În luna iunie a fost prezentă la Galeria ”Frunzetti” a Uniunii Artiștilor Plastici – Filiala Bacău, expoziția de grafică iconică ”Euharistia”, a artistului vizual Cristian Bandi, în care sunt incluse peste 70 de lucrări realizate cu materiale și tehnici inedite. Despre mesajul lucrărilor și despre procesul de realizare a tablourilor expuse puteți afla citind interviul următor, acordat de artistul Cristian Bandi elevilor de la Cercul de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău, coordonat de prof. Laura Huiban. Expoziția mai poate fi vizitată până pe 30 iunie. Prof.dr. Cristian Bandi coordonează Cercul de grafică și iconografie al Palatului Copiilor Bacău, oferind, gratuit, cursuri de specialitate elevilor care doresc să-și exerseze talentul în domeniu.
”Euharistia înseamnă să primești iubirea lui Dumnezeu în inima ta”
Marisol Coșa (clasa a VI-a): Ce înseamnă ”Euharistia” și de ce ați numit astfel expoziția?
Cristian Bandi: Euharistia înseamnă ”tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, Euharistia înseamnă să iubești Iubirea cea neiubită, adică să primești iubirea lui Dumnezeu în inima ta și să poți oferi și altora, atât cât ești în stare.
Marisol Coșa: Dar de ce ați numit-o astfel?
Cristian Bandi: ”Euharistie”, în grecește, înseamnă ”mulțumire”, dar se referă la Sfânta Împărtășanie, adică acel moment în care Dumnezeu coboară în Sfântul Potir, ca să intre cu totul în trupul și în sufletul nostru, printr-o taină pe care nu o putem explica, care ține de ceva mai presus de poveștile nemuritoare, dar unde totul devine posibil și unde Infinitul se face cumva, Finit.
A iubi pe Dumnezeu, Care este Dragoste, este cel mai mare lucru, și Dumnezeu a instituit această taină aproape nebunească – fiindcă nu este de înțeles – dar se poate simți și se poate trăi, în a Se oferi în Sfânta Împărtășanie oricărui copilaș, oricărui om care vrea să-L iubească, vrând să schimbe viața acestuia dintr-o viețuire searbădă și cenușie într-o viață plenară, din mundan instinctual în contemplare și beatitudine.
”Așa ar trebui să ne privim – iconic, noi între noi, fiecare, unul, pe celălalt”
Iarina Gologan (clasa a V-a): De ce ați ales sa ilustrați icoanele în acest mod?
Cristian Bandi: Propriu – zis nu este o expoziție de icoane, icoana are formele ei de redare și canoane specifice de reprezentare, ca să spun așa. Aici, este vorba mai mult despre un tip de grafică, care a fost denumit la Sibiu, anul trecut, într-o expoziție asemănătoare, ”grafică iconică”, deoarece ea se referă la icoană, nu strict ca la un obiect de cult religios, ci la atitudine, la o anumită raportare. Persoana umană este privită în această chemare, să fie dragoste, iubire, bucurie pentru cei din jur. Așa cum vedem o icoană și ne raportăm la sfântul respectiv, așa ar trebui să ne privim, iconic, noi, între noi fiecare, unul pe celălalt. Este ceea ce atât de minunat relatează în scrierile sale ieromonahul Ghelasie Gheorghe.
Iarina Gologan: De ce v-ați semnat invers pe afișul expoziției?
Cristian Bandi: M-am semnat invers din mai multe motive, dar, dacă cel mai mic motiv ar fi faptul că sunt stângaci, și-mi vine mai ușor să scriu invers, am acceptat această idee de a semna invers pe afiș fiindcă tema expoziției nu consonează, cred eu, din ce am observat în ultimii ani, cu opțiunea majorității, este o temă cumva în răspăr, este o temă care vrea să strige, să trezească, să incomodeze, să împiedice, și să ne determine să ne oprim puțin pentru a ne regăsi. Este un strigăt, ca să auzim cu inima noastră ceea ce nu mai ascultăm de mult timp…
”Ne înstrăinăm de noi înșine în marile aglomerații urbane”
Andreea Turcu (clasa a VI-a): Ce tehnici ați folosit în realizarea lucrărilor din expoziție?
