Există o specie de cameleoni cu costume impecabile și buzunare adânci, care reușesc mereu să se transforme, indiferent de direcția vântului. Nu e un secret că, de fiecare dată când pe scena globală apare un nou jucător—mai ales peste Marea Baltă — aceștia încep să tremure ca piftia. Și nu vorbim de un tremurat emoționant, ci de unul pragmatic, strategic.
După ce „șeriful” de peste ocean a schimbat regulile jocului, s-a declanșat o reacție globală. Băieții ăștia, cunoscuți pentru apucăturile lor de maimuțe pe scara evoluției morale, au început să năpârlească. Fiecare cu noua sa blană lucioasă, pregătit să ne povestească ce bine înțelege acum direcția corectă a lumii.
Dacă acum doi ani erau gata să bage nevaccinații în lagăre (că doar sănătatea publică cere sacrificii, nu?), astăzi sunt primii care îți vorbesc despre drepturile individuale. Ăia care ieri predicau despre „țâșpe” mii de genuri și despre „cine suntem noi să judecăm?”, azi îți explică ferm pericolul wokeismului și necesitatea de a apăra tradiția. La naiba, pare că s-au apucat cu toții de citit Dostoievski și Cioran peste noapte.
Întâi a fost Vladimir Vladimirovici: când lumea încă era cu măștile pe față și cu degetul pe termometrul digital, el a intrat cu tancurile în Ucraina. Cumva, pandemia a dispărut brusc din titluri. Coincidență? Sigur că nu. El ne-a arătat, fără să vrea, că frica poate fi redirecționată. De la viruși, la războaie. Un adevărat maestru al priorităților globale.
Iar acum, dacă nu venea Donald Trump să bage un uppercut retoric în costumul lucios al băieților de la Davos, lumea ar fi continuat să danseze pe melodia Green Deal, până ar fi ajuns economia mondială într-un șanț. Dar ce să vezi? Donald i-a readus la setările din fabrică. Acum, dintr-o dată, aceiași domni care plângeau la summit-uri despre urșii polari îți explică senini că poate nu-i chiar așa de grav cu clima și că, în fond, o economie suverană contează mai mult decât ideologia verde. Ce șoc, nu?
Băieții au prins o viteză amețitoare în a arunca pe geam toate principiile lor de ieri. Azi, Green Deal-ul e vinovat pentru criza economică, iar suveranismul economic—ce era cândva apanajul „populiștilor periculoși”—a devenit subiect de dezbateri serioase. Și te mai întrebi de ce avem nevoie de ibuprofen? Noi, cetățenii, ne alegem cu dureri de cap încercând să înțelegem cum aceiași oameni pot să schimbe direcția de trei ori în același an, fără să roșească.
Pentru că ăștia nu sunt decât niște actori într-o piesă prost scrisă, dar extrem de bine plătită. Se adaptează la orice schimbare de regim ca șopârlele la soare. Dacă vine un șerif nou în oraș, ei deja sunt pregătiți să cânte altă melodie. Așa că, data viitoare când îi vezi predicând despre „binele comun” sau „viitorul planetei,” amintește-ți că, în spatele costumului, e doar o altă mască pregătită să cadă.
Și când vine vorba de reveniri la setările din fabrică, am un singur sfat: ține minte să râzi. Altfel, toată mascarada asta devine prea tristă pentru a fi suportată.
