24 decembrie 2024

Asociația romano-catolicilor din Bacău a împlinit 20 de ani

Asociația Romano-Catolicilor „Dumitru Mărtinaș”, din Bacău, a marcat, sâmbătă, 17 septembrie, aniversarea a 20 de ani de la înființare printr-un program cultural-științific.

Programul a început cu un moment comemorativ la bustul profesorului Dumitru Mărtinaș amplasat chiar lângă Catedrala „Sf. Petru și Pavel”, unde au venit senatorul Sebastian Cernic, primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu, vicepreședintele Consiliului Județean Constantin Scripăț, PS Petru Gherghel – episcop emerit al Diecezei Romano-Catolice Iași, PS Iosif Păuleț – episcop al Diecezei Romano-Catolice Iași, ÎPS Aurel Percă, arhiepiscop mitropolit al Arhidiecezei Romano-catolice de București, pr. dr. Petru Ciobanu – cancelar al Diecezei Romano-Catolice de Chișinău și pr. Isidor Dâscă – decan emerit al Decanatului romano-catolic de Bacău.



Momentul comemorativ a fost urmat de o reuniune organizată la Sala Ateneu, unde a fost evocată personalitatea profesorului Dumitru Mărtinaș, dar și activitatea de 20 de ani a Asociației romano-catolicilor. Reuniunea a fost moderată de istoricul Vilică Munteanu și de Gheorghe Bejan – președintele Asociației romano-catolicilor. Au rostit alocuțiuni PS Petru Gherghel, PS Iosif Păuleț, ÎPS Aurel Percă, pr. dr. Petru Ciobanu și dr. Ioan Lăcătușu – de la centrul European de Studii Covasna-Harghita, dar și unii dintre participanții din rândul auditoriului.

Alocuțiunile au fost urmate de lansarea lucrărilor „Comunitățile catolice din Moldova. Repertoriu enciclopedic ilustrat” realizată de istoricul Anton Coșa și publicată în acest an la Editura Magic Print din Onești, și „Asociația romano-catolicilor «Dumitru Mărtinaș» la 20 de ani, coordonată de Anton Coșa și Daniel Frâncu.
La final, Asociația romano-catolicilor a înmânat unor membri și colaboratori diplome de excelență și medalia cu chipul lui Dumitru Mărtinaș.

Catolic, originar din satul Butea, profesorul de limba română, Dumitru Mărtinaş (1897-1979) este autorul volumului Originea ceangăilor din Moldova, operă de referință printre cercetările științifice care se ocupă de identitatea populației catolice din Moldova. Ideea acestui volum reprezintă crezul său profesional, pentru care și-a dedicat întreaga viață. Concluzia că „ceangăii din Moldova sunt români nu numai prin conștiință, ci și prin originea lor etnică” a fost sintetizată în două manuscrise care cuprindeau aproximativ 250 de pagini fiecare, dar care au văzut lumina tiparului, într-o primă ediție, abia în anul 1985. Cartea avea să cunoască alte două ediții, în 1987 în limba italiană și cea de-a doua ediție, în limba română, apărută în 1998.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img