Cei 395 de salariati ai societatii Rafo Onesti vor incepe astazi, 29 martie, o serie de proteste la adresa atitudinii proprietarilor intreprinderii fata de situatia in care a ajuns aceasta, in perioada ianuarie – martie fiind neachitate o buna parte din drepturile salariale. Protestele – ne-a informat Sindicatul Rafinorul – vor continua pâna când aceste drepturi vor fi achitate pe cale amiabila sau prin hotarâre judecatoreasca. „In aceasta situatie – spune liderul sindicatului, Ion Marian -, conform prevederilor legale, deschidem un conflict de drepturi privind interesele cu caracter economic, profesional sau social ori drepturi prevazute din raporturile de munca, respectiv neplata drepturilor de natura salariala”.
Situatia de la Rafo a devenit cu adevarat critica – au apreciat liderii sindicatului – incepând cu anul 2016, de când actionarul majoritar, Petrochemical Holding, a transmis oficial prin presedintele sau, Iacov Goldovskiy, ca nu va mai finanta costurile la nivel de Rafo sub motivatia ca ANAF a pus sechestru asigurator pe toate bunurile mobile si imobile ale rafinariei in contul unui actionar care detine doar 2,7% din capitalul social, Ovidiu Tender, situatie fata de care poate sa apara falimentul societatii.
Societatea Rafo a fost preluata de Petrochemical Holding, din Austria, in toamna anului 2006, in plin program de reorganizare judiciara, când mai erau aproximativ 2.300 de salariati. Atunci, noul actionar a promis ca va repune unitatea in functiune, ca o va dezvolta si ca va avea grija ca salariatii sa-si pastreze locurile de munca.
In perioada 2004 – 2010, Rafo a parcurs programul de reorganizare si a achitat toate creantele creditorilor din tabloul final (aproximativ 15 mii de miliarde de lei vechi, din care peste 9 mii de miliarde catre bugetul de stat). In perioada iunie 2006 – martie 2016, rafinaria a functionat doar sase luni. Pentru achitarea costurilor lunare, administratia a avut ca sursa de venituri, cu exceptia perioadei de functionare, certificatele de mediu, stocurile produse petroliere, titeiul din conducta Constanta – Onesti, fierul vechi rezultat din rafinaria veche, valorificarea altor active si depozitarea sau descarcarea si incarcarea unor produse petroliere pentru diverse firme.
„Rafo, cu toate activele ei, este astazi in picioare, bine conservata si poate oricând sa fie repusa in functiune printr-un efort financiar si prin implementarea unui program de modernizare si investitii. De ce actionarul a facut atâtea eforturi, dar de opt ani ne minte cu tot felul de promisiuni de relansare? Pentru noi este greu de inteles si de explicat, dar credem ca cineva din structura ambasadelor Austriei si Rusiei si chiar din institutiile statului român ar putea sa ceara o explicatie fata de comportamentul lui ca mare investitor in relatia cu o intreprindere româneasca si salariatii ei, comportament care poate prejudicia imaginea altor investitori din aceleasi zone”, a declarat Ion Marian, liderul Sindicatului Rafinorul. Modalitatea de protest va fi, de aceasta data, blocarea accesului in rafinarie.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.