„ATENEU” – 50

Ateneul Cultural. Scurta poveste a unei reviste de la inceputul secolului trecut

Printr-o intâmplare fericita, Ateneul de astazi are colectia aproape completa a Ateneului cultural (revista care “Apare sub ingrijirea D.lor Gr. Tabacaru si G. Bacovia”- Literatura, Arta, Stiinta), gratie unei donatii de suflet a regretatului profesor Marin Cosmescu, un constant colaborator al Revistei Ateneu. Am vrut sa vad, sa simt acea revista, scrisa si tiparita acum 89 de ani, incepând cu luna martie 1925.

Primele doua numere sunt format ziar, iar celelalte 16 format brosura (din pacate au aparut doar 18 numere, pâna in 1928).

Primul numar se deschide cu un editorial, fara titlu, doar un simplu Martie 1925., nesemnat (mai mult ca sigur este scris de Grigore Tabacaru), care se vrea un crez al celor care au infiintat revista. Paginile ingalbenite de vreme, pe alocuri distruse, ca urmare a trecerii prin mâinile a mii de cititori, le intorc cu emotie si grija. George Bacovia publica doua poezii: Nervi de primavara si Decembre, iar pe contrafond un studiu asupra poeziei lui Stefan Petica. In pagina 2, Ion Ursu semneaza Cronica stiintifica “Viata in Univers”, iar N. Tinta si A. Sendrea semneaza poeziile Carciumare si Viata la tara.

Ultima pagina este dedicata unor insemnari despre unele reviste aparute in tara. Intr-o nota din subsol suntem anuntati ca “Ateneul Cultural din Bacau” a luat fiinta in ziua de 19 ianuarie 1925 (este vorba de societatea cu acelasi nume), si pâna la acea data erau inscrisi 200 de intelectuali, care si-a inceput activitatea prin tinerea de conferinte saptamânale si organizarea de biblioteci publice. Publicatia costa 5 lei, este tiparita la Tipografia CVLTVRA Tecuci, adresa redactiei este pe str. Câmpului 10, Bacau, sediu care ramâne permanent.

Este o lectie de demnitate, de inteligenta, de mare daruire si efort intelectual si financiar. Este, de asemenea, o incântare sa citesti poezie, proza, cronici, materiale cu scop didactic (sunt numere intregi scrise doar de Grigore Tabacaru), editoriale, care sunt la fel de actuale si astazi.
Astfel s-a incheiat o frumoasa poveste – Ateneul Cultural -, poveste continuata, incepând cu august 1964 de alti optimisti, increzatori, frumosi si destepti: “Generatia de aur” a Bacaului, dupa cum a denumit-o scriitorul Calistrat Costin. (Gheorghe Baltatescu)

Radu Cârneci, primul redactor sef al Revistei ATENEU (1964-1972)

Bacaul, Bacovia…si noi

Dupa cum se cunoaste, ma consider – am fost si ramân – un om cultural. Ce inteleg prin aceasta sintagma? Am precizat in mai multe rânduri, intr-o serie de interviuri si intâlniri publice, ca unii (si nu sunt putini!) dintre creatorii de bunuri spirituale – scriitori, artisti de toate chipurile, dar si alte categorii de intelectuali – realizeaza – pe lânga implinirea de har, originala – si alte importante fapte social-culturale. Acestea, odata finalizate, devin ale tuturor, bun public, ce se constituie apoi drept puncte de reper in istoria locului, dar si a timpului respectiv.

Revenind la timpul meu, voi nota ca in cei optsprezece ani petrecuti la Bacau (din care cinci in profesia-mi de inginer cu padurile) am indraznit si am implinit câteva fapte, care sper ca vor dainui in hronicul acestor locuri.

In primul rând, va ramâne ca un moment hotarâtor, in devenirea culturala a urbei, aparitia revistei Ateneu- serie noua, august 1964 – eveniment de importanta majora, ce s-a produs la aceeasi data cu reinfiintarea revistei Ramuri la Craiova, ambele publicatii constituindu-se intr-un indraznet exemplu de necesara innoire si imbogatire a publicisticii românesti. (In 1964 existau in România doar urmatoarele publicatii literar-culturale: România Literara, Luceafarul, si Viata Româneasca, la Bucuresti, Steaua si Tribuna, la Cluj, Orizont, la Timisoara si Iasul literar in capitala Moldovei). Da, la acea data, noi am fost primii in infaptuirea acestor instrumente de presa culturala innoitoare.
(…) Cu privire la revista Ateneu trebuie subliniat rolul formativ al publicatiei noastre: a descoperi, a debuta tineri talentati si a-i promova; asa se face ca de aici au intrat in viata literara scriitori de prima insemnatate, incepând cu George Balaita, Ovidiu Genaru, Mihail Sabin, Vlad Sorianu, Constantin Calin, Const. Th. Ciobanu si continuând, in aceeasi perioada, cu George Genoiu, Ioanid Romanescu, Horia Gane, Sergiu Adam, Calistrat Costin. Fara indoiala, aparitia celor doua reviste – Ateneu si Ramuri – a constituit, intr-un fel, un moment de dizidenta culturala care a impus.

(…) In al doilea rând, ceea ce a facut ca Bacaul sa intareasca exemplul cultural fata de alte regiuni a fost organizarea, in 1971, a primului Festival literar-artistic “George Bacovia”, priliej fast pentru dezvelirea Statuii marelui Poet (opera a mult-harazitului Constantin Popovici). Ideea acestor doua evenimente, fericit imbratisate de omagirea Poetului Unic ne-a apartinut, pentru implinirea careia ne-am straduit câtiva ani buni (grei) dar, pâna la urma, am izbândit.
(…). Cinstirea, deci, continua. Omagierea ramâne, asadar, o permanenta stare de spirit, semn ca bacauanii si-l asuma ca pe un simbol al marii creatii.
. Biblioteca de sentimente, p. 287-288, Editura ANAMAROL, 2012

Redactorii sefi ai Revistei ATENEU in cei 50 de ani de aparitie

1964 – 1972 – fondator si redactor sef – Radu Cârneci. Toamna 1972 – martie 1973, interimat asigurat de George Balaita, dupa plecarea lui Radu Cârneci la Bucuresti, la conducerea Uniunii Scriitorilor, apoi la revista Contemporanul. 1973- 1974 – Constatin Calin preia conducerea revistei.

Din ianuarie 1974, revista Ateneu este editata de Steagul Rosu, in aprilie apare si caseta redactionala, redactor sef fiind in continaure Constantin Calin, redactor sef adjunct George Balaita. Se modifica si profilul publicatiei, din “revista de cultura” devenind revista “social-culturala”. Din iunie 1974, redactor sef devine Dumitru Mitulescu (care este si redactor sef al ziarului Steagul Rosu), Ateneul trecând, pâna in 1982, la un ritm de aparitie trimestrial. Septembrie 1979, George Balaita se muta la Bucuresti pe postul de secretar al Uniunii Scriitorilor.

Decembrie 1979, Petru Filoreanu devine redactor sef al ziarului cât si al revistei Ateneu. Mai 1982, Ateneu iese de sub tutela ziarului Steagul Rosu si revine la aparitia lunara. Colectivul redactional nu este trecut in casta in lunile iunie si iulie, astfel ca din august, redactor sef devine oficial George Genoiu.

Din ianuarie 1988, pe frontispiciul revistei Ateneu, apare ca fondator, alaturi de George Bacovia si Grigore Tabacaru. Iulie 1989 – George Genoiu este suspendat din functie. Postul de redactor sef fiind vacant, conducerea revistei este asigurata de Petru Enasoae, presedinte al Comitetului de Cultura si Educatie Socialista.

In ianuarie 1990, redactia il alege redactor sef pe Sergiu Adam, care va indeplini aceasta functie pâna in august 2002, când, la conducerea Ateneului vine Carmen Mihalache, care ocupa acest post si astazi.