Cristian Bandi: Sunt niște tehnici mai ingenue, mai neobișnuite. Eu, fiindcă am această tematică, și acest titlu – Euharistia – am căutat să folosesc și materiale care să fie adecvate. Astfel, am ales preponderent materiale naturale: câteva sorturi de vin negru și roșu, pentru cromatica de față, emulsii pe bază de gălbenuș de ou și oțet, și niște extracte de boz și de nuc, pe care mi le-am făcut singur, am folosit pensoane cu păr natural, mai ales pensule chinezești de caligrafie – am mai folosit creioane pentru grafică, cu mină moale, dar și carioci de chirurgie, cu violet de gențiană. Deci am folosit tot felul de materiale naturale, pe care –în parte, am încercat să mi le prepar singur, pentru că am simțit că aceste materiale intră cu adevărat în rezonanță cu tematica expoziției. Nu s-ar fi potrivit, am simțit, niște materiale din industria chimică.
Și cartonul pe care am lucrat este un carton special, vechi, pe care atunci când l-am găsit într-un depozit din Finlanda, am încercat să cumpăr cât mai mult. Și fiindcă am simțit că mă atrag aceste vechi cartoane am fost ca Gepetto care a văzut în acea bucată de cireș pe Pinocchio, înainte de a-l sculpta. Sau, nu îmi permit asemănarea, precum a văzut Michelangelo în blocul acela de marmură, pe care nu-l mai cumpăra nimeni, acea frumoasă Pietà.
Andreea Turcu: Transmiteți aceste tehnici și elevilor dumneavoastră de la Palatul Copiilor Bacău?
Cristian Bandi: Unde găsesc ecou, da.
Andreea Turcu: De ce ați ales sa reprezentați calul în multe tablouri ?
Cristian Bandi: Fiindcă, pentru mine, calul este, în primul rând o metaforă. Calul este acea exuberanță, acel tumult, acea adevărată bucurie de a trăi. Iată, alergarea calului, coama și coada care se zbat așa, flutură în vânt, ne arată nouă că trebuie să fim în viață hotărâți, entuziaști, dinamici și luptători pentru tot ceea ce descoperim că este bine, adevărat și frumos. În viață, merită – și trebuie – să lupți. Îmi pare tot mai evident că pentru ceea ce nu vedem, nu păzim și nu luptăm – nu merităm să avem…
Andreea Turcu: De ce ați ales această cromatică a lucrărilor, care reprezintă tonuri și nuanțe de maro, roșu și albastru?
Cristian Bandi: Da! Cromatica este și ea, un limbaj în sine…În primul rând, pentru simbolistica lor, apoi fiindcă sunt niște culori care țin de materiale naturale. Totodată, ele trimit la vechile manuscrise medievale, de curte domnească, și bisericești, care mă fascinează prin tot ceea ce prezintă ele: caligrafie, compoziție plastică și construcție imagine, mesaj, tot.
Andreea Turcu: De ce ați prezentat alături de tablouri elemente naturale, crengi, rădăcini, pietre erodate, conuri de pin?
Cristian Bandi: Noi suntem, într-un anume fel, una cu natura, natura este cadrul nostru necesar, ne regăsim în natură. Ne înstrăinăm de noi înșine cu precădere în marile aglomerații urbane. Și atunci, simțim să ne reechilibrăm, aducându-i și pe frații noștri mai mici, regnul vegetal, regnul mineral, regnul animal, alături de noi. Și fiindcă aici am câteva lucrări care reprezintă pustnici, adică acei oameni care, fiind răniți de dragostea lui Dumnezeu, s-au retras un pic mai departe de zgomot dar mai aproape de ei înșiși, în inimile codrilor sau peșterilor. Ei, acolo, aveau, de jur împrejur, astfel de elemente.
”În viață, ceea ce este de preț se așteaptă descoperit și merită căutat mai asiduu”
Vlad Andrei Gumeniuc (clasa a V-a): De ce pe unele picturi sunt scrise cuvinte în latină?
