6 septembrie 2024
SportAtletism/ CN Under 23: SCM Bacău, de aur, argint și bronz

Atletism/ CN Under 23: SCM Bacău, de aur, argint și bronz

Ramona Verman și Federica Apostol s-au laureat campioane ale României la lungime, respectiv înălțime, iar Adnana Vrînceanu a devenit vice-campioana națională la 200 m, trecându-și în cont și un bronz la triplusalt. Rezultate bune și pentru CSM Onești: șase medalii, dintre care trei de argint și trei de bronz

Secția de atletism a SCM Bacău rămâne una de… aur. Iar aurul vine la pachet cu argintul și bronzul. Așa cum s-a întâmplat și la finala Campionatelor Naționale Under 23 desfășurată în weekend, la Craiova. În Bănie, Ramona Verman și Federica Apostol, cele două atlete băcăuane antrenate de Aura Balaban și-au adjudecat titlul de campioane ale României. Ramona a câștigat proba de săritură în lungime cu un rezultat de 6,24 metri, în timp ce Federica s-a impus la înălțime cu o săritură ce a măsurat 1,70 m.

Alături de cele două campioane, SCM Bacău a etalat și o vice-campioană, în persoana Adnanei Vrînceanu. Deși junioară 1, sportiva pregătită de Cristi Nemțeanu a demonstrat, o dată în plus, că face față cu brio la o categorie de vârstă superioară. La Naționalele U23 de la Craiova, Adnana a parcurs proba de 200 m cu timpul de 24,33 secunde, rezultat ce i-a adus medalia de argint.

Totodată, atleta în vârstă de 19 ani a cucerit și bronzul la triplusalt, cu o săritură de 12,79. De notat că proaspăta vice-campioană națională U23 la 200 m, Adnana Vrînceanu va concura la această probă și în cadrul Mondialelor U20 de luna viitoare, din Peru, acolo unde va fi însoțită de sora sa mai mică, Daria Vrînceanu (la rândul său antrenată de Cristi Nemțeanu la CSȘ/ SCM Bacău), care, săptămâna trecută, la Europenele U18 de la Banska Bistrica și-a făcut baremul pentru CM de junioare de la Lima la proba de triplusalt cu un super-rezultat de 13,09.

Revenind la finala CN U23 de la Craiova, rezultatele SCM Bacău nu au fost singurele care au ținut sus culorile județului. Astfel, CSM Onești a punctat cu șase medalii, trei de argint și trei de bronz. Ioana Sabina Știrbu s-a clasat a doua, în spatele Ramonei Verman, la lungime, cu 5,88 metri, ștafeta mixtă 4×400 m compusă din Flavius Cazacu, Raluca Răduca, Bianca Coșerariu și Denis Traschină s-a laureat vice-campioană națională cu timpul de 3:44, 24, în timp ce Daria Chițu a cucerit, și ea, argintul la greutate, cu 10.88 m.

Totodată, Daria Chițu a obținut și bronzul la ciocan, cu 45,22 m, medalii cu aceeași strălucire adjudecându-și o altă reprezentantă a clubului oneștean, Bianca Coșerariu, la 100 m și 100 m garduri, cu 12,30 secunde, respectiv 13,66.



spot_img
spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img