În fiecare an, de Ziua Internaţională a Cititului Împreună, milioane de oameni din peste 100 de țări citesc cu voce tare împreună şi împărtăşesc poveşti pentru a promova cititul.
Cu acestă ocazie, elevii claselor I C și a V-a A de la Școala Gimnazială „Al.I.Cuza” au organizat, chiar în prima zi din această lună, un flashmob, dar le- au și citit fabule și câteva pilde din cărți călătorilor aflați în tranzit pe Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău.
La final, elevii au oferit cărțile celor care urmau să se îmbarce în cursa Bacău- Londra. „A fost o experiență foarte interesantă, iar oamenii ne-au ascultat cu atenție”, a spus Alex Chiriac, elev în clasa I C. „Activitatea a fost inedită și spectaculoasă, pasagerii au fost surprinși să își petreacă timpul de așteptare în aeroport în compania unor copii care să le citească povești.
Ne bucurăm că am putut fi gazdele acestui proiect”, a declarat Dorian Pocovnicu, directorul de dezvoltare al aeroportului. Coordonatorii activității au fost profesorii Roxana Soțu și Anca Sereș.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.