20 decembrie 2024

Au spus un „DA” hotarat in Autobuzul dragostei

Devenit traditie, Autobuzul dragostei si-a facut aparitia pe strazile orasului ieri, in ziua de Dragobete. Peste 85 de cupluri au profitat de ocazie si au spus „DA” pentru 24 de ore. Intre orele 10 si 16, un autobuz al societatii Transport Public S.A. a traversat orasul pe traseul 22 in cautarea tinerilor indragostiti, dispusi sa se casatoreasca.

De mai multi ani de zile in Bacau s-a incetatenit obiceiul ca de Dragobete tinerii sa se casatoreasca pentru o zi, iar evenimentul sa aiba loc intr-un autobuz al dragostei pus la dispozitie de SC Transport Public SA. Liga Studentilor de la Universitatea „Vasile Alecsandri” s-a ocupat de ornarea autobuzului si i-au incurajat pe tinerii mai timizi sa urce in oficiul de stare civila mobil. Rand pe rand, s-au auzit zeci de „DA”-uri, de la cupluri tinere si foarte tinere, la cele trecute de prima tinerete. „Actiunea a fost un succes. Am avut numeroase cupluri care s-au casatorit. Si tineri, dar si cupluri mai in varsta. Am avut chiar si tineri care abia s-au cunoscut si s-au casatorit in autobuz”, a explicat Mihai Belciu, liderul Ligii Studentilor si ofiter de stare civila pentru o zi. aMultumim SC Transport Public ca ne-au fost parteneri la realizarea acestui eveniment devenit traditie in Bacau”, a adaugat liderul studentilor.



Tinerii se tem sa faca pasul

[ad#stire] Ideea a fost primita cu entuziasm mai ales de tineri, care ezita sa se casatoreasca in viata reala, dupa cum ei insisi marturisesc. „Da, ne este teama. Este un pas pana la urma, un pas pe care il faci pentru totdeauna”, ne-a spus Andreea Marcuta. „Am urcat din curiozitate. Mi se pare o initiativa interesanta. Am avut ceva emotii, trebuie sa recunosc”, ne-a spus Geta Calap, proaspat casatorita. „Am fost de acord sa ne casatorim. De altfel, noi chiar ne-am hotarat sa facem pasul si in viata reala”, a adaugat emotionat Petrut Diaconu, sot pentru o zi. Chiar si membrii ligii au profitat de ocazie si s-au casatorit in prezenta colegilor, fiind astfel un exemplu pentru alti indragostiti. „Am dorit sa atragem in special tinerii, dar am avut surprize si de la cupluri ceva mai in varsta”, a explicat Robert Morosanu, membru al organizatiei. Pe langa certificatele de casatorie semnate de ambele parti si cu stampila Ligii, cuplurile au primit si un instantaneu al momentului important. Studentii sunt decisi ca si anul viitor sa continue aceasta campanie pentru tineri, mai ales ca editia din acest an a fost un succes.

Andreea Lupascu



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img