“Ateneul este o mare familie de spirit”

. interviu cu redactorul sef al Revistei Ateneu, Carmen Mihalache

– Intr-un interviu publicat acum doi ani in ziarul DESTEPTAREA, faceai precizarea ca 2014 este anul unei mari sarbatori a ATENEULUI: 50 de ani de la aparitia seriei noi. Te-as ruga sa facem impreuna o calatorie in timp: ce a reprezentat si reprezinta revista ATENEU in cultura bacauana?

– Cine crede ca revistele de cultura sunt doar niste simple publicatii, se înseala. Pentru ca, de fapt, ele sunt mai mult, sunt institutii de cultura care joaca un rol important în definirea unui specific al locului si a identitatii culturale nationale. Pentru Bacau, “Ateneul” a însemnat o sansa uriasa, prin revista fiind continuata o traditie valoroasa, cea a “Ateneului cultural” fondat de Grigore Tabacaru si George Bacovia. Dar cel mai important lucru a fost faptul ca revista a dat o identitate spirituala inconfundabila Bacaului, exprimând potentialul creator existent aici. Prin revista a respirat (si respira) literatura vie, Ateneul a descoperit talente, a coagulat fortele creatoare, a impulsionat fenomenul cultural-artistic si a impus pe plan national o seama de scriitori de valoare incontestabila. Ateneul a fost si este memoria vie a tuturor faptelor de cultura petrecute în aceasta zona, initiind proiecte, stimulând activitati, reflectând evenimente. De aceea, eu vad Ateneul ca pe o mare familie de spirit.

– Poetul si prozatorul Ion Fercu, unul dintre premiantii Revistei Ateneu, spunea in cuvântul de la acea solemnitate: “Eu fac astazi trei temenele, una pentru Bacovia, una pentru Tabacaru si una pentru cei care au tinut revista Ateneu in viata”. Cine sunt cei care “au tinut revista in viata”?

-Evident, toti cei care au gândit-o si au construit-o de-a lungul timpului, redactorii, întreg personalul de redactie, de fapt, colaboratorii statornici si cititorii revistei, acestia fiind factorul cel mai important din viata unei publicatii. Un rol important l-au avut, desigur, editorii revistei, care i-au asigurat, în diferite perioade de timp, finantarea necesara. Politica editoriala este stabilita exclusiv în redactie, si, oricum, Ateneul nu face alta politica decât cea a valorii. Tinem revista în viata asigurându-i aerul, oxigenul necesar prin deschiderea fata de nou, fata de pluralitatea, diversitatea si originalitatea punctelor de vedere, prin spirit critic, refuzând înregimentari, partizanate, afilierea la grupuri, grupulete, gasti literare etc.

– In impresionanta lucrare “40 – Ateneu. Bibliografie 1964 – 2004”, in doua volume, realizata de Marinela Donea, se specifica faptul ca in cei 40 de ani de existenta, “in ansamblu, revista a incercat sa pastreze mereu o anumita demnitate, o fizionomie proprie care i-a asigurat un loc respectabil printre celelalte reviste culturale”. Ce crezi ca a stat la baza acestei afirmatii?

– Simplu, întreaga colectie a revistei. Pentru ca, în fiecare numar, din chiar acea perioada nefasta, de sumbra ideologizare, în anii cenzurii, gaseai si materiale interesante, de substanta, cronici literare, de arta, eseuri, traduceri etc. Ateneul a tinut la calitatea literara, la originalitatea textelor publicate, si nu a încurajat niciodata veleitarismul si impostura.

– Ce iti mai amintesti din perioada romantica a revistei, daca ar fi sa numim prima perioada din existenta ei cu aceasta sintagma? Tu cum ai intrat in redactie? Unii spun ca functiona un principiu impus tacit: autoprotejarea; cerc inchis. Cred ca este interesant sa aflam cum ai fost primita la Ateneu.

– Ei, ce bine ar fi fost daca ma nimeream si eu pe acolo, în perioada de început a revistei, în anii romantici. Teribil de mult mi-ar fi placut! Dar eram doar o fetita, pe atunci. Când am ajuns eu în redactie erau anii cei mai duri de cenzura, iar atmosfera era încarcata si destul de sumbra. Nici relatiile între colegi, nici cele cu redactorul-sef nu erau dintre cele mai bune. Asa ca am fost primita cu raceala si mefienta. Eram un “corp strain”. Unde mai pui faptul ca redactia era exclusiv masculina, asa fusese cam tot timpul, cu o singura exceptie, doamna Mandica Mardare, care a lucrat însa foarte putin la Ateneu. Eram, asadar, o tânara femeie copilaroasa, foarte deschisa, dezinvolta, nonconformista. Si mult prea comunicativa, în plus, cu un pronuntat simt ludic si histrionic. Asa ca nu i-a fost prea usor domnului Calin, când am devenit colegi de birou. Cum e el, sobru, profesoral, pedant. Ne-am acomodat însa, reciproc, si ei, domnii, si eu, astfel ca am reusit sa convietuim pasnic. M-am comportat ca o camarada, cu fair play, fiind solidara cu colegii mei în tot ce am întreprins împreuna. Iar când Sergiu Adam, în focul discutiilor, îmi arunca un “mai, batrâne” (cu vestitul apelativ al lui Nichita), am stiut ca ma integrasem în redactie. Si m-am bucurat când, mai târziu, când am preluat conducerea redactiei (asta numai dupa pensionarea lui Sergiu, care a avut si câteva prelungiri de activitate, spun asta pentru ca nu am alergat dupa functii niciodata, fiindu-mi profund antipatica specia celor muscati de ambitie, a arivistilor si carieristilor) Constantin Calin mi-a scris pe o carte de-a lui o dedicatie care suna asa: Lui Carmen, pentru ca are “un suflet viteaz” si loial. Da, chiar sunt un om loial, tin la oamenii cu care am lucrat, cu care lucrez, si tin foarte mult la revista, pentru ca o buna parte din viata mea se confunda cu Ateneul.

– Din 1971, Revista este organizatoare a Festivalului literar-artisitc “George Bacovia”, una dintre cele mai importante manifestari la nivel national, iar din 1984 se instituie “Reuniunile cultural-educative si literar – artistice ale Revistei Ateneu, cât si Premiile Revistei ATENEU, acordate, fara intrerupere, pâna astazi. Ce inseamna cele doua manifestari pentru revista?

-Ar trebui sa spunem ca “Ateneu” este prima revista din tara care a organizat un festival. A fost ideea domnului Radu Cârneci, iar prima editie a fost un adevarat triumf. Timp de trei zile steagurile poetului – plumburii, violete si galbene au fluturat peste oras, unde au venit, ca invitati, peste o suta de scriitori. Ideea de festival, de sarbatoare, asadar, a supravietuit, cu mai putin fast si mai mica amploare, e adevarat, în amintitele Reuniuni, si, mai nou, în Colocviile revistei, organizate în fiecare toamna, prilej cu care se decerneaza si premiile anuale ale revistei.

– Când parcurgi casetele tehnice ale revistei, de-a lungul anilor observi ca in redactie lucrau, publicau nume mari ale culturii bacauane si nationale. Acum, la Ateneu, redactia este formata din tineri jurnalisti de cultura, scriitori, critici, profesori, care par desinhibati de trecutul revistei, care duc mai departe mostenirea si numele ATENEU. Mai putem vorbi acum de o “Grupare ATENEU”?