Cristian Bandi: Probabil, o fi pe undeva vreun cuvânt în latină, eu nu-mi aduc aminte. Sunt cuvinte în limba română și sunt scrise, caligrafiate, cu caractere preponderent chirilice. Toate sunt texte în limba română, dar sunt scrise într-o manieră mai artistică, astfel încât să nu se înțeleagă foarte ușor, foarte facil, ca să înțelegem și noi că în viață ceea ce este de preț se așteaptă descoperit și merită căutat mai asiduu. Nu totul este ușor. Ceea ce este prea ușor poate nu este ceva de preț pentru noi. Când găsești o comoară înseamnă că ai săpat mult după ea…
Vlad Andrei Gumeniuc: De ce unele tablouri conțin ochi?
Cristian Bandi: Ochiul este un simbol universal, îl găsim din cele mai vechi timpuri în toate arealurile geografice, în toate spațiile culturale, dar, în cazul de față, reprezintă faptul că Dumnezeu este Atoatețiitor, Atoateștiutor și Atoatefăcător, iar în Privirea Lui transpar toate: și ceea și ceea ce gândim, și ceea ceea ce spunem și ceea ce facem, și este minunat acest ochi pentru că cineva ne privește și ne privește prin iubire.
Și acum să vă povestesc ce spunea Nichita Stănescu studenților de la Litere la un moment dat: ”Dragi studenți, vă felicit, fiindcă voi l-ați cunoscut pe Eminescu!” Studenții s-au uitat unii la alții, mirați, au crezut că e o metaforă specifică lui Nichita Stănescu, după care, Nichita Stănescu a adăugat: ”Da, într-adevăr l-ați văzut pe Mihai Eminescu și să vă explic și de ce: iată, eu am avut șansa să-l văd pe Tudor Arghezi și l-am admirat foarte mult și ma uitam la el așa, cu mult drag, iar odată, când am reușit să vorbesc cu Tudor Arghezi, mi-a spus: ”Dacă ai ști, dragă, ce momente plăcute erau pentru mine când mă uitam pe Bulevardul Magheru –parcă- și îl vedeam pe Eminescu cum iese de la Timpul și se duce nu știu unde, stăteam și-l priveam, de-l petreceam cu privirea până se pierdea.” Și apoi a continuat Nichita Stanescu: ”Dacă eu am vorbit cu Arghezi și l-am văzut, care a vorbit cu Eminescu, și voi, privindu-mă pe mine, îl priviți pe Eminescu”. Iată, acesta este poate simbolul ochiului: faptul că Dumnezeu ne vede și văzându-ne, de fapt privindu-ne, înseamnă că ne iubește.
”Religia este pentru mine o poartă, prin care mă regăsesc și prin care îi regăsesc și pe cei din jur”
Oana Spulber (clasa a VI-a): De ce ați ales religia ca subiect pentru expoziție?
Cristian Bandi : Nu am ales religia ca subiect, religia vine de la cuvântul “religare”, adică se reface o legătură, ne legăm din nou de Ceva si de Cineva de care ne-am pierdut cumva, cândva… Religia este pentru mine o poartă prin care mă regăsesc și prin care îi regăsesc și pe cei din jur. Și aflu prin religie că nu sunt singur în această lume și că nu suntem singuri și că cineva acolo sus ne iubește. De abia prin religie putem să ne minunăm și să cunoaștem toate celelalte științe, prin această prismă, altfel, neavând o origine, un sens, toate celelalte sunt niște lucruri care vin și care trec, neancorate și mărginite, dar religia le înveșnicește. Deci nu religie, pentru religie, ci religie pentru că ea înseamnă dialog, dar, înseamnă iubire, înseamnă dăruire.
Oana Spulber: Ați putea să îmi spuneți cine este personajul din aceast portret?
Cristian Bandi: Da, este chipul general de fată, de femeie. Nu reprezintă pe cineva anume, ci potențial pe fiecare dintre dumneavoastră .
Oana Spulber: Puteți să îmi spuneți ce scrie în jurul acestei femei din tablou?
