La data de 14 aprilie a.c., poliţiştii din Blăgeşti au depistat şi identificat doi tineri, de 16 şi 18 ani, din localitate, bănuiţi de comiterea infracţiunii de furt calificat.
Din investigaţiile efectuate de poliţişti, s-a stabilit că, bănuiţii ar fi sustras din locuinţa unui prieten, de pe raza comunei, bijuterii din aur, în valoare de aproximativ 4000 de lei, pe care ulterior, le-ar fi valorificat la un centru de amanet.
În cauză s-a întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Poliţiştii vă recomandă:
Nu oferiți informații , nici măcar cunoscuţilor,despre bunurile pe care le dețineți;
Nu postați pe site-urile de socializare imagini din care să reiasă că dețineți în casă bunuri de valoare;
Bijuteriile, banii, acțiunile sau alte valori trebuie păstrate în condiţii de siguranţă.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.