– Mai precis spus, a fost vorba despre un grup de scriitori de la Ateneu, si de o unitate spirituala. Dar nu a fost vorba despre un program estetic, asa cum a fost la “Junimea”, de pilda, asa ca termenul “grupare” nu prea are acoperire. La revista au fost personalitati distincte, fiecare cu propria traiectorie literara. De altminteri, scrisul este un act individual si niciun creator nu vrea sa semene cu altul. Iar astazi, în vremuri de individualism exacerbat, nici nu se mai pomeneste de asa ceva. Traim o alta epoca literara, toate lucrurile s-au schimbat, e libertate deplina de expresie, puzderie de publicatii, Internetul, blogurile etc. De aceea este, cu atât mai important, sa ne pastram spiritul critic, chiar daca-i nemultumim pe unii autori. Mai ales pe aceia cu boala autorlâcului. Pentru ca, e bine de retinut asta, criticii nu sunt un cor de laudatori, nu-s în solda nimanui, nu presteaza servicii de publicitate. Nu suntem o grupare, dar suntem o echipa solida, motivata, care vrea sa duca mai departe o traditie valoroasa, semicentenara, sa faca o revista vie, cu o respiratie a ei, cu personalitate.

– In incheiere, da-mi voie ca, in numele colectivului redactional al ziarului DESTEPTAREA, unde multi “ateneisti” au publicat si mai publica, sa iti adresez tie si colegilor tai felicitari, cele mai frumoase gânduri, cât si ani multi de aparitie a revistei bacauanilor, revista care, inca de la inceputurile sale a purtat amprenta si semnatura marilor nostri carturari George Bacovia, Grigore Tabacaru, ceea ce, cred, a responsabilizat pe toti cei care au semnat in paginile Ateneului. La multi ani!

– Si eu îti multumesc, tie si Trustului Media “Desteptarea”, pentru colegialitate. Ateneu este prezentat cu regularitate în ziar, si se difuzeaza în Bacau prin chioscurile trustului. Sper ca lucrurile sa continue sub aceleasi bune auspicii.

Gheorghe Baltatescu

Constantin Calin, redactor sef (1973 – 1974)

“Ideea de revista s-a impus teribil de greu”

“Viata institutiilor – spunea T. Vianu – se bazeaza pe lucrarea comuna, si sufletul ei este prietenia”. In primii sase-sapte ani ai Ateneului, o asemena observatie se potrivea redactiei noastre. Cordialitatea, reciprocitatea in simpatie erau realitati, in ciuda diferentelor de pregatire si mai ales de vârsta: Radu Cârneci (n. 1928), Vasile Sporici (n. 1931), Cicerone Cernegura, G. Genoiu (n. 1933), Ovidiu Genaru (n. 1934), G. Balaita, Mihail Sabin, Stelian Nanianu (n. 1935), Sergiu Adam, Horia Gane (n. 1936), Ioanid Romanescu (n. 1937, Constantin Calin (n. 1940). Apoi climatul, principala noastra realizare, a inceput sa se deterioreze.

S-au produs plecari, veniri, restructurari ale colectivului. Vasile Sporici (Vlad Sorianu) a trecut la directia Teatrului de Stat, iar eu am fost convins sa merg la Comitetul de Cultura, presedinte, post ocupat anterior de Iulian Antonescu. “Promovarea” mea atragea dupa sine, in mod automat, avansarea lui George Balaita ca redactor sef-adjunct. Radu Cârneci, care a manipulat – cum s-ar zice azi – toate acestea, urmarise sa aiba un “ateneian” la conducerea “culturii”. Pe moment am crezut ca s-au facut niste “miscari” bune, asa ca, “pe chestia asta” am tras un chef in sediul redactiei, de la amiaza pâna noaptea târziu.

(…) Necesitate imperioasa pentru un grup restrâns de intelectuali, Ateneul a fost pentru grosul populatiei locale, ceva superfluu, exotic, iar pentru autoritati o permanenta “bataie de cap”. Ideea de revista s-a impus teribil de greu, nu o data prin mijloace administrative, ca un bine facut cu de-a sila. Daca disparea, asta n-ar fi constituit nicidecum o drama.

Prezent la toate nivelele, provincialismul actiona ca o “zodie rea”, obsedanta, in ciuda iluziei avute din când in când ca s-a terminat cu el. Existenta “infrastructurii” culturale (teatre, filarmonica etc.) nu determina aparitia unei stari de spirit favorabile. Prejudecatile despre arta si oamenii ei erau la fel de tari si de absurde ca pe vremea lui Bacovia.

Pentru multi dintre bacauanii deceniului sapte, inclusiv dintre cei trecuti prin scoli, era greu de admis ca un inginer silvic si un profesor de educatie fizica pot fi poeti valorosi, reprezentativi, ca un biolog poate scrie critica literara etc. (…) Scoasa de Comitetul de Cultura pentru Cultura si Arta, revista era “analizata” (si) la partid, la sectiile de propaganda si, respectiv, la invatamânt, stiinta, cultura, cât si, mai rar, in biroul comitetului regional (ulterior judetean).

Socotite un fel de “examene”, analizelor din urma li se acorda cea mai mare importanta. (…) Exista si un birou local al cenzurii, un fel de prima instanta, cu autoritate limitata. La partid, sarcina lecturii revistei inainte de aparitie o avea seful sectiei propaganda sau adjunctul sau. (…)

In redactie “observatiile” erau asteptate cu incordare. Intâi, pentru era vorba de propriile texte sau de ale colaboratorilor cu care, evident, deveneam solidari o data ce “le-am dat drumul.” Apoi, pentru ca, prin acumulare, grevau asupra procesului de tiparire, intârzia aparitia revistei si ingrosau nota de plata la tipografie.
–––––––
* Fragmente din volumul “Despre sapca si alte lucruri demodate”, pag. 358: “Ateneu – limite si jocuri”, Editura”Agora” Bacau – 2001

Ateneul a fost prima Universitate a Bacaului

Et in Arcadia ego!

N-am niciun merit ca am ajuns, prin vârsta la ,,timpul amintirilor” desi am amintiri care ar putea sa intereseze pe unii dintre cei tineri care se ocupa sau s-ar putea ocupa de istoria culturala a românilor, istorie care s-a derulat si cu propria-mi viata. Ma opresc la anul 1969, momentul intrarii mele in redactia revistei ,,Ateneu”.

Veneam din invatamântul preuniversitar si intram intr-o institutie in care se crea literatura, cred eu, de cea mai buna calitate pe care aveam s-o cultiv de-a lungul anilor, ca profesor. Initiatorul acestui moment cultural, aparitia Ateneului, a fost poetul Radu Cârneci, care a devenit si redactor sef pentru multi ani. Poetul ,, tainei’’ a fost, pentru toti membrii redactiei, un coleg si nu un sef. Le respecta personalitatea si le crea o anumita atmosfera libera atât de necesara realizarii unei literaturi care sa reziste estetic in timp. Asta a facut ca revista sa nu fie doar o publicatie locala, ci una nationala importanta. Nu se poate uita contributia esentiala in directionarea estetica a revistei pe care a imprimat-o redactorul sef- adjunct, el insusi foarte tânar pe atunci, Constantin Calin, care era, de altfel, Gânditorul ansamblului constructiei. Raspundea de procesul tehnic al ,,facerii’’ revistei George Genoiu precum si dedicatul om si prozator Cicerone Cernegura, iar de corectura poetul Ion Rosu si autorul acestor rânduri.

Membrii colectivului redactional au fost niste altruisti, stiind sa se bucure de toate izbânzile artistice ale altora, sprijinindu-i pe acestia in evolutia lor artistca, incât se poate spune ca Ateneul a fost prima Universitate a Bacaului.

A fost revista ,,Ateneu’’ tributara estetic politicului? A dat uneori Cezarului ce-i al Cezarului si lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu. Prima pagina, care de obicei nu se citeste, era pentru Cezar, adica pentru politic, iar restul, 23 de pagini, apartinea lui Dumnezeu, adica Artei.
Povestea frumoasa a revistei continua sa fie scrisa de cei care au crescut cu ea citind-o, ei insisi povestitori daruiti cu arta cuvântului.
Prof. Gheorghe Neagu

Dragoste si speranta

Acum, când se împlinesc cincizeci de ani de la renasterea revistei „Ateneu”, sufletul meu este inundat, placut, de doua stari complementare.

