Artiștii de la Tescani, în anul de groază 2020

Între întâlnirile de creație ce luminează povestea artei plastice de la noi, Tescaniul este printre cele mai prestigioase și longevive. Este vorba, fără îndoială, de toată această alchimie a locurilor, pornind de la peisajul natural și continuând cu tradiția spirituală și culturală a domeniului boierilor Rosetti-Tescanu. Povestea începe cu marele Enescu, care a compus „Oedipe” aici, și continuă cu armonii muzicale, scrieri profunde și plastică înălțătoare.

Este anul 44 al creației plastice, la Tescani. Mai ales în ultimul timp, se petrec multe, mai multe întâmplări de artă aici. Ne plasăm pe această linie de tradiție, având în pictorul Ilie Boca personalitatea emblematică a întâlnirilor de la Tescani, personalitatea care ne aduce în tradiția și istoria acestor întâlniri de creație și devine referință pentru continuarea minunatului fenomen cultural. La nivelul de bază al Merăriei, pavilionul ca o căsuță de poveste de la intrarea pe domeniul artelor de la Tescani,  o galerie ne vorbește de maestrul Ilie Boca, de rolul său în arta românească și de lumina Tescaniului în pictura lui Ilie Boca.

În pridvorul de la etaj, printre dantelării de lemn, Dionis Pușcuță dezlănțuie, pe pânza de pictură, desigur, un adevărat bestiar gotic plin de originalitatea artistului, în culori de fum și vălătuci de tușe. Ca dintr-un turn de observație atentă, VEM, adică Victor Eugen Mihai, caricaturistul iute la desenat, șarjează în linii neiertătoare ce se transformă în zâmbete. Nebunatice.

La intrarea în biserica de pe domeniul de la Tescani și-a descălecat atelierul de campanie Dumitru Macovei, cu casă-atelier în Moinești, cunoscut și iubit de publicul bucureștean, căruia nu o dată i-a oferit simeze de culoare puternică și fermă. În spatele bisericii, după altar, este cel mai modern dintre pavilioanele domeniului artistic de la Tescani și, în acest an, aici aflăm lucrând doi artiști foarte serioși, cu deveniri atât de diverse.

Mihai Chiuaru este un cunoscut creator din corola locurilor, pictor și restaurator de artă bisericească, autor al unei opere intense, de inovație și revoluție. Aproape fix în capătul celebrei Alei cu Plopi de la Tescani, lucrează de zor Ammar Alnahhas, artist născut în Siria, cu studii la Damasc, care a conturat o excepțională operă picturală în România, unde s-a stabilit de mai bine de un deceniu, fiind un activ participant la viața creației plastice de la noi.

Mai sus, exact în capătul și mijlocul câmpului de porumb ce a fost, odată, pistă pentru avionul legendarului Bîzu Cantacuzino, artista Sara Rodriguez din Spania așază pe pânzele ei de la Tescani ilustrații de povești, într-o atmosferă „la țară, la bunica”. La bunica din România, desigur. Din Spania, nu bunica, ci tatăl Sarei, pictorul Pablo Rodriguez Guy, dublu participant la întâlnirile de la Tescani, i-a împărtășit tinerei creatoare dorința de a fi parte în acest proiect artistic din România.

În spațiul tehnic, adică o construcție ce adăpostește un atelier de tâmplărie, zgomotos altădată, dar tăcut acum, Luminița Radu, grafician și profesor la Liceul de artă din Bacău, așterne pe hârtie umbrele de la Tescani, cu uimire călcate în picioare de cei care își plimbă liniștea prin parc. În foșnet de hârtie, desenele sale ne arată forme și culori, la o singură suflare de vânt.

Ca o stană de lemn, gânditor dar zâmbitor, meșterul Gheorghe Zărnescu privește butucii ce se transformă ușor în formele destinate de sculptor. Este o meditație vie, ca materialul din care uneltele se vor înfrupta, creator, dar, deocamdată, par și ele pe gânduri, cuminți ca niște calfe ascultătoare. Din când în când, așterne, cu o linie groasă, cifre și axe, cuvinte și litere, ca în scrieri în cifrate din alte vremuri, incantații nemaivăzute iscate de energii nemaintâlnite.

