La un telefon distanță este Dorin Chirilescu, consilier independent, de o candidatură la Primăria Bacău din partea partidului Alianța pentru Unitatea Românilor – AUR. La celălalt capăt al firului ar fi George Simion, președintele AUR, care, întrebat de ziaristul de la DEȘTEPTAREA, a confirmat că îl va suna pe Chirilescu pentru a-i propune înscrierea în partid și, implicit, candidatura ”aurită” pentru șefia municipiului.
Evenimentul a fost provocat de întrebările jurnalistului nostru, care l-a informat și chestionat pe Simion în legătură cu un sondaj de opinie despre șansele la Primăria Bacău. Imediat, liderul AUR – care se grăbea spre Botoșani, aflat într-un raid național – a cerut ca pe drum să fie pus în legătură cu Chirilescu, pentru a negocia înțelegerea electorală.
Contactat după circa trei ore, consilierul Chirilescu a spus că încă nu a fost sunat de Simion, însă că este deschis unei discuții pe această temă. Totuși, și-a acordat termen până la primăvară pentru a se decide dacă va accepta vreo ofertă sau va candida independent la Primărie.
Conform unui sondaj al CURS citat de Ziarul de Bacău (care ar fi fost comandat de PNL dar neconfirmat de surse oficiale), procentele prezumtivilor candidați ar fi: Valentin Ivancea (PSD) – 30%, Liviu Miroșeanu (PNL) – 23%, Lucian Daniel Stanciu Viziteu (USR) – 14%, Dorin Chirilescu (AUR) – 11%, Sergiu Sechelariu (PMP) – 8%, Cristinel Manolache (PER) – 6%. Vom reveni cu amănunte despre vizita lui George Simion în Bacău, dar și cu câteva dintre condițiile lui Dorin Chirilescu pentru AUR.