8 noiembrie 2024

Atelier de mobilitate Erasmus la Comănești pentru profesori

– în acest sfârșit de săptămână are loc „Atelierul de MobilitatE+” la Comănești – la eveniment vor participa profesorii din Comănești, Moinești, Dărmănești și Târgu-Ocna

Asociația Generația Schimbării – AGES din Comănești organizează în acest weekend
„Atelierul de MobilitatE+” în domeniul Educație Școlară. Acesta face parte din oferta de formare a ANPCDEFP, fiind susținut de către membrii rețelei de formatori Erasmus+.



Temele abordate în cadrul evenimentului sunt: identificarea nevoilor instituționale și ale grupului țintă, obiectivele şi activităţile unui proiect Erasmus+, partenerii implicaţi şi rolurile acestora într-un proiect dar și aspecte de management al proiectului.

Participanții acestui atelier vor cunoaște să aplice la programul ERASMUS+ proiecte de mobilitate pentru profesori, adică să acceseze cu această ocazie cursuri necesare dezvoltării lor profesionale desfășurate în Uniunea Europeană.

Atelierul are loc la sediul Asociației Generația Schimbării – AGES din Comănești și în cadrul acestuia participă un număr de 15 profesori din unitățile de învățământ din zona Comănești, Moinești, Dărmănești și Târgu-Ocna. Formatorii Carmen Marcu și Mîndrilă Ecaterina vor coordona întregul eveniment.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014