Bacauanii au ratat finalele, dar o parte dintre ei si-au imbunatatit performantele proprii
Editie gri pentru atletii bacauani pe scena "mondialelor" de la Lille. In Franta, reprezentantii cluburilor locale nu s-au apropiat de finalele in care au intrat cei mai buni cadeti din lume. O parte dintre bacauani au reusit totusi sa realizeze cu aceasta ocazie noi recorduri personale. Insuficiente insa pentru a face parte din elita.
Obstacole
Ziua a treia a campionatelor mondiale a avut o prezenta bacauana bogata pe listele de start. La 2.000 obstacole, Bianca Budaes (SCM Bacau) a stabilit un nou personal-best: 6:52.04 (cu aproape sase secunde peste timpul de argint national inregistrat acum trei saptamâni la Bucuresti, 6:58.12). Rezultatul Biancai nu a fost insa decât al 16-lea in clasamentul general al probei de la Lille, câstigata de Norah Jeruto Tanui (Kenia, 6:20.67 – cea mai buna performanta mondiala a sezonului). Ultima din cele 12 calificate in finala a fost Amy-Eloise Neale (Marea Britanie, 6:46.07).
Dublu
La 200 m, in serii au intrat doi sportivi de la CSM Onesti. Vicecampion national, Alexandru Terpezan a stabilit un nou record personal la 22.46 secunde, in timp ce Stefan Gainusa a alergat mai slab decât la "nationalele" in care a cucerit aurul (22.80 fata de 22.47). Terpezan a fost al 43-lea, iar Gainusa a terminat al 58-lea dintr-un total de 77 de sportivi. In semifinale au mers primii 24, incepând cu Stephen Newbold (Bahrain, 21.40) si incheind cu Tatsuro Suwa (Japonia, 21.94).
Mai bine
La 5.000 mars, Mihaela Puscasu (CSM Onesti) a inregistrat de asemenea un nou personal-best (24:44.51), asa cum alte 14 concurente si-au imbunatatit propriile recorduri. Pe primul loc s-a clasat Kate Veale (Irlanda, 21:45.59 – cu cea mai buna performanta mondiala din acest an). Puscasu a terminat pe 21 din 24 de concurente. Un alt record personal a fost realizat de stafeta de 4×200 m a României (1:57.73 ), in componenta careia s-au aflat onestenii Mihai Petrescu, Alexandru Terpezan si Stefan Gainusa. Rezultatul a figurat drept al 19-lea in ierarhia generala, in care tonul a fost dat de echipa Statelor Unite ale Americii (1:51:53), ultimul loc in finala de 8 fiind ocupat de Brazilia (1:54.69). (D.P.)
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.