La data de 07 august a.c., polițiștii din Oneşti au prins în flagrant trei tineri, cu vârste cuprinse între 13 şi 22 de ani, toţi din comuna Căiuţi, bănuiţi de comiterea infracţiunii de furt.
Tinerii au fost depistaţi de poliţişti în timp ce aveau asupra lor o geantă în care se afla suma de 1640 de lei.
Poliţiştii au stabilit că tinerii, în timp ce se aflau în gara din Oneşti, ar fi sustras geanta unei bătrâne de 84 de ani.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi predat păgubitei.
În cauză s-a întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
Poliţiştii recomandă cetăţenilor să supravegheze permanent bagajele şi să sesizeze de îndată poliţia atunci când viaţa, sănătatea, siguranţa bunurilor lor sau ale altora sunt puse în pericol, la apelul gratuit de urgenţă 112.