Fără ghicitoare…
Se înţelege că nu ne arătăm interesaţi de înţelesurile ascunse ale imaginilor care ne însoţesc somnul, ci de comportamentul încă nefixat al pluralului unui substantiv deosebit de comun. Aşadar, vise sau visuri?
Să deschidem cartea
Nu ne ducem foarte departe în timp şi consultăm prima ediţie a DOOM-ului, cea din 1982, unde găsim: „vis, substantiv neutru, pl. visuri/vise”. Deci nu trebuia să ne batem capul dacă aveam de pus desinenţa -uri sau -e şi foloseam fără teamă oricare dintre forme.
Mai sunt situaţii de acest tip?
Da, deşi nu prea multe. De pildă, tunelul admite ambele forme (tuneluri/tunele) şi în 1982, şi în 2005. Pentru alte situaţii, ediţiile DOOM-ului îşi cam împart supremaţia. De exemplu, în 1982 era greşit să spunem/scriem nivele (dacă vorbeam despre înţelesul lui nivel ca „înălţime” sau ca „stadiu, treaptă”) şi niveluri (dacă ne refeream la înţelesul aceluiaşi nivel, ca „instrument tehnic”). DOOM2, din 2005, face ordine: cuvântul nivel nu mai este variantă a lui nivelă ca „instrument tehnic”, ci rămâne pentru a desemna „înălţimea; stadiul, treapta”, cu pluralul variabil: niveluri/nivele.
Şi totuşi: vise sau visuri?
Ediţia a doua a DOOM-ului, actuală azi, ne obligă să facem diferenţa de sens atunci când depăşim stadiul de singular: „!vis1 (aspiraţie) s.n., pl. visuri”, respectiv „!vis2 (imagine din timpul somnului) s.n., pl. vise”.
Şi atunci, ce ar fi de comentat?
Pentru cineva pasionat de subtilităţile limbii, explicaţiile din dicţionare îl pot deruta. Deci visele sunt „imagini şi procese psihice care survin în fazele mai puţin profunde ale somnului” (DEX), iar visurile sunt „reverii, meditaţii, visări” sau „(fig.) iluzie deşartă; aspiraţie irealizabilă” (ibidem). DEXI procedează la o descriere şi mai amplă, dar pluralul rămâne la dispoziţia noastră: „visuri/vise”. Nici Micul dicţionar academic (2003) nu ne cere să folosim diferit pluralul, dar ne informează (chiar şi cu o cacofonie) că şi când dormim… muncim: „Activitate psihică care se manifestă în somn prin vis”. Democraţia lingvistică se vede şi în denumirea unui… manual tematic: „carte de vise sau cheia visurilor”, „care relevă semnificaţia profetică a visurilor”.
DOOM-ul bate DEX-ul
Deşi nu e treaba lui, dicţionarul normativ este de partea noastră şi ne permite să dăm un sens constructiv visului (plural, visuri) ca „aspiraţie, ideal”, adică un proiect cu şanse de a reuşi.
Vise şi visuri
Unele contexte par limpezi: Irina Rimes a cucerit simpatia publicului românesc cu piesa muzicală „Visele”, în 2016, sloganul selecţiei naţionale pentru Eurovision 2019 a fost „Împlineşte visul!”, iar istorica izbândă a câştigării Casei „Vasile Alecsandri” din Bacău a fost un „Vis împlinit” („Ateneu”, februarie 2019, p. 2). E drept că singularul este irelevant, spre deosebire de sfatul lui Einstein, care suprapune ambele ipostaze ale visului: „Nu renunţa la visele tale! Continuă să dormi…” Alteori publiciştii înşişi sunt indecişi: „Fecioara trebuie să-şi transforme visele în realitate. Sau visurile?” (Antena 3, „Adevăruri ascunse”, 2 mart. a.c.).
Nehotărâre eminesciană?
Poetul se foloseşte de ambele forme, lăsându-ne pe noi, cititorii, să operăm eventualele disocieri semantice: „I se pare că s-a trezit din nişte vise lungi, obscure” şi „Iubesc o fată frumoasă cu ochii gânditori, dulce ca visele mării”, pe lângă „O făceau să doarmă mult şi lin, însoţită în calea visurilor ei de glasul cel plâns al fluierului” (exemple din proza literară) şi „Înecat de vecinici visuri, răsărit din sfinte-izvoară, Nilul mişc-a lui legendă”.
