă în nenumărate bucăți de avântul pietonal al băcăuanilor care nu au mai avut răbdarea să mai mearga 50 de metri până la trecerea de pietoni. Banda aia a fost pusă cu o logică: să arate că nu e voie să se treacă pe acolo, pentru că zona a fost proaspăt însămânțată; asta nu i-a împiedicat pe băcăuani să-i doară în zona coccisului de aceasta interdicție.



În același timp, băcăuanii sunt foarte vocali când este vorba să critice faptul că autoritățile nu fac. Nu fac aia, nu fac ailaltă, nu fac spații verzi, nu fac locuri de joacă, nu fac parcări, dar atunci când se face, își bat joc de munca depusă. Spatiile verzi sunt distruse mârlănește de mașini parcate aiurea, de gunoaie aruncate șmecherește, locurile de joacă sunt, la rândul lor, vandalizate, parcările alea puține câte există, sunt ocupate de dube, autoutilitare, de mașini parcate aiurea să ocupe două- trei locuri. Vrem, spunem că ni se cuvine, dar când e vorba sa ne îngrijim de ceea ce avem, ne luăm la întrecere să distrugem.

Bacăul a devenit un oraș mizerabil nu pentru că autoritățile nu-l curăță, ci pentru că autoritățile nu mai pot ține ritmul cu mizeria produsă de cetățeni. Oricât s-ar strădui, primăria nu poate aduna hărtiile și pungile de plastic aruncate prin tot orașul și nici rahatii de câine produși de animalele de companie scoase la plimbare. Că nu maidanezii își lasă cartea de vizită pe trotuare, ci câinii cu stăpân, care stăpân ar trebui, conform legii, să adune resturile.

Dar „autoritătile nu fac nimic!” Că după ce aruncă gunoiul în fața blocului, în loc să-l ducă la tomberon, cetățeanul bate obrazul autorițăților ca nu fac și nu dreg.

Și au dreptate: autoritățile nu fac nimic pentru a mai reduce din nesimțirea civică: amenzile date sunt prea puține…