luni, 12 mai 2025

ART’n’SAT: prima ediție a festivalului de teatru și citit are loc în mai, în două sate din județul Bacău

Pe 23 și 24 mai 2025, două sate din județul Bacău (Coțofănești și Căiuți) devin gazdele unui festival cultural-artistic dedicat lecturii și teatrului desfășurat în mediul rural: ART’n’SAT – Festival de teatru și citit. Timp de două zile, copii, tinerii, părinți și bunici sunt invitați să participe la o sărbătoare culturală creată special pentru ei, în mijlocul comunităților din care fac parte. Alături de aceștia, sunt bineveniți toți oamenii doritori de teatru, carte și interacțiune de pretutindeni.

Ce se întâmplă în cele două zile de festival ART’n’SAT?



Festivalul propune o suită de activități interactive pentru toate vârstele, cu accent pe publicul tânăr pe care organizatorii își doresc să îl apropie tot mai mult de infinitul univers al cunoașterii și să îl împrietenească cu moduri frumoase de a-și petrece timpul liber sau de a-și face prieteni. Vineri, pe 23 mai, festivalierii sunt așteptați la Coțofănești și sâmbătă, 24 mai, la Căiuți cu:

# Ateliere de lectură bazate pe cartea „Ferma Animalelor”, facilitate de copiii din cadrul Clubului de Lectură din Căiuți și Coțofănești, sub coordonarea Simonei Pascu (Coțofănești) și Dariei Sișu (Căiuți)

# Ateliere de dezvoltare personală prin povești și scriere creativă

# Workshop-uri de artă stradală, în care tinerii își pot pune amprenta asupra spațiilor comunitare

# Spectacole de teatru puse în scenă de trupa Cultură-n Șură

# Concerte-lecție susținute de Filarmonica „Mihail Jora” Bacău și Clubul Brothers of Rock

# Terapie prin îmbrățișare, jocuri, educație prin artă și sesiuni de dezvoltare emoțională

# Surprizele festivalului și (poate) cele mai emoționante momente: două spectacole de teatru pregătite și jucate chiar de copiii din proiectul Construim vise, coordonați de talentata actriță Bianca Babașa

 

Festivalul ART’n’SAT este despre autocunoaștere și apropiere (de noi înșine, unii de alții și de artă) în contexte mai puțin obișnuite decât evenimentele culturale cu care publicul este familiar deja. Este o experiență colectivă care transformă spațiul rural într-un loc viu de exprimare artistică și educație prin cultură.

De ce un festival de teatru și citit la sat?

Cultura și educația artistică nu trebuie să rămână dedicate zonelor urbane pe care le considerăm, din acest punct de vedere, privilegiate. Prin ART’n’SAT, ne dorim să demonstrăm că teatrul și lectura pot prinde rădăcini și la sat, unde pot deveni cu ușurință parte firească a vieții tinerilor din comunități mici.

„Fiecare copil merită să fie expus la frumos, la expresie creativă, la lectură și teatru. Fiecare comunitate merită să devină un spațiu viu al dialogului cultural și al imaginației. ART’n’SAT este felul nostru de a transforma aceste convingeri în realitate.”Teo Dămoc, Asociația RYMD (Romanian Youth Movement for Democracy).

Educația joacă un rol esențial în formarea unor cetățeni activi, responsabili și bine ancorați în realitățile societății. Tinerii care au acces la cultură, la artă și la spații de exprimare liberă sunt mai bine pregătiți pentru a înțelege lumea din jur, pentru a lua decizii informate și pentru a participa activ la viața comunității. Prin festivaluri precum ART’n’SAT, investim în dezvoltarea lor personală și civică, contribuind la construirea unei societăți mai implicate, mai deschise și mai solidare.

Accesul la activități este gratuit, însă locurile sunt limitate. Programul întreg al festivalului va fi disponibil curând pe pagina de Facebook RYMD (https://www.facebook.com/AsociatiaRYMD) și pe Instagram (https://www.instagram.com/asociatiarymd).

***

ART’n’SAT – Festival de teatru și citit face parte din proiectul Construim Vise, o inițiativă derulată de Asociația Romanian Youth Movement for Democracy (RYMD), alături de Școala Gimnazială Răducanu Rosetti Căiuți și Școala Gimnazială Coțofănești. Proiectul este finanțat prin programul În Stare de Bine (www.instaredebine.ro), susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

 

Proiectul creează oportunități educaționale și culturale pentru tinerii din comunitățile rurale, punând accent pe dezvoltarea spiritului civic, educația prin teatru și conservarea patrimoniului local. Pe lângă muzeu, inițiativa include ateliere de teatru, activități educaționale și revitalizarea bibliotecilor comunitare, oferind astfel un cadru în care copiii și tinerii pot învăța, explora și contribui activ la viața comunității lor.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img