Anul liturgic se apropie de sfârşit, şi în acelaşi timp chiar şi anualul nostru itinerariu prin istoria Mântuirii se apropie de punctul de sosire. De aceea, nu este de mirare ca în aceste ultime duminici, atenţia noastră se îndreptă spre cele din urmă lucruri ale omului. Cuvântul lui Dumnezeu ne invită la a aprofunda credinţa noastră în Învierea Morţilor, fiind unul dintre adevărurile fundamentale, pe care îl pronunţăm şi în „Crez”, prin cuvintele: „Aştept învierea morţilor”.
Textul evanghelic din duminica ce urmează ne vorbește despre reprezentanţii aristocraţiei sacerdotale din Ierusalim care, referindu-se la principiul revelaţiei vechi, nu acceptau doctrina învierii morţilor, considerând-o ca o inovaţie. Tot ceea ce îi spun ei lui Isus nu are nimic de a face cu o întrebare justă, care să presupună şi un răspuns, ci este mai degrabă o sfidare.
Făcând aluzie la legea mozaică din capitolul 25 din Deuteronom, cu privire la repudiere (pe femeia rămasă văduvă fără copii de parte bărbătească, fratele soţului decedat să o ia de nevastă şi să ridice urmaşi acestuia), presupuneau cazul limită al unei femei care trecuse pe rând în felul acesta la cei şapte fraţi, spre a întreba apoi pe un ton triumfal, siguri fiind că au demonstrat cum nici nu s-ar fi putut mai bine absurditatea învierii morţilor: „Deci la înviere, nevasta căruia dintre ei va fi femeia, fiindcă toţi şapte au avut-o de nevastă?”
Răspunsul lui Isus este extraordinar: fără a se depărta prea mult de terenul ales de adversarii săi, adică de legea mozaică, prin puţine cuvinte El arată mai întâi de toate unde este greşeala saduceilor, pe care o corijează, şi apoi dă credinţei în învierea morţilor expresia cea mai profundă şi mai convingătoare: „Fiii lumii acesteia se însoară şi se mărită; însă cei consideraţi vrednici să dobândească lumea cealaltă şi învierea din morţi nu se vor însura şi nici nu se vor mărita”
Căsătoria este legată de condiţia prezentă a mortalităţii omului; acolo unde nu mai este moarte, nu mai este trebuinţă nici de naştere, nici de căsătorie. Aceasta nu înseamnă că va dispărea legătura care a unit cele două fiinţe în viaţă; tot ceea ce este pozitiv în lume nu va fi distrus la înviere, ci va fi perfecţionat.
Toată greutatea cuvântului lui Isus nu stă în mod, ci în fapt, adică „nu cum va fi învierea”, ci numai pur şi simplu „că va fi înviere”.
Pr. Richardo-Dominic Baciu
Aştept învierea morţilor
