15 noiembrie 2024

„Asteptam publicul la sala”

Handbal feminin, Divizia A/ Antrenorul Costel Oprea spera intr-un numar mare de spectatori la primul meci de acasa al Stiintei:

Jocul de la Târgoviste? Fara istoric. Drumul de intoarcere, in schimb, merita povestit in cel mai mic detaliu. Din lipsa de spatiu si timp, ne rezumam la sinteza facuta de antrenorul Stiintei, Costel Oprea: „Noroc ca avem sofer de Champions League! Altfel, cine stie când am fi ajuns acasa din cauza drumurilor inzapezite. Chiar ne batea la un moment dat gândul sa mai ramânem o zi la Târgoviste pentru a nu ne aventura aiurea si sa ramânem blocati pe undeva. Soferul clubului, Cristi, a facut insa in asa fel incât seara, dupa un drum extrem de istovitor, eram acasa”. Desi „fara istoric”, meciul de la Târgoviste, câstigat de Stiinta cu 34-18 in fata „lanternei rosii” Universitatea, isi gaseste, totusi, loc in dialogul cu antrenorul handbalistelor bacauane. Ca punct de plecare si nu numai.



-Domnule Oprea, ce v-a aratat meciul de la Târgoviste?

-Inainte de toate, tin sa subliniez ca am avut in fata un adversar modest, poate chiar mai slab decât in turul campionatului. Noi ne-am facut jocul, adica am aplicat la Târgoviste ceea ce am repetat si in turneul de la Buzau: diferite formule de echipa si sisteme de aparare. Am rulat intreg lotul, exceptie facând doar jucatoarele care au avut de dat examene.

-Faptul ca o buna parte din jucatoarele dumneavoastra sunt in sesiune nu va bulverseaza programul de pregatire?

– Ba da, mai ales ca 13 din cele 16 jucatoare sunt studente. Una are examen dimineata, alta dupa-amiaza si tot asa, insa trebuie sa facem si scoala, nu doar handbal. Chiar si in conditiile acestea, pregatim cât mai bine jocurile care vin, mai ales ca vrem sa luam sase punctel in urmatoarele doua etape.

-Sâmbata, jucati acasa, cu HCF Piatra Neamt.

-Da si vreau sa va anunt ca meciul va incepe la ora 11.00, in loc de 13.30. Nea asteapta un meci greu, contra unei echipe care va dori sa-si ia revansa pentru faptul infrângerea pe care i-am admnistrat-o in tur, la Piatra Neamt. In plus, Piatra e o echipa care se agata, iar daca o lasi in posesie, te tine in atac o vesnicie.

-Reintegrarea Adrianei Chelaru?

-La Târgoviste i-am dat cât mai multe minute, dar, in conditiile in care acest joc cu ultima clasata nu poate fi un reper de baza, astept partida de sâmbata, cu Piatra. Oricum, revenirea lui Chelaru constituie un plus pentru echipas si sper ca acest lucru sa se vada in retur.

– La ce sa se astepte suporterii Stiintei in retur de la echipa dumneavoastra?

-La ceea ce ne-am inhamat din august incoace. Ma refer la punerea in scena a unui joc bazat pe cresterea vitezei de joc si a eficacitatii. Si daca tot vorbim de asteptari, vreau sa le transmit tuturor iubitorilor handbalului bacauan ca ii asteptam sâmbata, la Sala Sporturilor, la meciul cu HCF Piatra Neamt.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014