Specialiștii în soluționarea conflictelor consumatorilor cu băncile atrag atenția asupra unui fenomen grav regăsit în acest domeniu. Este vorba despre așa-zișii intermediari care le promit oamenilor că le pot șterge înregistrările în evidențele rău-platnicilor, de la Biroul de Credit. „Asistăm la un fenomen care este deja foarte păgubos pentru mulți consumatori. Sunt pe piață câteva firme care promit radierea înregistrării în Biroul de Credit, iar apoi se îndreaptă în instanță, împotriva consumatorilor, pentru recuperarea unor sume care, cel mai probabil, sunt acceptate de aceștia prin contracte care prevăd onorariile acestor intermediari.
Pe portalul instanțelor, se poate vedea faptul că majoritatea solicitărilor sunt pentru suma de 1.500 de lei, iar în unele cazuri se ajunge și la executarea silită a consumatorilor care au avut încredere în promisiunea acestor firme”, au transmis reprezentanții Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB). Cele mai multe astfel de procese sunt înregistrate în București, toate fiind intentate de o singură societate care se ocupă cu acest lucru. Se pare că, în multe cazuri, oamenii au refuzat să mai plătească sumele prevăzute în contract, după ce a eșuat așa-zisa încercare de radiere din Biroul de Credit.
„De aceea, facem un apel către consumatori să se informeze în detaliu despre riscurile la care se supun și să urmeze calea sigură și gratuită de rezolvare a acestei probleme: prin adresare directă către bancă sau IFN cu această solicitare. Dacă înregistrarea s-a făcut dintr-o eroare, radierea va fi făcută independent de intervenția unui intermediar care mai pretinde și bani pentru acest lucru. Cât despre cererile cu acest obiect transmise CSALB, le reamintim consumatorilor că este limitată capacitatea de negociere în cazuri în care există o legislație specială”, au mai arătat specialiștii de la CSALB.
În aceeași categorie intră și solicitările privind programul Noua Casă sau creditele cesionate către societăți care se ocupă cu recuperarea creanțelor, acestea nefiind supravegheate și reglementate de Banca Națională a României. De reținut că ștergerea înregistrărilor din Biroul de Credit privind datoriile clienților se poate face fie printr-o solicitare directă către bancă sau IFN, fie printr-o solicitare online, făcută pe portalul Biroului.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.