Cercul de educație STEM „Programare cu răbdare” își continuă activitatea și în anul școlar 2019-2020, în care organizatorii vor implica tineri de succes și personalități din lumea informaticii, matematicii, fizicii etc.
Aceștia vor susține prezentări gratuite tuturor elevilor interesați de un viitor sigur în domeniul IT și în domenii conexe. Proiectul Asociației EduSoft este derulat în parteneriat cu Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” din Bacău, dar unele activități sunt desfășurate la Colegiul Național „Ferdinand I” din Bacău, Oratoriul Salezian „Don Bosco” Bacău, precum și în tabăra școlară de la Valea Budului.
Proiectul este susținut de diverse companii și organizații care sprijină educația în domeniul informaticii și al calculatoarelor.
În anul școlar precedent, la diversele activități ale cercului au participat peste 400 de elevi din județele Bacău, Vâlcea, Prahova, Vrancea, Galați, Neamț și din București.
Înscrierile pentru noul an școlar se fac online, pe site-ul proiectului la https://programarecurabdare.ro/inscriere
Sunt așteptați toți elevii de la clasa a II-a până la clasa a XII-a. Cei mici vor fi inițiați în programare în Scratch, LOGO sau în robotică. Cei mari vor putea să-și îmbogățească cunoștințele de informatică de la școală, să abordeze teme noi, alături de specialiști din țară și din străinătate și să participe la concursuri tematice.
„În noul an școlar, venim în întâmpinarea elevilor cu o noutate absolută: ședințe de pregătire la informatică și matematică, înaintea celor mai importante momente din calendarul școlar.” ne-a declarat profesorul Bogdan Pătruț, lector doctor la Facultatea de Informatică din Iași.
Astfel, se vor organiza „Weekendurile PCR” pentru pregătirea tezelor, a olimpiadelor, a concursului de la Cluj, a bacalaureatului și admiterii la facultățile de profil. Calendarul activităților poate fi consultat pe site, iar invitații sunt profesori de renume din toată țara.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.