Pe de o parte sunt bucuros sa constat ca principala revista culturala bacauana, în jurul careia am crescut si eu, primeste o larga recunoastere scriitoriceasca. Ba chiar si institutiile publice au înteles sa-si dea mâna pentru a cinsti acest jubileu. În tinerete, mai mult împins, inspiram aerul revistei doar ca cititor.

Decenii la rând nici nu am visat ca voi ajunge vreodata sa-mi pot exprima si gândurile. Astfel ca abia în martie 1994 am debutat în publicistica, în paginile revistei „Ateneu”, cu o recenzie la volumul „Filosofia lui Dostoievski”, semnat de Nicolae Berdiaev, volum tradus si tiparit la Editura Institutul European, Iasi, 1992. A fost momentul declansarii actiunii de recuperare a timpului pierdut. Ulterior, totul a decurs firesc, amical, însemnând trecerea de la prezente intermitente pâna la o colaborare permanenta si foarte placuta. Pentru ca, în ultimii câtiva ani ma bucur de o frumoasa colaborare cu revista „Ateneu”, unde lunar îmi este rezervata o pagina pentru a-l sluji pe Eminescu. Dragostea mea pentru revista a devenit atât de puternica încât, tot de vreo câtiva ani, am devenit un autentic animator în rândul studentilor. Si nu este putin lucru sa constat ca traiesc si ei ceea ce am trait si eu pe când eram împins de dascali iscusiti.

Tocmai de aceea, pe de alta parte, traiesc speranta ca viata revistei „Ateneu” îsi va continua menirea nobila de împlinirea a creatiei spirituale bacauane si chiar a celei românesti. Desigur ca, pentru o asemenea isprava, participarea mea va fi neîntârziata. Poate, astfel, vom ajunge sa jubilam si la saizeci de ani si la saptezeci si…..La Multi Ani!
prof. univ. dr. Stefan Munteanu

Revista „Ateneu”, un brand cultural

Nu stiu altii cum sunt, dar eu, când ma gândesc la „Ateneu”, parca-mi salta si acum inima de bucurie, dupa mai bine zece ani de când am avut sansa de a fi cooptat în echipa redactionala a unei reviste de cultura care, iata, a împlinit deja cincizeci de ani de aparitie neîntrerupta sau, daca luam în calcul prima serie (înfiintata în 1925 de remarcabilul institutor Grigore Tabacaru, secondat de George Bacovia), optzeci si noua. O fi mult, o fi putin? Depinde la ce ne raportam. Exista, desigur, în tara, publicatii culturale de traditie ca „Dacia literara” sau „România literara”, cu radacini în epoca pasoptista, sau „Convorbirile literare”, plasate în contextul „Junimii”. Însa Bacaul n-a fost niciodata capitala Moldovei…

Cu toate acestea, oamenii locului nu s-au multumit cu statutul de târgoveti, ci au cautat sa se afirme economic, politic sau cultural, în diverse feluri. (…) Interesant este ce s-a petrecut în 1964, când, profitând de un anume „dezghet ideologic”, Radu Cârneci a reusit, cu tenacitate, dar si cu relatiile sale, sa convinga „înaltele foruri de stat si de partid” sa accepte înfiintarea unei reviste de cultura nu în capitala, nu la Iasi, Cluj-Napoca sau Timisoara, ci în Bacau.

De-a lungul celor cincizeci de ani care au trecut de atunci au fost, desigur, si momente grele, cu presiuni ideologice sau cu probleme financiare, dar autoritatile (fie ele ante- sau postdecembriste) au stiut sa sprijine o publicatie devenita un reper pentru identitatea locala. Pentru multi dintre bacauanii de astazi numele revistei „Ateneu” s-ar putea sa nu spuna mare lucru, caci Suleiman Magnificul sau Paparazzi sunt, clar, oferte mai atractive. Le-as aminti, totusi, ca circul trece, iar „Ateneul” se încapatâneaza sa ramâna pentru a oferi cititorilor presa culturala de calitate.

Îmi place sa cred, acum, când revista „Ateneu” împlineste 50 de ani ca ea este, cu un termen la moda, un brand cultural bacauan care ne va reprezenta si peste un secol sau doua, când maririle de astazi vor fi înghitite de neantul Istoriei. Caci lumea sta, ne place sau nu, sub semnul lui vanitas vanitatum…
Adrian Jicu, redactor al revistei Ateneu

Cele patru coloane ale Ateneu-lui

Recunoastem sau nu, unele dintre cuvintele pe care le mânuim au pierdut continutul notional si au devenit bunuri comune ori, ca în cazul discutat în continuare, repere topografice. Mai stim ce înseamna ateneu sau parcurgem mai departe procesul demonetizarii? Nu cumva e nevoie de remonetizare?

Am luat în preajma câteva dictionare ale limbii române si am încercat sa reconstitui biografia cuvântului. Anul nasterii pare a fi 1894, când Al. Vlahuta publica romanul „Dan“, cu urmatoarea secventa narativa: „E la ateneu; prima lui conferinta; sala geme de lume“. În definitiile pe care le da Micul dictionar academic (2001), sunt incluse toate acceptiile, inclusiv cea privitoare la numele publicatiei: „1. (Antichitate) Cladire publica în care poetii si retorii îsi citeau lucrarile. 2. Cladire publica în care au loc manifestatii cultural-artistice. 3. (În sintagma Ateneul popular) Nume dat unor institutii cultural-stiintifice. 4. (În aceeasi sintagma) Local în care îsi desfasoara activitatea aceste institutii si au loc manifestatii cultural-stiintifice. 5. (Prin extensiune) Revista social-culturala“. În limba româna a ajuns prin filiera franceza: athénée. (NDULR coboara la minuscula etimonul: athenaeum, pe când I. A. Candrea si Gh. Adamescu – 1931 – fac diferenta dintre ateneu „loc public“ etc. si Ateneul Român, institutie din 1865.)

DEX-ul simplifica brutal lucrurile: „ATENEU, atenee, s.n. Numele unei cladiri publice în care au loc manifestatii cultural-artistice. Din fr. athénée, lat. Athenaeum“.
În istoria presei literare românesti, sunt semnalate „Ateneul“ (Galati, 1840), „Athen(a)eum“ (Iasi, 1935-1940; a-ul dintre paranteze ne apartine), iar în combinatii, „Ateneul român“ (Iasi, 1860-1861; Bucuresti, 1866-1867; 1894-1895) si „Ateneul literar“ (Bacau, 1925).

Bacaul a circumscris termenului în discutie cvasitotalitatea problematicii culturale angajate/de angajat de o comunitate confruntata cu idealul de afirmare în plan regional si national. Grigore Tabacaru a intuit valoarea impresionanta a istoriei locale si a visat la un Muzeu al Bacaului. Revista i-a devenit un necesar teritoriu de cunoastere a acestor valori (aici apare, în 1930, mentiunea ca imobilul cunoscut drept Casa Alecsandri era la acea vreme „proprietatea General Dragomir Badiu“), iar seria noua din 1964 a preluat si continuat aceasta politica redactionala. Revista aniversara se sprijina mai departe pe cei patru piloni eterni: a cunoaste, a comunica, a vorbi/scrie corect, a respecta norma sociala. Conf. univ. dr. Ioan Danila, Universitatea “Vasile Alecsandri”

Sergiu Adam, redactor sef (1990 – 2002)

“Spiritul de echipa mergea uneori pâna la sacrificiu”

“In cei aproape 40 de ani in care am lucrat la Revista ATENEU, viata redactionala a avut mai multe componenete exemplare. In primul rând, climatul camaraderesc, propice lucrului temeinic. A fost apoi spiritul de echipa, care mergea uneori pâna la sacrificiu.

