Știți cum se spune: nu aduce anul ce aduce ceasul. La prima competiție oficială din acest an, Campionatul Național de Seniori rezervat probelor de 10.000 m și 5.000 m, Alexandru Nicolae Soare a lovit din plin. Atletul cu dublă legitimare, CS Știința/ CSM Bacău și-a adjudecat mai întâi proba de 10.000 m, cu 29.07.92, asigurându-și astfel prezența la Cupa Europei ce va avea loc weekend-ul viitor, la Londra. Apoi, sportivul antrenat de Cristina Alexe a triumfat la 5.000 m cu un Personal Best, 13.50.30 ce-i va aduce prezența la Campionatul European pe Echipe Liga 1 de la Cluj, din 19-20 iunie. Două competiții importante, care pot să-i procure lui Alex Soare viza pentru Olimpiada de la Tokyo. „E greu, dar mă lupt pentru visul meu”, mărturisește atletul care în septembrie va împlini 30 de ani.
-Alex, ce au însemnat pentru tine Naționalele de la Pitești?
-Înainte de toate, primul test oficial după o lungă perioadă de pregătire la altitudine. Cu asta îmi și propusesem să încep: cu o competiție mai ușoară, de reglaj. Sunt deja de cinci săptămâni la Piatra Arsă, iar Naționalele de la Pitești pentru care coborâsem cu doar o zi mai devreme, trebuiau să-mi arate cât de bine sunt pregătit. Știam că, în condițiile date, nu voi putea face o cursă de ranking-ul mondial. Practic, te lupți cu tine însuți. E foarte greu să duci cursa cap-coadă la un nivel performant.
-Cu toate acestea, ai reușit un Personal Best la 5.000 m. Te așteptai?
-Știam că sunt bine pregătit, că sunt ok, dar nu mă așteptam la un record personal. Așa cum spuneam, coborâsem de la Piatra Arsă doar cu o zi înainte de startul Naționalelor. În astfel de situații, respirația nu apucă să se regleze așa cum ar trebui. De regulă, ai nevoie cam de zece zile pentru ca organismul să se acomodeze. Totuși, am reușit o cursă foarte bună, cu un timp excelent la 5.000. Cred că de 20-25 de ani nu s-a mai înregistrat un astfel de timp la un Campionat Național.
-Urmează Cupa Europei de la Londra. Ce ar trebui să se întâmple acolo?
-Nu știu dacă la momentul acesta sunt pregătit sută la sută pentru baremul de participare la Olimpiadă. Alternativa ar fi să intru în primii 27-28 din lume. E greu, deoarece la momentul acesta se aleargă foarte bine și rapid în lume. Voi face însă tot posibilul pentru a intra în ranking-ul mondial: pentru asta trag.
-Simți că e un deficit la nivel competițional între tine și contra-concurenții tăi pentru Tokyo?
-Sigur. La noi în țară nu avem sportivi de valoare pentru probele mele, iar asta își pune amprenta, mai ales în această perioadă de pandemie, în care concursurile externe sunt relativ puține.
-Totuși, nu renunți la Tokyo.
-În niciun caz. Visul meu rămâne Olimpiada de la Tokyo. Mă pregătesc pentru chestia de trei ani de zile. Nu-i doar că zic că vreau la Tokyo și asta e. Îmi doresc foarte mult să ajung acolo, fie pentru 10.000, fie pentru 5.000 metri. Am făcut tot ce a ținut de mine la nivel de pregătire. Și acum, la Piatra Arsă, am tras tare, coboram cu snowmobile-ul pentru antrenamentele specifice doar pentru a nu lăsa nimic la voia întîmplării. Sigur, lipsa competițiilor rămâne un handicap.
-Apropo, în afară de Cupa Europei și Campionatul European pe Echipe, ce ai mai avea în program?
-La 5000 metri ar mai fi o cursă în Franța. Pandemia a restrâns calendarul competițional.
-Fiindcă suntem pe finalul discuției noastre și ai amintit de pandemie, spune-mi, te rog, un lucru bun pe care l-ai descoperit în aceste vremuri speciale.
-Faptul că am putut sta mai mult acasă, cu părinții și bunicii. Am fost foarte relaxat din acest punct de vedere, cu atât mai mult cu cât, în paralel, am reușit să-mi efectuez și antrenamentele. De altfel, nici nu-mi trebuia mult. Îmi luam șortul și adidașii și-i dădeam bătaie.
– La polul opus, care ar fi cel mai urât lucru pe care simți că l-a adus pandemia, dincolo de criza medicală în sine?
-Pentru mine, lipsa competițiilor. Acum mai e cum mai e, dar anul trecut era o nebuloasă totală. Cel puțin, la începutul pandemiei. Te antrenai, dar nu știai pentru ce. Nu aveai niciun orizont. Nu puteai să estimezi când se vor relua competițiile, când ar fi bine să atingi un vârf de formă, nimic. Totul era incert. Din fericire, am intrat într-o perioadă în care viitorul pare să se așeze ceva mai clar. Iar în viitorul meu intră și Tokyo.
