După o pauză determinată de pandemia de SARS-COV-2, Direcția pentru Agricultura Județeană (DAJ) Bacău anunță reluarea cursurilor de calificare pentru fermieri. deja, din aceste zile, se desfășoară cursurile de lucrători în cultura plantelor și cele de lucrători în creșterea animalelor.
Din păcate, până la ridicarea recentă a restricțiilor sanitare, instituția de agricultură nu a fost acreditată să desfășoare online cursuri de pregătire profesională a fermierilor. Odată cu reluarea acestor cursuri, numeroși agricultori din județ s-au înscris la Direcția Agricolă, dornici de a învăța o meserie, cu patalama.
Practică la fermele din județ
Durata cursurilor se întinde pe o perioadă de 3 luni, respectiv 384 ore, pentru cei care se vor specializa în domeniul vegetal, și 360 de ore, pentru cursanții din zootehnie. Participanții la aceste cursuri vor dobândi atât noțiuni tehnice, cât și deprinderi practice, în cadrul orelor de studiu și de activități practice la diferite ferme vegetale și zootehnice din județ. Cei înscriși în aceste activități de instruire, inițiere și formare profesională continuă vor învăța despre tot ce înseamnă culturi vegetale, de la legume, viță de vie, până la pomicultură, cultură mare, chiar fluoricultură etc. dar și noţiuni de actualitate din zootehnie.
Diplomele absolvenților, recunoscute
Cursurile vor fi finalizate printr-un examen scris, de tip grilă. „La finalul cursurilor, fermierii vor obține un certificat de calificare profesională recunoscut de Ministerul Muncii și de Ministerul Educației Naționale, acesta constituind un criteriu de selecție pentru accesarea fondurilor europene”, a precizat Adrian Solomon, directorul executiv al DAJ Bacău. În plus, documentele îi vor ajuta pe absolvenții cursurilor să se angajeze în domeniul agricol, unde salariile au ajuns să fie comparabile cu cele din IT (cum ar fi în cazul unui tractorist, de exemplu), dar și pentru a obține subvențiile de la stat.
În trecut, astfel de cursuri, extrem de apreciate de băcăuanii din tot județul, erau organizate de fosta Cameră Agricolă Bacău, trecută în structura Direcţiei Agricole, după reorganizarea instituţiei.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.