Exemplare au fost, de asemenea, responsabilitatea fata de cuvântul timparit si grija constanta fata de cei care veneau din urma si demonstrau, prin textele lor, ca au talent. Asa se explica faptul ca revista s-a impus repede in peisajul cultural national si ca redactii cu vechi state de serviciu ne priveau cu admiratie.

La multe acestea au contribuit, deopotriva, felul de a fi, loial si generos, al dlui Radu Cârneci, redactorul sef de atunci al revistei, entuziasmul nostru tineresc si dorinta de a construi la Bacau un edificiu cultural durabil.(…) In 1990, când am preluat conducerea revistei, primul gând a fost acela de a face, in sfârsit, ceea ce stiam si doream sa facem dintotdeauna: o revista adevarata de cultura. Tot atunci a aparut si teama ca nu vom putea supravietui.

Atmosfera generala era tulbure, nu aveam bani pentru salarii, pentru hârtie si tipar si nu vedeam de unde am fi putut sa-i luam. In aceeasi perioada a trebuit sa suportam si presiunea extrem de puternica a politicului.

Colectia revistei sta marturie ca nu am satisfacut niciuna dintre doleante. Ateneul este o publicatie care isi respecta statutul sau, astfel spus, care isi vede de treaba. Semnificative sunt, in acest sens, cuvintele scrise de un tânar si talentat prozator: “In timp ce alte reviste propun guverne, revista ATENEU propune debuturi.”

Iti manânc ficatii…

Stelian Nanianu, nea Stelica, cum i se adresau prietenii, a fost secretar de redactie, secretar general de redactie al Ateneului, insa nu era scutit nici de scris. Intr-un interviu, poate singurul pe care l-a dat cuiva, publicat in Suplimentul Sinteze al ziarului Desteptarea, din februarie 1993, semnat de Constantin Calin, coordonatorul publicatiei, nea Stelica are raspunsuri savuroase, asa cum ii era si viata. Intrebat de reporter despre inceputurile Ateneului, nea Stelica a fost in redactie inca de la primele numere, a raspuns pe nerasuflate:

“In 1964, Radu Cârneci, poetul, caci silvicultor nu mai era de mult (Radu Cârneci este inginer silvic, a lucrat la Statiunea de Cercetare de la Hemeiusi – n.m), a strâns in jurul lui cenaclistii Bacaului si a facut pur si simplu o revista. Cârneci ii contaminase pe toti, incât nimnei nu-i iesea din cuvânt. Toata lumea trebuia sa scrie: Balaita – “Zala din Modra”, Sabin, Sporici – Breviarul, eu- “Treptele chimiei”, Adam, Genaru, Gavrilovici – poeme, recenzii, note. N-aveau sa fie scutiti de asta nici Cicerone Cernegura si Radu Romedea. Toti trebuiau sa scrie!

Si Tulica Prisecaru, soferul, trebuia sa scrie zilnic foaia de parcurs, pentru ca – zicea Sefu’ – “o masina fara foaie nu se poate, ne prinde fiscul.” Stelica Nanianu era o biblioteca de glume, avea o memorie fenomenala. Profesorul Calin, multi ani coleg de redactie, l-a intrebat daca redactorul sef nu l-a certat, nu l-a repezit niciodata, stiind amândoi ca “sefu’ avea uneori iesiri mai dure. “M-a amenintat, ca pe fiecare din redactie, atunci când se enerva, ca-mi manânca ficatii, dar in luma urmatoare mi-a marit leafa.” Era un conviv agreabil, vorbea repede, relua, facea numeroase paranteze, cu nelipsita-i tigara din coltul gurii.

Nea Stelica a fost un meserias teribil: statea in tipografie, lânga paginatori, de la prima pâna la ultima pagina. Tinea foarte mult la “fata” revistei: titluri, supratitluri, chenare, fotografii, litere. Tragea spalturile pentru corectura, statea ore intregi cu Sefu’, lua paginile sub brat si – inapoi in tipografie, pentru modificari sI corecturi.
Nea Stelica “a facut” revista Ateneu peste 40 de ani.
Gheorghe Baltatescu

Amintiri cu tipografi, amintiri cu ATENEU

Ma gândesc acum, ca eu am intrat în lume aproape odata cu revista Ateneu. Sunt mai în vârsta doar cu câtiva ani. „Ochii” îi deschizi putin mai târziu, nu chiar atunci când te nasti.
Revista Ateneu se tiparea la Masina 9. Tin minte bine acest lucru. Pe masinistul tipograf îl chema Maru Dumitru.

Din 1970 pâna în 1992, deci douazeci si doi de ani, ca masinist si apoi ca sef de formatie am avut marea satisfactie de a tipari carti, reviste si mai ales revista Ateneu.

În vremurile bune, revista avea prioritate în fata tuturor celorlalte lucrari din planificarile date de serviciul Productie. Îmi era drag sa tiparesc revista Ateneu. Ma simteam legat prin multe fire de ea. Radu Cârneci, Ioanid Romanesu, Misu Sabin, Ion Rosu, Stelica Nanianu, Cicerone Cernegura, Victor Mitocaru, Sergiu Adam… Eram un pusti, umblam cu foi de hârtie la mine pe care notasem versuri si când prindeam pe câte unul de la Ateneu i le aratam si cu sufletul la gura asteptam o parere.

Cele mai groaznice perioade pentru tiparirea revistei erau în lunile decembrie si ianuarie. Atunci primele pagini erau pline cu poze ale “primului barbat al tarii” si mai mereu si “mama noastra”. Grija pentru ca tiparul „sa iasa” clar, de o calitate care nu suferea rabat, era extrem de stresanta, nu numai pentru redactori revistei, ci si pentru tipografi, care, de altfel erau meseriasi extraordinari. Intr-un an, la Combinatul Scânteia (Casa presei) „seful” aparuse într-o poza cu doua palarii: una în mâna si alta pe cap. Altadata, un acrostih din luna ianuarie suna asa: NICIOLAE CEAUSESCU! Destui au suferit pentru asta! Tipografii de la Bacau stiau ce se poate întâmpla, stiau ca-si risca linistea si libertatea si încercau sa le evite. Aceeasi poveste pâna în ‘89.

Douazeci si doi de ani am tiparit ori am supravegheat direct tiparirea Ateneului! O bucatica din existenta revistei mi s-a strecurat în fiinta si poate si din cauza acestei contaminari a aparut sora Ateneului, revista Plumb.

Am convingerea ca Ateneul, dar si Plumbul vor exista, în ciuda tuturor piedicilor, înca vreo 50 de ani spre bucuria iubitorilor de literatura. Ioan Prajisteanu, director general al Revistei PLUMB

George Balaita (redactor sef adjunct – 1974

Ateneu – un safari intr-o gradina publica tacuta

Nascut la 17 aprilie 1935, la Bacau, George Balaita urmeaza, o perioada, cursurile Institutului de Cultura Fizica si Sport din Bucuresti (1953–1955). Este absolvent al Faculttaii de Filologie, sectia limba si literatura româna, a Universitatii „Al. I. Cuza” din Iasi (1967). Din 1964 lucreaza ca redactor si apoi redactor-sef adjunct al revistei „Ateneu” din Bacau. Dupa mutarea la Bucuresti, devine secretar al Uniunii Scriitorilor (1979), apoi director al Editurii „Cartea Româneasca” (1980–1989) si redactor-sef al revistei „Arc” (1991–1997). Pe data de 5 iunie 2008, în cadrul Târgului Bookfest, Uniunea Scriitorilor din România i-a decernat Premiul National pentru Literatura pe anul 2007 pentru întreaga opera literara, dupa alte premii primite de-a lungul anilor. Revista ATENEU ii acorda Premiul pentru proza, in anul ….

