25 noiembrie 2024

Ateneu 650: Teatrul „Bacovia” a împlinit 75 de ani

Acum 75 de ani, la 1 august 1948, lua fiinţă, în Bacău, primul teatru, din epoca modernă, prin transferul Teatrului poporului din Iaşi, cu o parte din actori, nume ce au făcut carieră în teatrul românesc.

Băcăuanii au mers la teatru, iubeau teatrul cu mult înainte, astăzi consemnăm că ar fi trecut 175 de ani, de la prima reprezentaţie teatrală, astfel că băcăuanii meritau un teatru, o instituţie care producea artă, cultură, făcea educaţie. Trei zile (6-8 octombrie) au ţinut serbările, Carmen Mihalache, critic de teatru, director al revistei ATENEU, a consemnat evenimentul, în ediţia pe luna octombrie, care este acum pe piaţă, băcăuanii o pot procura de la chioşcurile societăţii AVATAR.



Multe au fost evenimentele lunii octombrie, voi menţiona doar două, pe larg consemnate de redactorii revistei, Simpozionul Naţional de Estetică şi Simpozionul Naţional „Vasile Pârvan. Prezent mereu acolo unde are loc o întâmplare artistică, muzicală, culturală, în general, Marius Manta publică un amplu interviu cu artista plastică Daniela Grapă, participantă la

Rezidenţa artistică de la Tescani, călătoreşte apoi în Bucovina, ţinut de legendă, rană şi balsam pentru toţi românii, unde se întâlneşte cu scriitoarea Niadi Cernica şi scrie o cronică a unei foarte frumoase cărţi: Ţara de sus, de mai sus, semnată de neobosita promotoare a culturii şi vieţii spirituale din această zonă a ţării, şi tot Marius Manta aduce în prim plan două cărţi care se pot înscrie în efortul comun de marcare a Anului Cultural Dimitrie Cantemir şi Ciprian Porumbescu, volume apărute la ani distanţă, însă ambele se subscriu evidenţierii vieţii şi creaţiei marelui nostru compozitor, muzician Ciprian Porumbescu: Iraclie şi Ciprian Porumbescu, vol. I(2014), de Leca Moraru, iar al doilea este Ciprian Porumbescu. Viaţa şi creaţia (2023), semnată de Gabriela Gârmacea. Din bogatul sumar, mai semnalez Cecilia MOLDOVAN – Poetul Bacovia, scos în stradă, Ioan DĂNILĂ – Româna, între funcţii şi disfuncţii, Elena BULAI – Şerban Lupu – violonistul călător, Poezii de Gela ENEA şi Dumitru BRĂNEANU, Ştefan ANDRONACHE – Implicarea băcăuanului Grigore Tabacaru în viaţa spirituală a Tecuciului, Dan PERŞA – eu nu mai #rezist.

Şi, în final, vă semnalez un extraordinar reportaj, cu valenţe culturale şi istorice, „Cu Bacovia, printre morminte, gândit, documentat şi scris de cercetătorul, istoricul şi păstrătorul memoriei oraşului, Mihai Ceucă, un om care ne uimeşte mereu cu descoperirile sale, cu tenacitatea de a scoate la lumină fapte, oameni, uitate, lăsate condamnabil în uitare de cei care folosesc ca argument doar cărămida, pe care o izbesc de firavul lor piept.

 



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014