28 noiembrie 2024

Atelier de socializare la Centrul Delfinul

Luna iunie este dedicată copiilor, zâmbetelor inocente, plăsmuirii universului magic al copilăriei într-o eternă bucurie. În cadrul proiectului educațional „BUCURII GÂNDEȘTI, FAPTE ÎMPLINEȘTI, SUFLETU-ȚI MULȚUMEȘTI”, din Strategia Națională de Acțiune Comunitară, partenerii instituțiilor de învățământ implicați, au desfășurat în data de 9 iunie, ultima activitate din calendarul activităților de voluntariat din acest an școlar, cu o vizită la copiii cu autism de la Centrul Delfinul din Bacău. Elevii voluntari, alături de domnii profesori au oferit mici daruri copilașilor constând în dulciuri, fructe, suc, baloane cu heliu pentru a-i bucura și a crea o atmosferă specială. Toți cei prezenți s-au implicat activ la cele 3 ateliere de socializare, alături de copiii de la Centru.

Au participat elevi de clasa a II-a de la Școala Gimnazială „Alecu Russo”din Bacău, coordonați de doamna profesor învățământ primar Ramona Adi Gabor. De asemenea, au fost prezenți și elevi de la clasa a VI-a A de la Școala Gimnazială Mihai Eminescu” Lespezi, com. Gârleni, însoțiți de doamna dirigintă prof. Anamaria Domnina Gînju, dar și elevi de la Colegiul Economic „Ion Ghica” din Bacău, prin prezența domnului director adjunct Gabriel Gabor și a doamnei prof. Irina Grigoraș. Cu toții au avut bucuria de a participa la atelierele de socializare organizate de terapeuții de la Centru.  Copiii au parcurs împreună un traseu cu obstacole, în timpul căruia s-au dat pe tobogan, au aruncat la coșul de baschet, și la final au sărit pe trambulină pentru a sărbători reușita. Următoarele 2 ateliere au constat în activități de tip art&craft, unde au confecționat un norișor pe care fiecare dintre copii a scris un mesaj, iar la final au pictat un fluturaș.



În urma sesiunii de socializare, elevii voluntari au învățat o lecție importantă despre viață, lecția despre cel de-al 6-lea simț, simțul social, demonstrând înțelegere față de semenii lor, toleranță, empatie. Prin această activitate, ne-am dorit să promovăm conștientizarea autismului și acceptarea semenilor noștri, să îi încurajăm pe elevi să îmbrățișeze diferențele celorlalți cu respect, compasiune, bunătate, într-o lume împlinită, bazată pe principii și valori umane care să ne bucure sufletul pas cu pas în viață.

 

   Inițiator proiect S.N.A.C,

Prof. Anamaria Domnina Gînju

Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Lespezi



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014