Domnul George Balaita a avut amabilitatea sa ne ofere câteva impresii din perioada când a fost in colectivul redactional al Revistei Ateneu.

“Revista a aparut în ’64, scoasa de un grup de prieteni. A avut o perioada foarte buna prin anii ’70. Mi-aduc aminte ca devenise chiar competitiva pe plan national. La Bacau am prieteni… Tineretea mea… Pot vorbi de placerea prieteniei, in primul rând de cei din Bacau. Mi-amintesc de Ovidiu Genaru, un scriitor foarte serios, un om deosebit, de Sergiu Adam, de Vasile Sporici, de Vlad Sorianu, Ion Gelu Destelnica, autor de teatru, de Radu Cârneci, care a plecat înaintea mea la Bucuresti, pictorul Ilie Boca, Costica Donea, un folclorist foarte serios. Nu i- am numit pe toti, dar mi-aduc aminte cât de placut a fost…

Atmosfera din revista Ateneu mi-a definit destinul literar. Am debutat editorial in anul aparitiei Ateneului, cu Calatoria. Revista Ateneu a fost o foarte speciala aventura intelectuala si nu numai. O teribila iluzie. Un adevarat safari <> daca n-ai fost acolo, n-ai de unde sti. Iar daca o scoti din context, o crosetezi dupa ureche sau o ciugulesti din jurnalul intim uitat in careva sertar, iese o istoriaora oarecare, cu niste baieti literati din provincie. Cum de fapt si eram. Doar ca miza mare a celor foarte buni desparte apele si da fiecaruia ce i se cuvine.”

Nu se poate fara „Ateneu”!

Nu-mi pot imagina Bacaul fara Bacovia, nu-mi pot imagina Bacaul fara revista „Ateneu”. Putine lucruri ar mai ramâne urbei noastre daca le-ar pierde pe acestea doua. Apoi, sa ai o revista de cultura in orasul in care te-ai nascut e un adevarat noroc, mai ales daca esti iubitor de literatura. Imi amintesc ca, in tinerete, era ceva de care nu ma puteam lipsi.

Ceea ce insemna „Magazinul Istoric” pentru impatimitii de trecut pe care ii aveam in familie si care erau bine cunoscuti „chioscarilor”, fiind disperati daca pierdeau un numar, la fel era pentru mine „Ateneu”. Putine bucurii aveam in acele timpuri, iar una dintre cele mai pretioase era sa-mi cumpar carti si reviste. „Ateneu” a fost, mereu, un spatiu luminos, alaturi de „România Literara”, „Luceafarul” si „Secolul XX”.

In paginile revistei „Ateneu” ii descopeream pe tinerii poeti si prozatori ai vremii si invatam sa-i cunosc mai bine pe marii scriitori. Era gradina in care evadam, era portia mea de libertate, muntele pe care urcam pentru a ma simti universal, special, netrecator, prieten si contemporan cu Lorca sau Baudelaire. Acceptând ca o poezie (sau un eseu, sau o pvestire) e un miracol, un giuvaer care inchide si rasfrânge trairi, fantasme, gânduri, e de la sine inteles ca (pentru mine, cel putin) fiecare numar al revistei „Ateneu” era un cufar cu miracole, un cufar pe care abia asteptam sa-l deschid ca sa ma imbogatesc. Silvia Patrascanu

Cei dintâi…

In aparenta, lucrurile par simple si credibile. Le accepti ca si cum ti s-ar povesti o anecdota al carei tâlc e usor de patruns. In realitate, cuvintele au o rezonanta solemna si sarbatoreasca, in acelasi timp, si ochii ti se umezesc pe furis la gândul ca undeva, intr-un colt saracacios al unui spatiu mobilat rudimentar inflorea pe nesimtite o frantura de empireu, cu crini maiestosi si miresme imbatatoare, debordând la nesfârsit fantastice texte ce-si luau zborul spre pagini, si de acolo, in lumea necuprinsa si vanitoasa.

Daca acel spatiu de poveste se numea cu un cuvânt banal redactie, efluviile ce se ridicau, pe nevazute si nestiute, nu si-au aflat vreo corespondenta lingvistica. Niciodata!

Cu totul intâplator, ba unul, ba mai multi la un loc surprinzând câte ceva din acea atmosfera, au asemuit-o cu o grupare literara, intâmplator numita ATENEU, doar pentru simplul fapt ca in paginile acelei reviste se adunau fel de fel de reflexe din prafaria strazilor si din colbul stelar, din orbecaieli bacoviene prin putreziciunea pluvioasa, ba chiar si din halena departata a filozofului, amestecându-se cu necredinta increzatoare a vreunui Stavroghin…

Si ramâneau mult timp in acel vestibul precar, asemanator intrucâtva cu o sala de asteptare, ramâneau asemenea vesti pâna când cresteau aripi si se strecurau pe furis si cu mare repeziciune in sala larga toata numai oglinzi si acolo indrazneau sa se intrupeze in carti si prindeau viata, a doua viata, si ieseau apoi in haosul luminii, raspândindu-se precum galaxiile, roiuri de galaxii, cu nume puse de cineva, poate chiar de stapânul sau stapânii acelei sali cu oglinzi. Si numele acele erau ca si un botez, de le ziceai ca odinioara la Junimea, intrebându-le de se lasa de Satana.

Si raspunzând ca da, se lasa, odata le si ziceai: matale ai sa fii Lumea in doua zile, matale – Nuduri, matale, frumoasa carte, cinste cui te-a zamislit, ca sa fii osândita cu Patimile dupa Bacovia, matale, la fel de frumoasa, sa-ti zburde zilele prin rai, unde ai sa fii Gradina in forma de vis, iar matale sa-i tii de urât blândului si insinguratului Sergiu Adam prin tinutul de-i zice Tara de lut, izvorâtoarea cea de vin negru sa-ti stea pe unghie, colo sus la Frumuselu, alipit lânga Muncelu, vizavi de Putredeni, ori in hat cu Motoseni, ratacindu-te-n Chetreni (…) Foarte departe, intr-o departare a amintirii; pâna si legenda sta sa-si dea duhul.

Victor Mitocaru
(fragment din lucrarea in curs de aparitie, “O istorie vie a revistei Ateneu”)

Oameni si carti

Generatia de aur a Ateneului

Fie ca a fost, fie n-a fost, ca s-a numit “grupare”, ca s-a numit “cenaclu”, parerile sunt impartite si diverse, de la Radu Cârneci (“a fost o <>”), pâna la Constantin Calin (“n-a fot, in adevaratul inteles o <>”), cert este ca in jurul Revistei lui Radu Cârneci au gravitat multi ani oameni de talent scriitoricesc, poeti, romancieri, dramaturgi, critici literari, la inceputurile creatiilor literare sau consacrati, redactori sau colaboratori. S-a publicat mult, s-au scris carti de valoare.

