Dacă autoritățile au reușit să ajunga la o asemenea înțelegere într-o singură discuție, ne întrebăm la ce bun a fost acest circ de mai bine de doi ani în care crucile eroilor români au fost subiectul unui proces în Justiție, a unor conflicte inter-entice și a numeroase luări de poziție de către politicieni.
La finele săptămânii trecute s-a desfășurat o întâlnire între autoritățile locale și județene din Harghita și Bacău, împreună cu reprezentanți ai Ministerului Apărării Naționale, în urma punerii în aplicare a sentinței Curții de Apel Bacău de îndepărtare a crucilor pentru soldații români din Cimitirul Internațional al Eroilor din Valea Uzului. Părțile implicate au pledat pentru respectarea legii și pentru menținerea unui dialog constant pe această temă, conform Biroului de Presă al Consiliului Județean Harghita.
„În urma recentei puneri în aplicare a sentinței civile a Curții de Apel Bacău, cu privire la lucrările efectuate în Cimitirul Internațional al Eroilor din Valea Uzului, reprezentanții județelor Harghita și Bacău, respectiv prefectul județului Harghita, prefectul județului Bacău, președintele Consiliului Județean Harghita, primarul comunei Sânmartin și al orașului Dărmănești, împreună cu cei ai Ministerului Apărării Naționale, s-au întâlnit vineri, 30 iunie, cu scopul de a dialoga între instituțiile responsabile de asigurarea unor manifestări civilizate în locul de comemorare a eroilor căzuți în datorie. Participanții au lansat un apel pentru respectarea legii și au pledat pentru evitarea oricăror manifestări care ar putea afecta respectul cuvenit eroilor, indiferent de naționalitatea acestora”, conform unui comunicat transmis marți.
De asemenea, comunicatul precizează că participanții au ajuns la un acord comun, conform căruia toate națiunile care au luptat în Valea Uzului vor avea zone delimitate în care vor avea loc ceremoniile de comemorare în viitor.
„Autoritățile locale sprijină manifestările prin care eroii sunt onorați, respectând sacrificiul celor căzuți în datorie, așa cum este prezentat în fața memoriei celor decedați pentru patrie, în orice națiune democratică”, se mai menționează în comunicat.
Prin hotărârea pronunțată în 2022, Tribunalul Bacău a anulat autorizația de construire pentru cele 50 de cruci ridicate în cinstea eroilor români în cimitirul Valea Uzului și a monumentului dedicat soldaților care și-au dat viața acolo, indiferent de naționalitate, emisă de Primăria Dărmănești și a dispus demolarea acestora. Această decizie a devenit definitivă în urma respingerii recursului de către Curtea de Apel Bacău, pe 10 februarie.
După ce parcela românească din cimitirul Valea Uzului a fost desființată, președintele Asociației Calea Neamului, Mihai Târnoveanu, a anunțat că va amplasa 150 de cruci în locul celor îndepărtate, în data de 8 iulie, în Valea Uzului.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.