8 noiembrie 2024

Au incercat sa mituiasca un agent de politie cu 400 de lei

Acesta este tariful stabilit de doi barbati pentru ca politistul sa inchida ochii si sa nu deschida o ancheta. Un agent principal de politie, din cadrul Politiei Municipiului Moinesti a depistat in trafic un individ in timp ce conducea o autoutilitara cu numerele de inmatriculare ale altui autovehicul. I s-au cerut documentele si dupa ce i le-a dat politistului a gonit in tromba. La scurt timp, omul legii a primit un telefon de la tatal suspectului si fratele acestuia care i-au propus sa primeasca o suma de bani si sa nu inainteze raport despre cele constatate. „Agentul de politie a raportat imediat cele intâmplate conducerii Politiei Municipiului Moinesti, care a informat la rândul sau Directia Generala Anticoruptie – Serviciul Judetean Anticoruptie Bacau, fiind sesizat si Parchetul de pe lânga Tribunalul Bacau. Lucratori din cadrul SJA Bacau, sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lânga Tribunalul Bacau si cu sprijinul tehnic al Serviciul Operatiuni Speciale Bacau, i-au organizat si prins in flagrant pe C.V. si P.C. in timp ce ofereau cu titlu de mita, suma de 400 lei, agentului de politie pentru a nu lua masurile legale impotriva lui C.V.”, se arata in comunicatul de presa remis de DGA. Vasile C. si Cristian P. au fost retinuti pentru 24 de ore si ulterior prezentati instantei cu propunere de arestare preventiva, sub acuzatia de dare de mita, respectiv complicitate la dare de mita. Nu au fost arestati, dar si s-a interzis sa paraseasca tara pentru urmatoarele 30 de zile.






Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014