Poate niciunde in tara, in afara de Bucuresti, nu au iesit de sub teascurile tipografiilor si sub egida unor edituri prestigioase atâtea carti, semnate de cei care ei insisi s-au numit “Gruparea Ateneu”, iar altii, mai generosi i-au zis “Generatia de aur” a Ateneului. Sa luam doar câteva titluri ale operelor de inceput, dar si mai târzii: Nuduri, Patimile dupa Bacovia, Poeme rapide, Flori de câmp, Trandafir cu venele taiate, de Ovidiu Genaru; Calatoria, Conversând despre Ionescu, Lumea in doua zile, Noptile unui provincial, de George Balaita; Tara de lut sau scrisorile blândului si insinguratului Sergiu Adam catre mult prea iubita lui soata – doamna Otilia, Chipuri si masti, Peisaj de printesa, Scrisori din tara Cocorilor, de Sergiu Adam; Glose critice, Contrapunct critic, Determinare si structura in genetica moderna, de Vlad Sorianu, Despre purpura, Rug si flacara, Asteptându-i pe invingatori, de Eugen Uricaru, Cetatea de inima, Portile lui Septembrie, Inger in gerunziu, pasul pe nu, de Constantin Th. Ciobanu, Singuratate in doi, Pasiunea luminii, Aberatii cromatice, de Ioanid Romanescu, Colina cu statui, Lumina de luna, de Ion Rosu, Planete, Declinul elegiei, Satira duhurilor mele, Inchis…pentru inventar, de Calistrat Costin, Seara in fata cerului, Insotitorul nevazut, Doi pentru un tangou, de George Genoiu, Dosarul Bacovia (I,II), Stapânirea de sine, Gustul vietii, Provinciale, de Constantin Calin; Noi si soarele, Umbra femeii, Iarba verde, acasa, Centaur indragostit, Gradina in forma de vis, Cântând intr-un arbore, Oracol deschis, Banchetul, Cântarea cântarilor, Heraldica iubirii, Temerile lui Orfeu, Sonete, de Radu Cârneci. Si mai sunt: Viorel Savin, Petru Cimpoesu, Doru Kalmuski, Petre Scutelnicu…

O demonstratie de talent, cautare, inventivitate, noutate, travaliu scriitoricesc, fiecare autor atingânnd consacrarea pe drumul propriu, devenind individualitati cu opera. Din acel moment a disparut apartenenta la o “grupare literara”, ceea ce nu ne opreste sa-i consacram drept “Generatia de aur” a Ateneului bacauan.

Revista merge mai departe, alta generatie se naste si isi cere dreptul la nemurire: Marius Manta, Adrian Jicu, Dan Persa, Carmen Mihalache, Ion Fercu, Violeta Savu, Ion Danila, Stefan Munteanu.

O poveste care vine de peste tot si merge peste tot

Ateneu, sanctuar al zeitei Atena, locul in care, in antichitate, poetii si oratorii isi citeau operele. Ferice de cei care, apoi, in istorie, sub auspiciile zeitei intelepciunii, au slujit minunat filosofia, literatura, stiinta, artele plastice! Ferice si de intemeietori precum George Bacovia si Grigore Tabacaru, spirite intelepte care au asezat virtutile cugetarii autentice tot sub protectia zeitei Atena! Ferice si de cei care, din 1964, au reusit, fara intrerupere – desi vremurile de restriste culturala n-au lipsit – sa asigure revistei Ateneu standarde aplaudate la nivel national si international! Nu exista creatori români consacrati care sa nu fi semnat în paginile acestei reviste de mare prestigiu sau despre care redactorii si colaboratorii sai sa nu fi scris.

Revista Ateneu este un reper, un simbol minunat al spiritului, un brand al sufletului nostru, o provocare a unor voci mereu noi, o istorie culturala elevata cu primeniri fermecatoare, care nu uita idealurile intemeietorilor. Un fost redactor al revistei, Eugen Uricaru, nota in acest sens: ,,Nadajduiesc sa nu se opreasca aici si nu se va opri datorita tenacitatii unor oameni, cum sunt cei din echipa condusa de Carmen Mihalache, uluitor de coincidenta cu felul de a fi si de a construi al intemeietorilor. Cu astfel de oameni a inceput Ateneul, cu astfel de oameni continua“. Vasile Sporici spunea despre Ateneu ca este ,, cel mai reprezentativ fenomen artistic afirmat pe aceste meleaguri dupa ivirea lui Bacovia”, in vreme ce Octavian Voicu, vorbind despre aceeasi revista, obisnuia sa-mi aminteasca: ,,Noi nici nu stim lânga ce miracol cultural traim. Ateneu nu este o poveste a locului, ci o poveste care vine de peste tot si merge peste tot”.

Cine cunoaste istoria nefardata a revistei Ateneu stie ca aceasta a trait uneori suferind, dar mereu sperând, aidoma unui gând bacovian: ,,Prezentul vrea sa ma doboare, dar nu va putea…” Voci precum cele ale lui Radu Cârneci, Sergiu Adam, Constantin Calin, Carmen Mihalache ar putea comenta minunat acest gând bacovian. Ar putea fi scrisa, pornind de la acest gând, chiar si o captivanta istorie a rezistentei culturale a revistei. Ion Fercu, publicist, scriitor

ATENEU are toate datele pentru a sarbatori 100 de ani

Este meritorie initiativa ziarului DESTEPTAREA, sigur, multi vor aborda problema Ateneului de pe pozitia istoricului, doct, cu informatii clar exprimate, bazate pe documente, altii, cum sunt eu, vor incerca sa raspunda la intrebarea de ce Ateneu in Bacau. Functiona pe atunci Casa de Creatie, unde se scotea si Revista “Plaiurile Bistritei”, de aceea am o reverenta fata de oamenii care lucrau acolo, este vorba de poetul Ion Buba, de care putini isi mai aduc aminte, Mures Covataru, iarasi un om extraordinar, un om daruit, Ernest Gravilovici etc.

Pe lânga aceasta revista, era ziarul Steagul Rosu, cu oameni de foarte buna calitate, cu o mare intindere culturala dar si cu talent scriitoricesc. In Bacau era terenul pregatit pentru aparitia unei reviste de cultura. Aici au crescut niste oameni, cu nume de rezonanta literara, Radu Cârneci, Ovidiu Genaru, Constantin Calin, Vasile Sporici, mai erau Mihail Sabin, Cicereone Cernegura, Horea Gane, Ioanid Romanescu, Eugen Uricaru, Calistrat Costin, Sergiu Adam. Era, domnule, un ferment, aveam un Bacovia care impunea, un Nicu Enea, Ion Luca, dramaturgul, Alecsandri etc., o mostenire culturala extraordinara.

Am spus George Balaita? Si nu spun doar despre fostul redactor sef ajunct, de scriitorul Balaita, spun si depre omul Balaita. El m-a debutat in Ateneu, daca tot ma intrebi ce legatura am eu cu Ateneu. In 1969, m-am dus la Balaita cu o nuvela, purta titlul Dreptatea cocosata se cheama wskey in soda. A facut ochii mari, m-a cheamt peste trei zile si mi-a spus: este formidabila, este moderna, dar este imposibil de publicat cu acest titlu. S-a numit pâna la urma Contrapunct, pentru mine a fost emotionant, Balaita era deja un nume in revista, in tara. De aceea, pentru Ateneu am toata dragostea. N-am facut parte din redactia revistei insa am trait alaturi de ea, in ea, cu ea. Este meritul celor care au infiintat-o, care au dus-o de-a lungul anilor, a celor care o duc acum, astfel ca are tot ce-i trebuie pentru a sarbatori impreuna 100 de ani. Viorel Savin, dramaturg, poet, romancier

Ateneul a avut condeie frumoase

In 1964 eram inca student la Iasi, atunci când, in Bacau, a aparut seria noua a Revistei Ateneu. Fiind un student buniiiisor, am fost repartizat, ca asitent, la un istitut pedagogic din Tg. Mures. La un moment dat, prin 1968, când s-au infiintat judetele, am facut ceva publicistica la un ziar dintr-un judet din Transilvania, Harghita, am inceput sa public literatura prin diferite reviste, inclusiv in Ateneu, astfel ca, in 1972, domnul Cârneci mi-a sugerat sa vin la Ateneu, care a fost pentru mine o scara, un loc de afirmare. Când am venit eu la revista, era acolo un plin, o generatie de aur, Cârneci, Balaita, Genaru, Genoiu, Cernegura, Uricaru, Adam, eram o redactie “bine mobilata”.

