19 noiembrie 2024

Asociatia Nevazatorilor, datoare-vânduta la Finante

Asociatia Nevazatorilor din Bacau s-a pomenit intr-o situatie limita, dupa ce a fost pusa sa achite de Finante o suma colosala pentru veniturile sale, de aproape 130 de milioane de lei vechi. Decizia de impunere a sosit pe 9 februarie si precizeaza ca din totalul sumei datorate, 7.154 lei reprezinta taxa in sine, iar 5.744 lei reprezinta penalitatile de intârziere.

Ultima scadenta a fost pe 5 martie, dar Asociatia nu are banii ceruti si nu a putut plati. „La data de 1 februarie 2013 am incheiat un contract de inchiriere a salii de sport, in suprafata de 800 mp, de la Scoala «Constantin Platon». Noi avem echipa de golbal (sport destinat nevazatorilor – n.a.) formata din sase sportivi, care s-au antrenat timp de doua ore pe saptamâna, iar pretul a fost de 18 lei si apoi 23 de lei ora”, spune Laura Damian, presedinta Asociatiei Nevazatorilor Bacau. Ea contesta suma inclusiv prin faptul ca ar fi trebuit calculata strict la durata cât sportivii nevazatori au folosit spatiul, dar nu la intreaga perioada stipulata in contract.



Supriza a fost ca in 2016, la sediul Asociatiei s-a primit de la Finante decizia de recuperare a creantelor pe 2012 si 2013, in valoare de aproape 130 de milioane lei vechi. „Am mers la Finante, mi-au citit acolo toate calculele care au dus la aceasta suma enorma, si am aflat ca ar fi vorba despre un impozit pe cladire. Eu nu inteleg de ce trebuie sa achitam noi acest impozit, din moment ce sala apartine Primariei. Daca inchiriam de la o persoana privata nu mai aveam aceste probleme. E o suma enorma, pe care refuz categoric sa o platesc”, mai spune Laura Damian. Ea adauga ca Asociatia nu are posibilitati financiare pentru a plati suma ceruta, fiindca singura sursa de venituri sunt cotizatiile membrilor nevazatori, iar sponsorizarile lipsesc.

Bogdan Nestian, directorul Directiei de Taxe si Impozite Locale, spune ca suma provine din calculul taxei pe cladiri ce se percepe oricui inchiriaza o cladire din patrimoniul public. „Nu este vorba de nicio eroare de calcul. Codul Fiscal cuprinde aceste prevederi. Exista si un termen de contestare a deciziei de impunere in termen de 45 de zile”, spune directorul DTIL. „Este adevarat ca li s-au calculat sume foarte mari. Au posibilitatea de a face o contestatie si eventual de a se adresa instantei”, a precizat si primarul interimar Ilie Birzu.

Legea 571/2003 coroborata cu HG 44/2004 privind
CODUL FISCAL
CU NORMELE METODOLOGICE DE APLICARE
 ART. 249 Reguli generale
(3) Pentru cladirile proprietate publica sau privata a statului ori a unitatilor administrativ-teritoriale concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinta, dupa caz, persoanelor juridice, altele decât cele de drept public, se stabileste taxa pe cladiri, care reprezinta sarcina fiscala a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosinta, dupa caz, în conditii similare impozitului pe cladiri.

Ovidiu Pauliuc
Andreea Gavrila




Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014