2 noiembrie 2024

Asigurari non-europene in Sanatate

Cum sunt tratati pe teritoriul României (Bacau) pacientii din afara spatiului european?

Zilele trecute, in Spitalul Judetean de Urgenta Bacau au ajuns cinci tineri, toti studenti in Iasi, dupa ce au fost victimele unui accident rutier. Doi dintre ei sunt din Nigeria, unul din Singapore, unul din Malaezia si al cincilea din Africa de Sud.



Tot luna aceasta, a mai avut nevoie de servicii medicale si un brazilian, care a ajuns in unitatea spitaliceasca in stare grava in urma unei intoxicatii medicamentoase. In ce baza au fost tratati acesti pacienti, având in vedere ca nu sunt cetateni europeni? De ce servicii medicale beneficiaza persoanele care sunt din afara spatiului european? Ce acorduri de reciprocitate sunt incheiate de tara noastra cu alte state non-europene?

„In primul rând, serviciile de urgenta nu se platesc. Iar starea de urgenta este stabilita de medicul curant. Se considera stare de urgenta perioada in care este pusa viata in pericol. Daca si dupa aceasta stare pacientii in cauza continua sa fie internati si sa beneficieze de servicii medicale, acestea se platesc. Starea de urgenta nu se plateste”, a explicat Mirela Romanet, purtatorul de cuvânt al Spitalului Judetean de Urgenta Bacau.

Daca pacientii care beneficiaza de un serviciu medical in România (in speta, in spitalele din Bacau) NU provin din tari care au incheiate acorduri de reciprocitate, acestia suporta cheltuielile de spitalizare. In cazul in care se plateste, serviciile medicale nu sunt raportate la Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate (CJAS).

Banii sunt achitati direct spitalului si se considera venituri proprii.
„In legatura cu cele cele doua cazuri internate in spitalul bacauan, chiar daca vorbim de pacienti din afara spatiului european, sunt doua situatii distincte: pacientul brazilian a beneficiat doar de servicii de urgenta (fara plata), iar tinerii studenti din Iasi, victime ale accidentului rutier au fost tratati ca orice asigurat in sistemul national de sanatate intrucât acestia au statut de rezident in România, pe perioada studiilor”, a precizat si Dan Stoica, director executiv la CJAS Bacau.

Acorduri de reciprocitate cu 28 de state

„In ceea ce priveste asigurarea asistentei medicale in România a pacientilor care nu sunt din spatiul UE, vorbim de 28 de acorduri de reciprocitate care sunt incheiate cu diferite state din lumea intreaga, altele decât statele din Uniunea Europeana. Chiar in unele cazuri au fost legiferate aceste acorduri, respectiv cu Republica Moldova vorbim de un acord ratificat in baza Legii 130 / 2011, cu Turcia avem Legea 551 / 2002, iar cu Provincia Quebec, din Canada, Legea 5 / 2015. Toate aceste legi sunt in domeniul securitatii sociale, care includ si asigurarile de sanatate. Fiecare acord stabileste in detaliu ce servicii medicale se asigura, gratuit, pe baza de reciprocitate. In paralel, sunt incheiate si acorduri culturale, care includ si serviciile medicale, dar pe programe, pe grupuri de participanti, vizitatori sau membrii ai delegatiei.”
Dan Stoica, director executiv CJAS Bacau

In prezent, România are incheiate astfel de acorduri de reciprocitate cu Albania, Algeria, Armenia, Azerbaidjan, Bosnia Hertegovina, China, Cipru, Coreea, Croatia, Cuba, Danemarca, Egipt, Federatia Rusa, Finlanda, India, Iordania, Liban, Libia, Macedonia, Maroc, Republica Moldova, Norvegia, Peru, Serbia si Muntenegru, Siria, Tunisia, Turcia si Ucraina. Se adauga alte 14 acorduri culturale cu Armenia, China (doua acorduri diferite), India, Iordania, Republica Moldova, Egipt, Israel, Mongolia, Palestina, Siria, Kuweit, Tunisia si Vietnam.

Servicii diferite, dar bine stabilite

Conform acestor acorduri, de exemplu, pentru cetatenii din Albania, Croatia, Cuba, Rusia, Macedonia sau din Coreea se asigura gratuit consultatii si tratament in spitale, medicamente si materiale sanitare, inclusiv in ambulatoriu, pe baza de prescriptie medicala, asistenta medicala si de specialitate inainte si dupa nastere, tratament balneo-climateric, asistenta medicala dentara (tratamente, obturatii, extractii si chiar proteze).

In acordul cu Algeria, un alt exemplu, se precizeaza clar ca asistenta medicala gratuita se acorda in caz de boli transmisibile cu impact epidemiologic major, pâna când starea bolnavului va permite transportul in tara de origini fara riscuri. In ceea ce priveste turistii din China, acordul prevede asistenta medicala gratuita in caz de imbolnavire acuta, la fel si pentru cei din Cipru, unde se mai adauga asigurare de servicii de specialitate si in caz de boala contagioasa sau urgenta medico-chirurgicala.

Acordul cu Finlanda se adreseaza doar beneficiarilor de burse de studii (studenti) si asigura doar servicii medicale pentru acestia. Cu Danermarca, acordul prevede doar servicii medicale gratuite pe baza de reciprocitate dar numai pentru programe culturale, stiintifice sau educationale cu studenti, profesori, cercetatori, specialisti in domeniile specifice convenite, dar cu specificarea ca partea primitoare va acoperi costurile necesare pentru asistenta medicala in caz de urgenta sau boala acuta. De altfel, toate acordurile culturale/educationale/stiintifice prevad ca partea primitoare va suporta toate cheltuielile privind asigurarea medicala in conformitate cu programul de activitati.

In cazul pacientilor ce provin din tari ale Uniunii Europene situatia se simplifica. Serviciile medicale sunt asigurate in baza cardului european de sanatate, dar si al formularului E 104, care atesta calitatea de asigurat in tara de unde provine. Acelasi lucru se intâmpla si in cazul imigrantilor care au statut de rezident si sunt inregistrati la Serviciul Judetean de Imigrari. Acelasi lucru este valabil si pentru bacauanii care pleaca in spatiul european si beneficiaza de servicii medicale intr-unul din statele membre. Numai in semestrul I al acestui an, CJAS Bacau a decontat astfel de servicii in valoare de circa 11.500.000 lei. Cel mai „scump” caz a fost al unui pacient internat in Franta, urmare a unui accident rutier, pentru care s-a decontat suma de 248.090 euro. In Bacau, spitalele au raportat 46 de cazuri in care au fost tratati cetateni europeni, in 2014, si 71, anul trecut.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
- Advertisement -spot_img

Ultimele știri

spot_img
Comandat de AUR Bacău, CMF 11240014
spot_img