15 noiembrie 2024

Atenție! Zeci de mii de măști neconforme, pe rafturile comercianților

Luna trecută, comisarii Protecției Consumatorilor Bacău au demarat ample controale la magazinele care aveau pe rafturi măști faciale. Acțiunea, demarată la nivel național, are ca scop verificarea conformității acestor produse, pe fondul sensibil al pandemiei de coronavirus pe care o traversează întreaga lume.

Controalele au avut la bază numeroasele alerte emise pe canalul de comunicare comun UE – RAPEX, prin care țările membre erau atenționate de existența, în circuitul comercial, a unor măști care nu îndeplineau standardele internaționale de siguranță sanitară. Prin urmare, angajații Protecției Consumatorilor au luat la bani mărunți zeci de magazine din întregul județ, care valorificau astfel de produse. Până acum, au fost verificați 15 operatori economici, în toate cazurile constatându-se nereguli pe această linie. Au fost controlate, bucată cu bucată, peste 39.000 de măști în valoare totală de circa 85.400 de lei. Din acest total, aproape 8.700 de măști au fost oprite temporar de la vânzare, iar în cazul a 15.100 de bucăți fiind nevoie să se dispună retragrea definitivă de la comercializare. Decizia a fost motivată, printre altele, de lipsa totală sau parţială a elementelor de informare-caracterizare de pe eticheta produsului, lipsa înscrierii instrucţiunilor de utilizare, lipsa menţionării compoziţiei materialului utilizat, lipsa traducerii în limba română a informaţiilor si instrucţiunilor pe etichetele de produs. În plus, s-a mai avut în vedere și faptul că, la unele produse, nu erau afişate prețurile sau afişarea lor era neconformă.



Măști interzise la comercializare

Este bine de știut că, printre măștile raportate prin sistemul de alertă comunitar, pentru care s-a și dispus retragerea de la comercializare, se numără și cele produse în China, sub denumirea de „Mască de filtrare a particulelor”, care, potrivit autorităților, prezentau riscuri pentru sănătate/altele, chiar dacă acestea erau descrise ca fiind măști de protecție pentru filtrarea respiratorie la jumătatea feței, cu 3 pliuri. „Produsul poartă marcajul CE, dar nu este certificat ca echipament de protecție de către un organism relevant. În consecință, este posibil ca produsul să nu îndeplinească cerințele de sănătate și siguranță și, prin urmare, să nu fie protejat în mod corespunzător dacă nu este combinat cu măsuri suplimentare. Produsul nu respectă Regulamentul privind echipamentele individuale de protecție și standardul european relevant EN 149”, se arată în alerta RAPEX. Produsul este comercializat într-o pungă de plastic transparentă și verde, cu fermoar care conține 10 de bucăți. Un alt produs semnalat de sistemul de alertă și retras de la vânzare este masca vândută sub marca BSPGUARD, într-o cutie din carton alb și verde care conține 50 bucăți. În realitate, acestea sunt simple măști anti-praf. Din păcate, în alerte apar și măști care se pretind a fi făcute în Marea Britanie, vândute sub denumirea de 3M AURA 9332, dar care sunt falsuri. În total, sunt 17 astfel de alerte care, din lipsă de spațiu, nu pot fi detaliate integral.

Controalele vor continua, pe perioada stării de alertă

În aceste condiții, comisarii băcăuani au fost nevoiți să aplice 22 de sancțiuni, dintre care 10 amenzi cu o valoare totală de 48.000 de lei, restul fiind avertismente. De reținut că, printre produsele verificate au fost găsite la comercializare și măști notificate prin sistemul RAPEX, acestea fiind oprite definitiv de la comercializare. Din cauza numărului mare de măşti existente pe piaţă, verificările pe această direcție continuă, la nivelul întregii ţări, până la încheierea stării de alertă.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014