Cristian Bandi: Scrie “Chipul de Femeie este Iconic de Creațio-Formă în exterior și minte, ca Biserică, și în interior de Inimă este Teo-Formă Preoție. Teologicul și mistica Femeii sunt de a întrupa Teo-Forma în podoaba Trupului de Întrupare Hristică.” Este dintr-un text de spiritualitate isihastă, al ieromonahului Ghelasie Gheorghe, un mare mistic de-al nostru, român și contemporan. El vrea să spună aici că Dumnezeu a făcut două incomensurabile lucruri în lume, care poate sunt cele mai minunate: unu, Preoția, ceea ce înseamnă refacerea legăturilor dintre om și Dumnezeu, și al doilea, la fel ca și primul, Femeia, care poate da naștere unei noi vieți, care înseamnă o nouă descoperire a lui Dumnezeu, întoarcerea iubirii în IUBIRE. De aceasta spune că chipul femeii este un chip de întrupare hristică, prin ceea ce rodește, și nu numai prin ceea ce rodește trupește, ci și prin ceea ce rodește spiritual, prin ceea ce bine și frumos vă învață pe voi orice profesor, orice dascăl, orice părinte. Astfel, el poate să întrupeze și să nască hristic prin ceea ce învață și prin exemplul vieții sale.
Robert Mocanu (clasa a VI-a): Am o întrebare despre tabloul de acolo… De ce ați desenat un pește?
Cristian Bandi: Am făcut un pește, fiindcă peștele este unul dintre primele simboluri creștine. Creștinii, când erau în perioada persecuțiilor, din cauza unor împărați romani, care credeau în tot felul de idoli, de zei, și îi omorau pe creștini, dacă nu credeau la fel, ei se recunoșteau uneori desenând cu bățul pe nisip un pește. Fiindcă pește, în limba greacă, înseamnă Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, Mântuitorul. Ihtis … e o prescurtare, o anagramare.
”Am simțit să transpun în dimensiune plastică aceste mesaje de dragoste, de redescoperire a vieții, în lumina iubirii lui Dumnezeu”
Ștefan Popîrțaru (clasa a IX-a): La ce v-ati gandit, ce ati zis în gândul dumneavoastră și la ce v-ati raportat când ați făcut toate aceste picturi?
Cristian Bandi: Mm… La tine și la toți; adică un izvor, dacă nu curge se strică, daca ești măr, trebuie să rodești mere, eu dacă am simțit să transpun în dimensiune plastică aceste mesaje de dragoste, de iubire, de redescoperire a vieții, în lumina iubirii lui Dumnezeu, am făcut nu atât pentru mine, cât pentru voi, și mă bucur că ați venit aici și că, mai mult sau mai puțin, mai devreme sau mai târziu, aceste imagini vor rodi în inima și sufletul fiecăruia.
Ștefan Popîrțaru: Când ați făcut aceste chipuri de bărbat și de femeie, v-ați raportat cumva și la Fecioara Maria și la Dumnezeu sau la Iisus?
Cristian Bandi: Nu în mod special, dar implicit, da.
Ștefan Popîrțaru: Când colega mea a întrebat de ce ați făcut picturi cu cai și dumneavoastră ați răspuns că sunt viteji și rapizi… ați putea dezvolta asemănarea cu omul?
Cristian Bandi: Așadar calul, în aceste lucrări, este o metaforă, este un imbold de a fi oricare dintre noi astfel, în sensul că un cal este atât de frumos când stă sau când aleargă? Când aleargă, nu? El este splendid și când stă, fiindcă toata forma lui este frumoasă, dar atunci când această formă este în mișcare, este dinamică, este ceva care subjugă privirea, și așa aș vrea să fim, fiecare dintre noi, să ne regăsim în această stare de a fi vii în viața noastră, de a fi luptători în viața noastră și de a lupta pentru idealurile pe care ni le descoperim la un moment dat.
Ștefan Popîrțaru: Ce tip de artă ați folosit în aceste picturi?
Cristian Bandi: Ca și ramură artistică se numește ”grafică”, și, ca gen al graficii se numește ”grafică iconică”, n-ați mai auzit de el fiindcă a fost de abia anul trecut văzut așa, la Sibiu, în cadrul unei expoziții care se numea “Mistica”, și acolo am zis “Dom’le, grafica iconică seamănă și cu icoanele, are și o dimensiune iconică, de căutare și de regăsire a Chipului în sensul mistic, se regăsește cumva și pe dimensiunea religioasă, și pe arta de manuscris, caută resurse de materie și expresie chiar – în natură, în creație, și așa mai departe. Deci, grafică iconică. Dar ea se numește ”iconică” și – sau mai ales- fiindcă s-a cristalizat cumva ca expresie plastică în urma întâlnirii cu scrierile ghelasiene, cu scrierile ieromonahului Ghelasie Gheorghe, care descrie un anume ”isihasm carpatin”, o ”teologie iconică”…
”Adevărul din aceste lucrări se cuprinde în doar trei litere și anume: D-O-R”
Ștefan Popîrțaru: În opinia dumneavoastră, care este adevărul din aceste tablouri?
