Ecoul creației enesciene este tot mai amplificat de explorări artistice dintre cele mai diverse și mai inedite, de noi inițiative asociate Festivalului Internațional ,,George Enescu”, eveniment muzical de anvergură internațională dedicat marelui compozitor și violonist virtuoz român, George Enescu.
Astfel, această nouă ediție a festivalului include și un concert cu totul special – ,,From Classic to Jazz”, creat și interpretat de muzicianul Teodora Enache*.
Pentru prima oară în lume, Rapsodiile Române de George Enescu vor fi cântate într-o versiune inedită de jazz vocal. Concertul va avea loc, în reprezentație unică, luni, 9 septembrie, de la ora 19.30, la Teatrul Național din București. Alături de Teodora Enache – voce, pe scena Teatrului Național București vor urca Călin Grigoriu – chitară, Joca Perpignan (brazilian, stabilit în Israel) – percuție braziliană și, ca invitat special, Răzvan Suma – violoncel.
În 1950, Enescu însuși a dirijat Rapsodia I la pupitrul Filarmonicii din New York. Compuse în 1901, la Paris – când compozitorul avea doar 19 ani – și interpretate prima oară în 1903, la Ateneul Român, sub bagheta lui Enescu însuși, cele două Rapsodii au făcut parte din repertoriul tuturor mari¬lor orchestre ale lumii.
,,Pregătit special pentru ediția 2019 a Festivalului Internațional `George Enescu`, concertul `From Classical to Jazz` își propune să dăruiască publicului o viziune artistică inovatoare asupra creației enesciene. Alături de Rapsodia I și a II-a de George Enescu, proiectul inițiat de Teodora Enache mai include câte¬va lucrări clasice reinterpretate într-o versiune deosebită: Dansurile Românești (Bartók), Sonata Lunii (Beethoven), Aria (Bach) sau Canon (Pachelbel)”, arată organizatorii. De altfel, cotidianul cultural ,,Metropolis” ne mai spune despre Teodora Enache că ,,este prima artistă din România care a avut curajul inovator de a aduce doina în programul recitalurilor de jazz din ţară şi apoi în întreaga lume” și că, totodată, ,,este printre puţinele interprete având calitatea de a fi descoperite pe deplin numai atunci când sunt ascultate în concerte live”.
*Teodora Enache este un artist de jazz, compozitor și aranjor. S-a născut la 30 septembrie 1967 în Onești, județul Bacău. După terminarea studiilor elementare și medii în orașul natal, a urmat facultatea de matematică la Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iași, pe care a absolvit-o în anul 1991. Încă din timpul facultății, a împletit pasiunea pentru matematică cu noua pasiune pentru muzică, urmând lecții de canto cu profesorul Dan Priscornic. Au urmat participări la Festivalul de Jazz de la Sibiu și la alte manifestări artistice.
Muzician complex, cu o carieră de peste două decenii, Teodora Enache este o vocalistă de mare rafinament dar și un compozitor talentat. Deschisă la tot ce este nou, Teodora explorează în proiectele sale și alte orizonturi muzicale, de la clasic la modern, cu o fervoare specifică marilor creatori.
De-a lungul anilor, Teodora a colaborat cu muzicieni celebri din întreaga lume și a urcat pe scene importante de jazz. Printre colaborările sale de prestigiu se numără: Stanley Jordan, Benny Rietveld (renumit muzician, compozitor de muzică de film și producător muzical, posesor a nu mai puţin de 9 Premii Grammy, basist și director muzical al lui Carlos Santana), Theodosii Spassov, Philippe Duchemin, Curtis Fuller, Lars Danielsson, Al Copley, Les Paul, Eric Legnini, Guido Manusardi, Daniele di Bonaventura, István Gyárfás, Balázs Berkes, Decebal Bădilă, Darius Brubeck, Luigi Bonafe, Lucio Canetti, Burton Greene, Billy Cobham, Krisztina Fejes, Norbert Kael și mulți alții. Un rol aparte în cariera Teodorei l-a jucat marele artist român de jazz, Johnny Răducanu, care a fost și mentorul ei.
În 2007 primește ,,Premiul de Excelență pentru cea mai importantă contribuție internațională a unui muzician de jazz” din partea Societății Române de Radiodifuziune, iar din 2016 devine directorul artistic al Bucharest Jazz Festival.
Romulus-Dan BUSNEA
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.