26 noiembrie 2024

Asociațiile de elevi acuză Guvernul de minciună: „N-am fost chemați la consultări”

Asociația Elevilor din Constanța (AEC), Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI), Asociația Elevilor din Bacău (AEBc), Asociația Elevilor din Maramureș (AEM) și Asociația Elevilor din Timiș (AETM) au emis un comunicat comun în care afirmă că nu au fost invitate la consultările organizate de Guvern, acuzând astfel Executivul de minciună în privința agendei de astăzi.

„Considerăm că această minciună are scopul de a distorsiona opinia publică în legătură cu greva, ceea ce Guvernul a încercat să facă în mod repetat în ultimele zile. Guvernanții doresc să se folosească de copii, sub pretextul examenelor naționale, pentru a antagoniza greviștii și a pune capăt grevei. Continuăm să susținem necondiționat greva, considerând-o complet necesară. Ne bucurăm că profesorii noștri și-au pus în cele din urmă piciorul în prag și nu mai acceptă batjocura Guvernului. Considerăm oferta propusă la negocieri de către Guvern una penibilă și salutăm decizia profesorilor de a o respinge”, se arată în comunicatul transmis de asociațiile de elevi, citat de ct100.ro.



Reprezentanții elevilor încurajează profesorii aflați în grevă să nu renunțe la cauza lor până când nu vor primi un răspuns la toate solicitările.

„Dorim profesori bine plătiți, care să poată trăi decent din salariile lor. Manipularea exercitată de Guvern trebuie oprită urgent, deoarece nu profesorii greviști reprezintă problema, ci Guvernul! Solicităm Guvernului să oprească manipularea referitoare la grevă!”, au transmis reprezentanții asociațiilor de elevi.

În a doua zi de grevă generală în învățământ, pe agenda publică a premierului Nicolae Ciucă a apărut o consultare „cu reprezentanții asociațiilor de părinți și de elevi”. Premierul le-ar fi cerut acestora să fie „parte a soluției” și să susțină demersurile Guvernului „pentru a pune capăt acestei greve care ne afectează pe toți”. Nicolae Ciucă a promis că problemele salariale vor fi rezolvate în legea salarizării unitare, însă este nevoie de încredere și răbdare.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014

Abonare