A fost un moment bun al meu, am publicat, am scos carti, am intrat in lumea buna a literaturii, a scrisului. Am fost dintotdeauna recunoscator domnului Radu Cârneci, celor mai batrâni din redactie care m-au primit intre ei si m-au inteles, eu insumi fiind un redactor…cu minte. Ateneu era o revista de CULTURA, care a lasat urme, ca dovada a rezistat pâna astazi, când a implinit vârsta de 50 de ani, o vârsta a maturitatii depline. Au fost condeie frumoase, pe lânga cei mentionati de mine, au publicat in Ateneu alte zeci de scriitori, care au devenit nume in literatura noastra in aceasta revista, draga noua, tuturor.

Acum? Acum, Ateneu are o redactie mai tânara, Carmen Mihalache (nu ca o paranteza, insa ma bucur ca am fost multi ani colegi de redactie) are experienta necesara pentru a purta mesajul Ateneului, diplomatie editoriala, astfel ca revista continua sa aiba consistenta.
Spiritul Ateneului a dainuit si va dainui. Calistrat Costin, scriitor, presedinte al USR, Filiala Bacau

La inceput a fost „ATENEU”

De „Ateneu”am auzit prima oara prin clasa a VII-a, când blândul nostru profesor de româna, mai mereu cu capul în nori, Victor Mitocaru, nonconformist si în raspar cu modul socolastic de a fi dascal, intrând, într-o zi, în clasa (tinea si atunci, sub brat, monumentala editie princeps a „Istoriei…” calinesciene din care ne citea, într-o procesiune cu tonuri ezoterice, pasaje memorabile despre marii clasici!), pomeni ceva despre un eveniment cultural de care era legat si numele revistei, explicându-ne si etimologia lui. Ne obisnuise cu astfel de „abateri” de la parcursul lectiei, ce nu ne prea interesau: ce va sa fi zis o revista de cultura la acea vârsta? Putin mai târziu, sa fi fost prin primavara lui 1969, aveam s-o si vad, chiar s-o pipai si s-o rasfoiesc cu oarece sfiala, dar si cu o curiozitate nestapânita.

Prilejul mi-l oferise colegul de clasa si prietenul meu Dan Petrusca: debutase, în numarul cu pricina, la numai 15 ani!, cu poezia „Gene palpitând în zori”. Citind textul de mai multe ori, o data, cred, si cu voce tare, descopeream o emotie noua, prelungita si de parcurgerea în graba a revistei, un soi de miraj ce avea sa lase urme în mine: sa-ti vezi numele sub un text al tau era ca si cum ti-ai fi pus semnatura pe propria fiinta!

Astazi, când ma gândesc la momentul acela, cred ca atunci s-a schimbat ceva în paradigma vietii mele, ceva ce frizeaza, poate, destinul meu literar. Pe unii dintre cei de la „Ateneu” i-am cunoscut în scurta vreme, la sedintele cenaclului „Lucian Blaga” (de la Casa de Cultura), cu o istorie ignorata si cu o poveste „interesanta” („pour les connaisseurs”!). La fiecare întâlnire cu cei de la „Ateneu”, le puneam acestora întrebari despre propriile creatii… moderne (pe Ovidiu Genaru, tin minte, l-am întrebat ce înseamna „Tara lui piπ”) .

Nu ma prea bagau în seama, erau fiinte „abstracte”, greu de „atins”. Tinerii cititori de azi, existând într-o lume reificata, n-au cum pricepe ce emotii ma stapâneau când reuseam sa „fur” câte o vorba, când se coborau la nivelul meu ca niste „sfinti” materializati în oameni… cumsecade!

La prima editie a Festivalului „George Bacovia” (30 septembrie – 3 octombrie 1971), cea mai reusita de pâna acum, prin anvergura si substanta, aveam sa ma lepad de aceste mici „frustrari” si sa ma bucur din plin de prezenta lor în carne si oase, sa vorbesc cu unii dintre ei, documentat, sa aflu atâtea lucruri despre literatura moderna, dar si despre culisele vietii… artistice. Ceva din toate astea a trecut si în spiritul, irepetabil, al „Ateneului” de atunci! (…) E greu de înteles asta azi, dar era o scânteie dintr-un foc ce statea sa se aprinda în mine. Întelegeam ca ma facusem baiat mare si ca revista „Ateneu” urma, cândva, sa fie si a mea! Prof. dr. Gheorghe Iorga

Drumul sinuos catre matca

Efervescenta lui decembrie 1989 m-a gasit inginer cu chef de duca din industria socialista. Alaturi de câtiva jurnalisti tineri (atunci!), am înfiintat prima publicatie bacauana independenta: „Pur si Simplu”. Probabil asa am atras atentia echipei profesioniste de la „Desteptarea”…

În ianuarie 1990, m-am transferat de la uzina, la cotidianul judetean. Am trait în acea atmosfera vreo trei luni. Sergiu Adam, redactor-sef la „Ateneu” în acel moment, a propus un transfer ca-n fotbal: avea nevoie de mine pentru a dezvolta departamentul publicistic si stiintific al revistei, iar „Desteptarea” îsi dorea sa-l aiba în redactie pe profesorul Constantin Calin pentru sectia culturala. Asa am ajuns cu acte în regula (prima oara!) redactor la „Ateneu”.

Într-o lume agitata, cu nenumarate frustrari si incomensurabile rani, revista „Ateneu” a reusit sa mentina echilibrul în mediul intelectual local si nu numai. A evitat (si continua sa evite!) partizanatul, compromisul în avantajul unor efemere grupuri de „periferici” ai culturii. Atunci, în 1990, Sergiu Adam a impus un fel de embargo oricarei manifestari politice. Poate acesta a fost si motivul conflictului a carui victima am cazut. Tânar si impetuos, am „evadat” vreo doua zile din redactia „Ateneului” si am mers în Capitala, în Piata Universitatii, alaturi de „golani”. Am scris un reportaj si astfel am intrat în conflict cu „regulamentul” revistei. Dupa câteva saptamâni, am fost nevoit sa cer transferul, iarasi, la „Desteptarea” pentru a readuce linistea în spatiul spiritual pastorit de d-l Adam.

De-abia dupa un deceniu am revenit la revista. Era dupa 2000 si extraordinarul secretar de redactie care a fost Stelian Nanianu (1935, Alexandria – 2003, Bacau) a iesit la pensie. În acea conjunctura, am acceptat si am încercat sa nu irosesc mostenirea lasata de nea Stelica Nanianu.
Sunt 50 de ani în care „Ateneu” a gasit resursele pentru a da o noua identitate spirituala acestui târg numit Bacau, pentru a rezista sinuozitatilor Istoriei, crizelor economice si deziluziilor sociale. Nu-mi doresc decât sa treaca alti 50 de ani si cineva sa constate ca, dupa un veac de activitate, Revista „Ateneu” se afla în aceeasi matca a culturii perene. Stefan RADU, secretar general de redactie

Multumim poetului Radu Cârneci, redactor sef al Revistei Ateneu, in perioada 1964 – 1972, pentru sprijinul nepretuit acordat in realizarea acesui supliment, dar mai ales pentru acordul de a folosi mai multe fotografii din colectia personala. Suntem recunoscatori, de asemenea, tuturor celor care s-au oprit o clipa din iuresul cotidian si s-au ostenit in redactarea unor impresii, amintiri, opinii, devenite subiecte publicate in ACCENTE, care, cu modestie, realizatorii le dedica ca un omagiu, intemeitorilor temerari ai primului ATENEU, Ateneul Cultural, in 1925: carturarului Grigore Tabacaru si poetului George Bacovia.
Sentimentele noastre de gratitudine se indreapta si catre cei care au avut curajul si taria de a sustine, si de a reinfiinta, in Bacau, intr-o perioada extrem de restrictiva, ideologic si politic, Revista ATENEU (serie noua), in 1964, care sarbatoreste, anul acesta, 50 de ani de aparitie neintrerupta.

Realizatori: Carmen Mihalache, Gheorghe Baltatescu