Într-un alt pavilion, cu trepte și terasă cât de un șevalet cu privire la inspirație, pictează Sorin Nicodim, așternând eseuri cromatice în suprafețe ample, cu accente subtile în jocuri generoase. Este din Târgu Ocna, dar vine din Timișoara, unde trăiește și pictează. În același colț al spațiului de creație de la Tescani și-a instalat șevaletul-atelier și Valeriu Șușnea, pictorul și organizatorul care ne aduce Buzăul tot mai des în atenție, în ultimul timp. Compozițiile sale, ca niște icoane cu multe și înțelepte registre, se desfășoară în dimensiuni profunde de percepție. În acest timp, expoziția lui Valeriu Șușnea încântă publicul din capitală, pe prestigioasa și impresionanta simeză de la Palatul Parlamentului. Iar la Tescani, interiorul pictat-nepictat al bisericii amintește de proiectul de început de drum al unui grup de absolvenți de „Grigorescu”, valoroși și determinați, dintre care doar unul s-a semnat, „Vali”.

Una dintre marile vibrații ale Tescaniului este întrunirea și inventarea grupului Prolog, cu artiști de legendă și smerenie în fața vieții și a simțirii artistice. Mihai Sârbulescu mărturisește despre asta cu fiecare tușă așternută, în spațiul matrice de la Tescani. Și mai este spiritul de la Tescani, în care vorbele pictează amintiri despre artiștii care au trecut pe aceste locuri și se pregătesc cele despre artiștii care sunt și au să vină.

În partea opusă, pe o terasă de lângă sala „Horia Bernea”, cu privire spre monumentul ce ar fi trebuit să străjuiască somnul de veci al compozitorului, lucrează doi pictori. Diana Brăescu construiește discuții de profunzime cromatică, de asemenea în spații ample. Artista intră în dialog cu personaje de legendă și cu povestea locului, în culori calde și game perfect susținute. Sorin Otînjac, profesor la prestigioasa universitate de arte de la Iași, care poartă numele lui Enescu, ascultă muzică și compune un mozaic de desene migălite pe spații miniaturale, care alcătuiesc un cadru de subtilitate și sensibilitate, mai ales cromatică. Încântată, luminată de un zâmbet, Marianei Popa nu îi vine să creadă că, în sfârșit, plutește în aerul artistic al Tescaniului, un respiro în mijlocul verii, mult dorit, înainte de a regăsi dosarele activității de coordonare a marelui complex muzeal de la Bacău.

Discretă și uimită, Gabriela Culic pregătește o atmosferă cu lupi, buni și răi, albi și negri, mai buni ca omul sau răi ca o ființă dedată la societate. Este una dintre temele sale de actualitate, trăită cu intensitatea unei arderi de destin artistic adevărat. Din pământuri frământate își ridică Ovidiu Ionescu opera sa de ceramist de o viață, care le împărtășește studenților de la „Grigorescu” minunile trăite ale acestei arte.

Dacă ar fi să îi schițăm un portret lui Ovidiu Ungureanu, sigur ar fi unul avangardist. Organizator al micii nebunii reprezentate de întâlnirea de creație de la Tescani, pasionat slujitor al memoriilor culturale și artist vizual de cea mai puternică și modernă expresie, el stă cu un ochi în aparatul de filmat sau de fotografiat, cu altul scrutează problemele administrative existente sau ce ar putea să fie, iar zâmbetul ne arată un om sensibil și un camarad ideal pentru drumuri care mișcă lucrurile.

O echipă îi stă alături, una task force, deși are un nume parizian, Chromatique, care pune contururi de lumini și umbre, adună clipe și le transformă în imagini de artă. În acest an, Ovidiu Ungureanu, care ne-a învățat greutatea în aur a comunicării electronice, ne promite, e ca și făcută, o ofertă uimitoare de mărturii și mărturisiri, de evocări și promisiuni despre minunații artiști care dau strălucire fenomenului plastic de la Tescani.

Marius Tița