Direcția Publică de Evidență a Persoanelor a Municipiului Bacău informează cetățenii din Municipiul Bacău și din comunele arondate (Faraoani, Gioseni, Hemeiuş, Horgeşti, Letea Veche, Luizi Călugăra, Măgura, Nicolae Bălcescu, Parincea, Sărata, Săuceşti și Ungureni ) că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare pe linie de evidență a persoanelor, eliberarea actelor de identitate se face la solicitarea titularului datelor de stare civilă și nicidecum din oficiu de autoritățile române abilitate.
Astfel, cetățenii români au obligația să solicite eliberarea unui nou act de identitate, cu cel mult 180 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate deținut anterior, dar nu mai puţin de 15 zile.
De asemenea, în termen de 15 zile de la împlinirea vârstei de 14 ani, cetăţenii români sunt obligaţi să solicite eliberarea primului act de identitate.
Nerespectarea termenelor cu privire la solicitarea eliberării actului de identitate se sancționează cu amendă contravențională.
Programul de lucru cu publicul la Serviciul de Evidență a Persoanelor Bacău (depuneri cereri și eliberări acte de identitate) este următorul:
– luni, marti, joi, vineri: 08,30 – 16,30
– miercuri: 08,30 – 18,30
Depunerea cererilor de eliberare a actelor de identitate se poate face pe baza bonurilor de ordine, care se eliberează zilnic de ofițerul de serviciu de la punctul acces sau pe baza programărilor on line, pe site-ul Municipiului Bacău ( www.municipiulbacau.ro – Secțiunea Programări C.I. – Persoane cu domiciliul în România )
Datele de contact ale Direcției Publice de Evidență a Persoanelor
a Municipiului Bacău:
– telefon: 0234 206353
– fax: 0234206356
– e-mail: dpep_bacau@bc.e-adm.ro
Informații suplimentare sunt disponibile pe site-ul Municipiului Bacău (www.municipiulbacau.ro) – Secțiunea Informații – Evidența Persoanelor
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.