Cristian Bandi: În primul rând, mulțumesc pentru afirmația că este un adevăr în aceste tablouri, asta-i mare lucru, ca să fie un adevăr într-o manifestare ca a noastră, și în al doilea rând, da, și eu sper să fie un adevăr și cred că adevărul din aceste lucrări se cuprinde în doar trei litere și anume: D-O-R.
A-ți fi dor de cineva… Este un cuvânt vechi și românesc, a intrat, de frumos și adânc ce este, și în patrimonial UNESCO. Deci, dacă ți-e dor înseamnă că începi să trăiești, dacă nu, înseamnă că nu ești fericit, ai impresia că ești fericit.
Ștefan Popîrțaru: Cum ați traduce ”dor”, fără să ziceți acest cuvânt?
Cristian Bandi: Printr-un… început de viață, prin dor ajungi la iubire, adică la viață. Dorul ar fi ușa care duce în iubire.
Ștefan Popîrțaru: De exemplu, dacă mie nu mi-ar fi dor înseamna că nu aș fi om, să zicem?
Cristian Bandi: În funcție de vârstă, în funcție de contextul social, cultural, al familiei, în tine se nasc anumite întrebări, anumite frământări, care, la un moment dat, tot se vor traduce în niște doruri, mai ales în perioada adolescenței te asteaptă dorul cu bâta după ușă, vei vedea! Numai că s-ar putea să-l confunzi la un moment dat cu niște fete mai de pe aici, până ajungi să cauți Frumusețea, cu ”F” mare, prin care poți să îi admire pe toți cei din jurul tău. Altfel, dacă îi admiri și îi cauți fără adevărata Iubire, îi admiri pentru un timp iar apoi cauți altă și altă aparență a frumuseții… Când ai găsit adevărata Frumusețe, prin prisma ei, toate sunt frumoase și veșnice.
Ștefan Popîrțaru: Care este diferența dintre iubirea falsă și cea adevărată, dacă tot ați zis ”adevărata iubire”?
Cristian Bandi: Nu există iubire falsă, din punctul meu de vedere, există numai negăsirea Iubirii. Atunci când ai găsit Iubirea, iubești prin această IUBIRE, cu majuscule, tot și toate, dar afectele, adicțiile noastre pe care le avem față de ceea ce este într-o identitate minoră, trecător în viața noastră și în lume, acelea nu le putem socoti iubiri, le socotim niște dependențe, niște lucruri care nu ne mai lasă să zburăm.
Ștefan Popîrțaru: Revin la întrebarea de dinainte, diferențele dintre acestea două nu mi le-ați zis, pentru că nu credeți că există iubire falsă, dar iubirea adevărată cum o definiți? Pentru că există doar o opinie, nu există realitate.
Cristian Bandi: Spus altfel, ca să citim și literele albe, nu numai literele negre, dacă tânjești după Dumnezeu, al Cărui chip îl purtăm, atunci vei găsi adevărata Iubire și, iubind adevărata iubire, iubești tot și toate care sunt în jurul tău, și chiar decorurile necesare ție ca tu să te regăsești în adevăratul Chip. Iar despre diferențele dintre ”opinie” si ”realitate” vom vorbi, poate, la o altă expoziție…Vă mulțumesc mult pentru faptul că ochișorii voștri mici au întrevăzut lucruri atât de mari, sunteți niște copii minunați!
Interviu realizat de Marisol Coșa (clasa a VI-a), Iarina Gologan (clasa a V-a), Andreea Turcu (clasa a VI-a), Vlad Andrei Gumeniuc (clasa a V-a), Oana Spulber (clasa a VI-a), Robert Mocanu (clasa a VI-a) și Ștefan Popîrțaru (clasa a IX-a), elevi la Cercul de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău.
Prof. coord. Laura Huiban